Azi, magnolia-nflorită ‘și-etalează fundele,

Un bărbat înalt de pică  mi-se-aprinde-n candele

Și atinsă de lumină, gânduri de la talpă-mi urcă …

Bădiță, bădiță,

ai trecut de-a mea portiță

și te-ai dus,

și te-ai tot dus,

colo-n deal, către apus,

colo-n munte, la izvor...

Ți-era sete, ți-era dor?!

Din fereastră, te priveam,

pașii toți, ți-i număram

Nu știam.... să-ți ies în cale

să te-abat de la cărare?

Dar mi-am zis așa-n tăcere

,,Du-te bade, n-ai durere

când îți va fi dor de mine

am să leg portița bine

și-am să dau drumul la…

Se scurg tăcute clipe

Pe margini de peron;…

Altă speranţă deşartă

Costel Zăgan, UNIVERSURI PARALELE

A nins pe-amurgu-n flăcări în nunta fără nuntă

şi-n floare prima vară s-a adâncit parşiv,

aleargă sarea-n muguri şi-un aer exclusiv

de logodire-n schit aplică ştanţa cruntă.

Bătrânii tei brodează în seara colorată,

din fir năucitor, volane de poveşti,

corida cu vocale te cheamă să-mpleteşti

un nou dicţionar, dar fără "niciodată".

Bemolii râd…

”poate c-ar trebui să ne naștem bătrâni și să murim tineri”

berzele n-ar mai survola spațiul aerian al timpului acesta

precum nici marmotele n-ar mai înveli ciocolată

cerul s-ar așeza la războiul stelelor și-ar țese utere 

pentru fiecare suflet ce-ar vrea să se coboare pe pământ

gârbovit de-atâta veșnicie prin care a umblat dezlegat de carne

mersul pe jos nu-i ca mersul pe sus

te mai împiedici de-o piatră de-un drum întortocheat 

sau…

Gânduri fără scrupule te îndeamnă

să-ți operezi diminețile

de riduri

 cu bisturiu mânuit de hipnotice infecții.

Timpul nu-și mai poate pune palmele…

Va fi a ne înfăţişa la tribunalul cuvintelor

şi ele ne vor judeca pre noi

se va ridica, întâi, din jilţ,

cuvântul “mamă”

ne va privi, stăruitor, în ochi

şi nu ne va acuza de nimic

dar noi vom şti…

Al doilea va fi cuvântul “iubire”

rostit mincinos,

sau în joacă

- aşa cum zvârl copiii pietre în fereşti -,

sau cu patima vânătorilor de furtuni

şi noi vom şti…

Copleşitor, se va-nălţa din jilţ al treilea…

cuvantul…

Am încercat...

Am încercat să ating marginile Infinitului,

dar numai le-am zărit

cum alergau depărându-se cu viteza gândului!

Am încercat să te iau de mână dintre palmele ploii,

dar urletele tunetelor

au rupt punțile clădite de timp până la noi.

Am încercat să aduc răsăritul în sufletul tău,

dar ușa-ți era zidită

și sufletul a preferat zidul.

Am încercat să-ți spun că Infinitul ești tu,

că lacrimile izvorâte din oftat…

Mă oglindesc în lacrima ce-mi lasă

Încă un semn pe-obrazu-mi obosit,

Vă caut ani, care-mi lipsiţi din viaţa,

Ajunsă prea curând în asfinţit!

Păşesc pe uliţi, urc apoi pe dealuri,

Vă caut printre vite, miei şi oi,

Prin roua ce hrăneşte firul ierbii

Şi vă aud râzând printre trifoi

Vă caut prin brazda de pământ întoarsă,

Prin floarea albă de cireş amar,

În iarba ce se-nchină-n faţa coasei,

Voi treceţi pe al Trotuşului…

aş vrea să plec m-aş ridica din mine –

am doar un zbor lăuntric…

au văzut primăvara cum înfrunzea. Şi-au trezit

hibernarea. În şir indian, au pornit

cu noaptea-n cap, să-şi repare

muşuroiul pe creste

lăsat

de

aluviunile

iernii

şi eu priveam

înmugurirea pe colinele ei.  

Ce cauţi tu, străine, în nopţile cu stele...

Scânteile din ape, blestemul dus de ele;

În orizonturi, astăzi, găseşti acelaşi "dacă"

Şi toate-s cunoscute, necunoscute-s, iacă...

Istorii infinite împrăştiate-n dune

Găseşti la poarta vieţii; oricum... abstracţiune;

Iar din nemărginire se lasă nepăsarea,

Cuvântul risipi-vei... Descoperi-vei…

Trăiesc cu gândul că-ntr-o seară

vom fi îmbrăţişaţi de sfinţi,

va fi minune pentru-ntâia oară

în tresărirea ochilor cuminţi.

Vom presăra nisipul printre valuri

când ne sărută glezna la picior,

şi-n nebunia noastră fără maluri

vom vindeca tăcerea-n viitor.

Neregăsit cu duhul printre sfinţi

aştept să fiu iertat de stângăcie,

c-am spart oglinda vechilor părinţi

îndrăgostiţi de altă veşnicie.

E luna mai dar…

nu 

n-am să zăbovesc prea mult în tina cuvântului

anotimpuri mă cheamă 

să le descalț de umbre

te caut printre atâtea siluete adâncite în miazănoapte

ai fi zis că iubirea nu duce cu sine pulsul

în albia amintirii

totuși în mâna care se strecoară caldă

pe umerii poeziei

Dumnezeu a așezat o viață în plus

pentru fiecare ceas fără tine.

13 mai 2014

 cândva

 învățasem iubirea

 pe de rost

 i-am dat aripile mele

 și am lăsat-o

 să zboare

 aripa de Lumina

 s-a întors la mine

 cealaltă aripă

 (de Iubire) 

 nu s-a mai întors

 cum

 să zbori într-o

 singură aripă?

 ia-o înapoi!

  mie îmi vor crește altele!

 stii… aripile

 se dăruiesc…

 nu se împrumută!

ne cunoaștem
tocmai de două cuvinte
neîntâmplările s-au sinucis

din vis
ce mică e lumea

dacă cuvântul tău
ar fi roșu
iar al meu violet
toate șoaptele scrise pe cer
ar fi începuturi sau
sfârșituri de curcubeie?

Degeaba se chinuie pereții

să-mi dea lecții de actorie.

Răbdarea volatilă a indulgenței

cum lumina unui reflector orb

îmi face bâlbele

de râsul stelelor așezate

pe scaune negre. …

Palizi şi reci       

ne rotim, ne rotim

în burta de fier şi mortar

- leviathan -

cuiele cresc aici înlăuntru

iarba, neverde şi cu vârful în jos…

ne rotim…

Oare ar fi trebuit să ne vârâm mânecile

Până la ultima picătură de inimă?

Cică putem vâsli prin tot haosul de suflet

Fără barcă.



În dragoste sigur nu ai unde să te îneci -

Se spune că braţele celuilalt te salvează

Cât ai strânge din pleoapă,

Iar pe buze aerul va respira puţin îndrăgostit.

Gata, nu ne mai răzgândim,

Facem şi această imersiune,

Ca şi cum ne-am ascunde …