Tu ai iubit pe Veronica,

dar câte oare te-au iubit?



Născută de-aş fi fost atuncea,

te-aş fi iubit neţărmurit.



În zori de zi, în taina minţii,

aş fi pornit a te-ntâlni,

ca la izvorul din dorinţă,

să cad la pieptul tău...copil.



Şi-un vers de ai fi scris

doar pentru mine

Luceafărul l-aş fi lăsat

s-apună-n somn.…

Cu mâini de ger mă-mbrățișa iar zarea,

Falangele de nori pocneau în vânt

Articulând furtuni, sporind chemarea

Dezlănțuirii mele în cuvânt.

Cu ochiul stins mă-ncumetam sub semne

Să strâng tăcerile-ntr-un loc ferit,

Aveau să mă rănească și, pesemne,

Le coboram cu grijă-n răsărit.

Spoream culori, mă cufundam în astre,

Eram petala unei albe flori -

Un borangic sub fulgere sihastre,

Un fluture…

Omul pădurii se-ascunde în munți, 

Cum e de lemn, greu pe sfoară-i de tras; 

Unul de fier ruginit mi-a rămas! 

Mă înconjoară doar oameni mărunți.

Omul de piatră a încremenit, 

Unul de cârpă nu sperie ciori, 

Celui de lut îi e frică de nori, 

Cel de zăpadă, de mult s-a topit.

Omul de tablă îmi sună a gol, 

Acel…

Eminescu a pus în lacrimile mele

nostalgia, visul şi iubirea.

Mi-a dat fiorul unicei clipe

ce naşte în versuri nemurirea.…

Dor de Eminescu

Luceafăr sfânt, de dorul tău,

Natura-ntreagă s-a schimbat;

Alunecând totul în hău,

De când spre astre ai plecat…

Eu simt că ne priveşti mereu,

Te simt că eşti chiar supărat,

Luceafăr sfânt, de dorul tău,

Natura-ntreagă s-a schimbat.

De te-ar întoarce Dumnezeu,

Pe unde ai cutreierat,

Te-ai supăra poate mai rău…

Dar toate astăzi s-au…

Simt genunchii grei în univers,…

 Cristale de albastru dansează în eter,

 Dantele de lumină s-au strecurat prin nori,

 În crinoline albe vin îngeri și mă cer,

 Descuie porți de rai  cu stele în culori.

 La margine de clipă curg gânduri trecătoare,

 Ninsoarea cerne dorul prin cetină de brad,

 O umbră rătăcește în mine și mă doare,

 Mai lasă-mă să cred că-n tine încă ard!

 O liniște străină și-o iarnă nefirească, 

 Un anotimp în care, doar eu mă…

am încercat să uit literă cu literă

numele tău

să le dau foc încă de la vârful degetelor…

de ceva vreme nu mai suport ştirile

îmi e scârbã de televizor și de lumea care se vede

de orbii care oferã ratingul

dar și de durerea care se vinde în prime time

pe post de educaţie copiilor

la naiba cu cna-ul oricum bârfa e sport naţional

mai conteazã dacã trãieşti

când vezi mizeria din viaţa altora te umpli de bucurie

cã mizerie e peste tot

cine sã ofere modele pe canapele pestriţe…

Am fost la cimitir să pun o floare

la groapa-n care n-am intrat,

şi printre cruci se strecura o boare

asemeni unui şarpe-njunghiat.

Priveam la groapa încă nesăpată

de la-nălţimea gândului pustiu,

primită-n dar ca singura răsplată

de la prieteni care nu mă ştiu.

Pe fruntea mea se legăna tăcerea

în umbra unor triste mărturii,

punând în lacrimi dureros plăcerea

de-a nu ajunge  mort între cei…

Doamne ninge eminescian

din cuvinte şi din amintire

ninge cum n-a nins de-un an

peste viaţa noastră cu iubire

Din cuvinte şi din amintire

Eminescu se-ntrupează iar

o năravul nostru din nefire

îl aruncă unii ca pe-un zar…

aparent

înflorind trandafiri 

din trupul nopţilor

m-am întors



singură



în pământ reavăn

curgând zăpada

în petale

boabe de rouă



risipite



pe umeri

aceleaşi anotimpuri

căzând în gol

nişte păsări



sângerează



din aripi

zborul curge

prin întuneric rănile

se-nchină



pietrelor calde



la căpătâi

le veghează…

Satul meu, sub dealuri, nici ferestre n-are.

Stă și-așteaptă parcă timpul ce-o să vie;

E cuprins de doruri și bolnav de zare

Și, doar când e praznic simte bucurie.



Satul meu adapă ploile trecute.

Simte-n rădăcină ce n-a fost să fie.

Cimitiru-i cartea semnelor durute,

Iară primăvara, zbor spre poezie.



Satul meu de astăzi nu mă mai încape;

S-au vândut din turlă clopotele care,

Au vestit primejdii, au spălat păcate…

                     lui Mihai Eminescu

Giulgiul de zapadă

aşteptând sub luna plină,

ochii-mi aplec

înspre albastru

şi-o pânză de stele, argintie

ducând în dinţi ţigara

cu fumuri rotocoale

dintr-un repaos lung,

rămânând în nemişcare,

în lunga mea durere ce

asudă

o lungă agonie

a cărţilor cuvinte

pe-ntinsuri de…

sunt ticsită de fumul clipelor

stinse pe lumânări

aprinse

când paşii mei nu îndrăzneau să pătrundă

într-o noapte virgină

de teamă că feminitatea urmelor mele nedumerite

strică echilibrul unui poem

codificat de mesaje

continuu

prin sânge

cu tine

decodificându-l

curgeam fluviu albastru

nu mai ştiu de când

timpul scuipă din el tot fum

peste scrum

şi nu mă mai miră de ce gândurile mele

rămân…

      (Variantă)      

 …

Greutatea frunţii mă tot împinge într-o pagină străină.

Văd că inerţia încă mai are dificultăţi cu mine când scriu.

Dar stai, mi-am zis,…

“eliberează-mi soțiile cuvintelor mele violate prin chiliile voastre

de poezie

eliberează copiii cuvintelor mele hrăniți cu laptele vostru

oxforizat

dă-le drumul cuvintelor mele încă bune de muncă

să umble”

cu toiagul său despicând paginile apelor până la 

pietrele de mormânt ale cărții lui abel și cain

zise

cuvântul moise într-o limbă curată precum

apele dunării

“duceți-vă” răspunse încălecat pe nilul lui alb cuvântul

faraon

cu inima…

Cu o privire

uimită şi tristă,

într-un vaiet

sălbatic şi melancolic,

prins într-un veşmânt

ciudat, fantomatic,

cu o linie lungă

şi palidă

de tulburarea minţii

al unei plăceri sălbatice,

mă eliberez.