Urcând pe poteca destinului

Aud glasul stins al suspinului,

Trist bate gongul trecutului,

Azi înţeleg glasul vântului!

Privesc cu-ntristare spre casă,

În suflet, greu, doru-mi apasă

Iar liniştea ţipă nebună

În viaţa ce freamătă-n spumă!

Vă caut în durerea din mine

Şi-aş vrea să vă ştiu că vi-i bine,

Lung scârţâie glasul porţii

Şi simt c-am atins pragul morţii!

Tot urc pe a timpului scară

Dorind să vă iau din povară,

Mă-nalţ îngeri…

mereu că vrea să fie în inima mea. Nu ştia

că am luat-o din piept şi am ascuns-o

în ea şi în locul ei, am pus o pipotă. Doar

la ea se auzeau bătăile. Bate de două ori. 

Până şi capul l-am pierdut în gongul

dintre inimi. Mi-am pus un dovleac după ce

i-am dat formă. De Hallowen se întâmpla asta.

Credeam

că n-o să mă mai doară

când

îl face plăcintă.

Credeam.

Acum a plecat.

Şi tot…

Trezirea...

Inopinat și fără nici un gând

am deschis ușa visurilor.

Cândva,

din acest ținut

îmi luam seva existenței.

Acum,

 o singură oază

de ruine și bălării.

În rest,

deșert!

Și-atunci m-am întrebat…

Ce-am trăit?

Deodată,

un colț de cremene

mi s-a înfipt în suflet

adunând ecourile

strigătului de trezire.

Uitând de gânduri

m-am transformat

într-un ecou

repetându-mi:…

Sunt mulţi acei ce te-au dorit

La modul sincer sau de formă

Te-au adulat sau te-au hulit…

Mă ostenesc să-mi fie încăpută

în pielea cuvintelor de dimensiuni

rebele

bucuria de a muri cu folos.

Cu Dumnezeu

fac schimb impresii dezolante

despre lumina țintuită pe tălpile

unor întrebări opărite

cu vapori de libertăți

pe cale de a deveni clorofilă

pentru iarba înrăirii.

Bucuria oazei de timp sângerând

îmi înroşeşte roua privirilor linguşite

de gălăgia formelor  pline

cu aerul de-aici,…

Îmi scrie și cerul cu lacrimi de sânge,

Tempo-ul luminii în cercuri se stinge,

Culori ce aleargă în care de fum

Adulmecă drumul ce șerpuie-n scrum.



În vaduri cernite icoane se sparg,

Iar glasuri de stele suspine împart.

Albii de gânduri trec poduri stinghere

Și tâmpla albește-n ninsori efemere.



Îmi scrie și luna cuvinte ce dor,

M-apasă pe buze cu murmur sonor,

Pământu-i o rană cu trup…

rupi dragostea pentru vulturii

care ştiu cu adevărat ce e zborul

la urma urmei suntem bipezii

care caută mereu fericirea fără să o găsească

de vrei să-i hrăneşti, e nevoie de îndemânare şi de înalt

e fărâma aceea de extaz

când ai în braţe mai mult din multul

ce odihneşte rar

pentru că, dragii mei, aş vrea să n-am dreptate

când spun că înclinarea crucii nu-i pentru mine

iar…

ura ţi-e prietenă bună
elegant şi cochet cocoţată
pe tocurile cui
din mintea ta snoabă 
(ascuţită şi ea de anorexie)
vino desculţă iubito
ultima oară
în visul meu 
happy end

clepsidra mea s-a logodit aseară
cu damocles

Iată-mă din nou stând de vorbă cu ceaiurile artistice!

Ştiai că eu încă le mai spun versuri?

Da, ceaiurile sunt foarte receptive la poezii

Dacă ştii să-ţi reverşi sufletul în filosofii

Şi dacă, bineînţeles, sărăcia cuvintelor nu este sporită

De luxul ceştilor,

Pe care adesea le confundăm cu zorzoanele inimii.



