se ia o cioarã din cer şi se face luminã

        sau nod de-ntuneric

        se ia cioara din ochi şi se face piatra neagrã…

Îţi scânteie-n pleoape clipa

Alungată greu din cer

Mângâiată de aripa

Lui Satanail stingher

Mă adormi între ispite

Şi mă perpeleşti pe jar

Din cuvinte potrivite

Zideşti piatră de hotar

Îţi trimiţi prin mine ceţuri

Şi mă înfăşori în ele

Prin borcane cu dulceţuri

Dedulciţi la praf de stele

Tolăniţi apoi pe clipă

Şi cu glicemii crescute

Împuşcaţi într-o aripă

Chemăm ploi să ne sărute

Şi din aste ploi de…

să spui: “lumea e frumoasă”, chiar dacă n-ai văzut-o;

cum ar putea, un dar, să fie altfel?

să spui: “iubirea e tristă”, chiar dacă n-ai cunoscut-o;

cum ar putea fi altfel, când tristeţea

este podoaba ei cea mai de preţ?

să spui: “viaţa e scurtă”, chiar dacă n-ai cum s-o măsori. Viaţa

nu poate fi altfel decât “scurtă”, mult prea scurtă, pentru

frumuseţea aproape insuportabilă a lumii şi poemele

născute…

Pe o aceeaşi bancă,

într-un acelaşi parc,

un cerşetor citea

mereu, aceeaşi carte… aştepta

ziua în care, din senin, un vifor

să-l poarte către mare

-galop de val,

galop de vânt-;

acolo,

printre cai de mare şi corali

este un templu fără zei, cu poarta larg deschisă

pentru cei trişti şi singuri, care au

drept singură avere, o carte

-nu contează care-.

Un clopot…

SCULPTURĂ DE CER   

pe trident de cuvinte

păşesc în imperiul din tine

în pelerină vocalele susură melodia apelor

papirus printre vertebre

degetul de lumină desăvârşeşte conturul

încă alerg pe crupa silabelor…

am ajuns la marginea pădurii,

eu – deținutul cocoșat de iubire,

tu – defrișatorul de stări,

oare dragostea se măsoară în kilometri…

Era atât de liniştit.

Privea cu atenţie

amintirea inconştientă.

Cu privirile întunecate

număra ore goale.

Se scufunda

în vise de neînţeles...

Într-o realitate

înceţoşată, imaginea

se tulbura pe nesimţite.

Nimic nu oferea

un statut definitiv.

Cu o scânteie

de triumf în ochi,

un freamăt viu răzbătea

cu un aer nevinovat.

Apărea

mereu visător

să-ntoarcă spre el

o faţă umană.

ce ne lipseşte astăzi niarne*

mai mult decât ieri

acelaşi asfinţit mă priveşte fix în ochi

într-o deplină nemişcare

așteptându-mă

dincolo de munţii aceştia

tu nu-i vezi decât lăsarea de noapte

dar însângerarea

scurgându-i-se prin venele străpunse de…

Cine sunt?...cine sunt?...

Mă întreabă sângele care înroşeşte acum nisipul

De sub mine.

Fluviul sunt?

Sau doar un amalgam de globule în alb şi roşu

Care îşi fac de cap în laptele plasmei

Cine sunt ?...

Scrâşneşte piatra adunată în rinichi

Tânjind să devină meteoritul care va stinge lumina

Pământului.

Acolo în culcuşul ei caut în zadar urma zeului

-cine mai crede azi în zei ?-

Nici poeţii…

Cine sunt ?...

Te întreb…

E mult prea cald, iubito,-n primăvară

de parcă inimile noastre-au luat foc,

prin serile cu murmur de chitară

şi stele ce răsar din loc în loc.

Vântul aduce-o boare liniştită

din depărtări luată cu-mprumut,

când noi privim o pasăre grăbită

spre cerul unde zborul şi-a pierdut.

E primăvară-n ridul de pe frunte

prin noi îşi ţese iarba rădăcini,

copii frumoşi cu tâmplele cărunte

ne căutăm miresme prin…

femeia de dincolo de mine

gleznele dorințelor cosmice…

RĂSCRUCILE  TAINEI

în respirări scurte

drumul

filigranează victorii în cărămizile veacului

urzeala eşecului

se-agaţă în colţul buzelor mele şi trage…

vedeam în vis…

vedeam în vis cum mama mea la moartea mea cum mă jelea

ieșise din mormântul ei și lumânarea  mi-aprindea,

 mă legăna, mă alinta și mă jelea și mă plângea,

băiatul meu unde te duci, acolo nu e lumea ta,

îmi băga bani în buzunar să dau la vamă când voi trece,…

A trecut o clipă

peste orele goale

încărcate de gânduri,

lipsite de umbre şi lumină

cu privirea umedă

şi fruntea plecată.

Când viaţa

curgea în jurul lui

era prizonier, trăia

într-o lume fantomatică.

Cu apa

gâlgâind

surdă în urechi

avea senzaţia

unui fel

de siluire figurată.

Se pierdea de bunăvoie

între lucruri mărunte.

Cu o lene vizibilă începuse

să citească timpul...

doar ţie îţi datorez niarne*

că am rămas aceeaşi

tu ai sărit  să mă scoţi din iadul acesta

chiar dacă totul nu este decât o nesfârşită durere

fiecare

avem o singură viaţă

nimic la schimb

în afara acestui cosmos cu depărtările lui

 …

nu am timp dar timp mă are

nu am timp de timpul bârfei…

SPRE CEL CE E ŞI NU SE ŞTIE

dezgroapă

comete pline de vise

înnoadă în fundă meridiane virgine

striază dimensiune azur

atingerea lumii de nordul inimii picură haruri

falange translucide în si bemol vibrează…

Şeherezada-şi deapănă povestea…

În noaptea părului,

gâtul alb

luceşte stins…

la uşă

călăul e treaz...

Şah Riar ascultă…

fără răgaz, Şeherezada

din carne toarce firul…

ape clare

suie din adânc…

cactuşii,

floarea îşi deschid…

Printre odoare, perne,

covoare zburătoare

se nasc poveşti, înlănţuite

precum mărgăritarele pe…