cu luciditate

vezi tu poeţii nu pot trãi fãrã vise

ce sã-ți mai spun altceva

un adormit mai puţin

dã-l încolo de zãpãcit

sã moarã unul câte unul

cum mor şi iubirile cum mor şi stelele

sã ştie şi ei cã nemurirea e doar o iluzie

sã înveţe sã nu mai înceapã nimic

tot ce încep ei se lasã cu un sfârşit

ai vãzut…

când te-am întrebat

cât știi

mi-ai arătat urmele din zăpadă

infidele

cu găuri prin care curgeau

visele comunicante

și mâneca de metal cu care-ți ștergeam

lacrimile la nas

și grosimea emoției

cu care-am numit ziua de ieri

mâine

și toate

mângâierile cu ruj de sintaxă

analfabetă

și de după colțul sprâncenei

m-ai privit

deodată apa s-a rupt

și tu te-ai vărsat rugină

peste ascuțiș

și eu…

 A nins un fluture pe-o floare

 Cu îngeri albi din ochi zglobii,

 Mărgea sărut plin de candoare,

 Gravând in suflet papadii!

 

 A plâns un fluture de teamă

 Că va-ngheța de-atâta ger

 Și-a frânt aripa și te cheamă

 Să-i torni balsam de mir și cer.

 Mi-a scris un fluture răvaș

 Despre aleanul ce-l respiri,

 Cine-a plecat, cine-a rămas

 Să se dezmierde-n amintiri?

 Iubiri și fluturi fără…

Şi ceru-i poate cuşca sufletului meu

Costel Zăgan, UNIVERSURI PARALELE

moartea mea stă cu miezul desfăcut între ochii noștri 

ca un copil care se naște singur în spatele bisericii 

și încape în mănușa neagră aruncată într-o noapte siberiană 

încât întreg universul crește lent în tăceri fragmentate

nu plânge că m-am adaptat să merg fără să mai cer hrană 

sau că mă așez în pat ca o mireasă care se întinde peste lume 

în atât de puține cuvinte

lumea asta ne trasează cu un bistiuriu 

învățându-ne că habar…

Ţi-au înflorit castanii, profesore,  la tâmple

Şi porţile luminii mereu îţi sunt deschise

Vin îngeri să se-nfrupte şi cu nesaţ să-şi umple…

Ne contopim cu suferinţi, durerea-n noi o tot primim,

nemulţumirii-i facem loc, ne îndreptăm spre ţintirim,

ne încuiem în cochilii şi ne hrănim cu neuitări,

ne numărăm pietrele-n sac şi ne-ngropăm în vechi frustrări.

Ne-ncununăm cu spini şi văi, adulmecăm gunoiul hâd,

veghem la starea de regat a stârvului sărac, bolând,

murim încet şi sigur, vai, urcăm în jos cu iadu-n sân

crucificaţi de ochii reci ai vreunui spirit mai…

(și nu-i așa că te ia cu frig, numai când te gândești că te-aș putea întreba, de ce tremuri?)

e frig afară

 în mine nu

 tu de ce tremuri

 uite ți s-a înroșit nasul

 mie mi-au transpirat palmele

 și nu știu de ce

 tu de ce tremuri te-am întrebat

 frigul e afară

 ce zici

 că ți-e frig

 te-am întrebat de ce tremuri

 nu dacă ți-e frig

 frigul e…

Sărută-mă încet,

precum un spin care nu vrea

să sfâşie dintr-odată.



Vezi palma mea? 

E goală. Dă-i voie vântului

sa poarte-n ea un strop de rouă,

un grăunte, cel mai mic,

dar plin de creşteri viitoare.



Înţelesului părelnic, mai lasă-i timp

de coacere



încă nu ştie

că nu există puncte cardinale

nici jos, nici sus,

aici, acolo,

aproape sau departe.



Încă nu ştie

că e…

era sufletul

în marea de alb

şi rece bătea

vântul pe creasta

din munte

cu flăcări ieşite

prin gândul dorinţă

să-mi topească

amintirea de mine,

să mă umple

cu visul de tine

troienit pe cărări

de cerul necer

m-aşez

în genunchi,

privirea ridic

din timpul trecut

în clipa

ce-şi…

lasă tot omul

plugu’-n șopron și treburile-n

prepeleac…

l-aş împãrţi

l-aş înmulţi

aş face cumva sã-l declin

l-aş rãstigni în felul meu

mecanizat

primitiv

din când în când cu iertare

mi-ar prinde bine o lacrimã

înainte să-i dãruiesc spinii puterii lumeşti

l-aş zidi în temelia vieţii

i-aş cere minuni

în prime time

cu martori i-aş cere sã învie

sã vezi atunci publicitate

otv-ul ar crãpa de invidie

elodia ar rãmâne o…

copilul meu

tu mai ştii cine m-a uitat în trupul acesta

obosit

bolnav şi bătrân?

sunt o păsăre fără cer

                      fără aripi

(şi

da

chiar respir numai amintiri)

uite

toate străzile pe care le cutreier inutil

 sunt pline de tine

puştiul acela blond

 puţin creţ eşti tu

te purtam la grădiniţă pe umeri

râdeai

cântam amândoi ceva despre…

când instituţiile domnului sunt din ce în ce mai mari

aproape invers proporţionale cu bunul simţ

întotdeauna ca o încercare de a ne substitui cerului

înalţãm turle cât mai aproape de stele şi cât mai aurite

apoi zugrãvim sfinţi fictivi şi dumnezei bãrboşi

iar popii învaţã la seminar marketingul credinţei

mai dihai decât orice tatãl nostru

parcã în loc de toleranţã şi…

mă întreb

cât de mult vei îndura

amărăciunea

de a fi considerat…

Mama-şi face omul de zăpadă ,

Nimeni nu-i vede inima goală,

Vijelia voiniceşte pe ridurile ei,

Ţurţuri de lacrimi se sfarmă în poală.

Un trandafir e cu ochii pierduţi ,…

m-a trezit înotând

printre cuvinte

pe un întins de cer

cu banchize răzleţ aşezate

ici şi colo

între

pauzele de respiraţie

ale braţelor

să le prind,

să-mi odihnesc picioarele

obosite de alergatul gândului

pe lanţul ce mă trage

la capătul lumii

ţi-ai găsit să-mi laşi

jumătatea mea de suflet

să rabd,

să…