recunoștință

[Rodica Lupu]

                 

doar ţie îţi datorez niarne*

că am rămas aceeaşi

tu ai sărit  să mă scoţi din iadul acesta

 

chiar dacă totul nu este decât o nesfârşită durere

fiecare

avem o singură viaţă

nimic la schimb

în afara acestui cosmos cu depărtările lui

 

nici lacrimile nu mai sunt ale mele

tot iadul mi le smulge

mă simt orfană de lume

vai mie ce cred în cuvinte

mi-au ars legile mi-au ars poemele

creierul mi-a rǎmas o celulǎ tristǎ

ȋmprejmuitǎ de zid

 

pe lângă el

trec oameni cu inima îndurerată

sǎ alergǎm niarne

salvându-ne cu toții de acest întuneric

 

deschide larg  porţile

să iasă suferința

lăsându-l pe dumnezeu să sufle-n amnarul luminii

aprinzând flacăra stălucitoare

a iubirii

 

râuri

să-mi curgă iar cuvintele

şi numai ţie îţi datorez

că mai pot să scriu acest poem

 

 

niarne=apelativ adresat sinelui

23 decembrie 2010

 

 

      

 

[Rodica Lupu]

Domnule da Coza, mulțumiri pentru atenție și atenționare. Am schimbat puțintel formularea. Sper că sună mai bine acum!De departe un gând bun!

[Rodica Lupu]

Sofy, Chris, Gabriela, Vasilisia, Ioan! Vă mulțumesc pentru popas și cuvinte! Aceleași gânduri frumoase îmi pleacă spre voi!

 

[Ion Lazăr da Coza]

Aș renunța la ăsta după cel de-al doilea iadul.

În general, timpul creației nu e nicicând propice („Iată și ăla/aia, un/o scârța-scârța pe hârtie!”), dar tocmai aici e sublimul.

Sublim.

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Niarne a fost receptiv. Ai scris un poem superb.

[Gabriela Grădinariu]

Lumina este în noi înșine  întreținută de suflul iubirii , al toleranței . Foarte frumos!

[Chris]

Eliberarea sinelui şi alegerea vieţii, frumos!

[Sofia Sincă]

Eliberarea de angoase prin forţe proprii...

Sinele căutându-şi forţa şi echilibrul, verticalitatea. Fiecare are o altă viaţă sub acelaşi cer sau sub acelaşi soare. Intenţia şi dorinţa de a-şi căuta sacrul sufletului sunt cele care ocrotesc viaţa.

Admiraţie, Sofy!