Bine, fie, recunosc: le-am povestit până şi copacilor

Că, uneori, spiritul meu moare a…

Vâltoarea vieții...

Vâltoarea vieții când ne ia în brațe

Și-n al ei val sufletul e strivit,

Ești părăsit de vise și speranțe,

Și-atunci sfârșitul e ceva iubit!

Când suferința sfâșie zâmbind,

Iar lacrimile sarea-ți pun pe răni,

Te-ntrebi la ce mai e bun de trăit

Când verdele e stins și prin poieni?

Cauți lumina în ascunziș de grotă,

Căldura soarelui, printre ghețari,

Iar cerul parcă nu mai are boltă

Și-n…

snopul mă mături acum. N-am luat seama

la ce-mi spuneai cândva şi-n jurul tău,

prindeam crenguţe înmugurite de vişin.

Credeam în bogăţia de flori

strânse-n brâul tău. Îmi ziceai

că-ţi plac putrede. N-au rodit. Mă baţi

să iasă praful din mine,

să se rupă

cingătoarea ta.

Ai fi putut să-mi spui,

dar nu. Unde ar mai fi

trufia

snopului?     

a mai înflorit o zi

se naște în ea gândul că vom rodi

a dragoste nebună

ca cireșele de mai rotunjind sărutul zării

și înroșind buzele soarelui



nimeni nu se mai gândește la moarte

sunt prea scumpe biletele

pentru a te urca în cireșul cu fructe amare

e de ajuns să te simți o clipă copil

să cauți o scară

fără teama că

dacă vei ajunge la ultima treaptă

vei sta…

adânci se lungesc nemișcările 

doar răpitorii roiesc 

odată cu vântul în brațele Duminicii 



au venit vulturii 

au venit 

ne tremură sângele și cresc nopțile cum cresc ciupercile după ploaie 

la umbra cioatelor putrede 

ascunse cresc 

ascunse... 



știi senzația de scurgere printre degete 

atingerea aceea a fluidului în care timpul e continuu 

numai tu necernut? 

ne-a…

Au trecut anii peste noi ca nişte pribegi prin deşert

paşii lor lăsând urme pe dâmbul tâmplelor

în colţul buzelor şi undeva la îmbinarea tăcerilor

te priveam din lumea eului meu,

oraşul se poleia cu aurul ruginiu al unui asfinţit de mai

vântul picura de pe rama ochelarilor tăi

câteva umbre împletite-n şuviţe firave dădeau farmec

zâmbetului neiertător de frumos

de pe turla mănăstirii soarele luneca pe topoganul

apărat de crucea dreptăţii

te…

lunecând prin vise

lunecând prin vise,

 trupul tău vibrează,

ca-n hăuri un ecou

 căzut pe stânci,

te miști prin aburul

 albastru al serii,

cu pletele-n vânt…

Frunze de cer senin

Simt uneori o toamnă, o toamnă altfel, parcă,

Un anotimp ascuns de-azur îndepărtat,

Ce ne brăzdează-n suflet după cum vrea, iar dacă

Nu îi pășim noi pragul, ea ne cuprinde-ndat’!

Frunze de cer senin împodobesc pădurea,

Un mugur de ger crunt plutește-acum răzleț,

Aripi de fluturi albi, ce ocroteau tihnirea,

Se scutură agale pe drumuri cu îngheț!

Zăresc o frunză care plutește grațioasă

Printr-un…

Joacă-te cu mine iubite, joacă-te

de parcă aș fi începutul

 privirea-ți să curgă

de la gleznă la suflet

și înapoi la verbul neconjugat

la timpul prezent.

Aruncasem niște vorbe acolo

și te-ai speriat

cât de repede puteau

încolți semințele, aruncate

într-o gară…

cu femeile îţi vine să zici câteodată.

Greşeala noastră că tot acolo, acasă

la ele, le trimitem. Uităm din ce coastă 

au fost zămislite şi întotdeauna

pentru

că

iubesc

dumnezeieşte. 

Ne întorc capul.