zilele mele sunt legate

cu frunze de brusturi

unse cu mierea albinelor sălbatice

secate de pudibonderii

atârnă perplexe

la ferestre spălate temeinic

alunecă plescăind

ca-ntr-un iaz

unde roata morii cerşeşte grăunţe

iar peşti saltimbanci

rup diguri

înoatând în seva

copacilor trainici

trupul meu evanescent

exorcizează ore letargice

drămuieşte harpagonic lumina

de vineri până sâmbetele

trăind…

în curtea pustie

din țara accea pe care n-am mai apucat s-o construim

sunt îngropați și bunicii amintirilor

pășesc

mă împiedic de-o piatră

este lacrima cu care ai aruncat după mine

când…

Sunt tot ai noştri la putere

Îi mai rotim, îi mai fardăm

O punem de-o remaniere

Sau încă tot o…

Înot printre valuri de suflet

rătăcit în oceane roșii,…

Fără vreo urmă de măsură

în contrast

cu degetul iubirii

sfios…

Focu-l traduce gheaţa

mi-au crescut când ai apărut. M-ai învăţat

să zbor, dar nu mi-ai spus că zbor

în acelaşi loc,

rotund,

înlăuntrul meu. Cheia de la suflet trebuia

să o întorci

în lacătul ce mă ţinea captiv

şi doar privirea plutea pe tot întinsul albastru

al universului meu- Tu.  

Am sorbit verdele pământului şi

mi-a sărutat gleznele;

în căuşul pietrei

am strâns, cu palmele goale,

stelele, cometele, tot Universul.

Mi-au prelins ochii

în roua fântânilor,

ca degetele unei lacrimi plânse

prin iarba cerului.

Zorii, dincolo de lumină,

i-au răsădit pe funii,

în amurgul…

Se curbează instinctele a dor 

și stelele a răsărit; 

vino cu trenul care n-a sosit 

în gara freamătului călător. 



pe peronul singur cu un cuc 

mai trec amintiri curioase. 

nu-i așa că noi am îmbătrânit 

în cântece cândva melodioase 

iar acum, pe lamă de cuțit, 

ne-nchidem în tăcere ca în case? 

dac-ar fi, n-am…

Sunt tot mai strâns în menghina uitării,

îmi picură din suflet tristeţi şi amăgiri

cum picură amurgul din palma înserării,

pe aripile-ntinse prin veştede iubiri.

Ascunse în icoană stau vremurile vechi

şi îngeri ce se miră de ochii care plâng,

iar fluturii-n grădină tăcuţi şi neperechi

pe frunţile de aur ca umbrele se strâng.

Iubire fără oameni şi ploi cerşind furtună

destin îngenuncheat la margine de drum,…

cerul și pământul

ieftin

piatra

iubire despărțind moartea

de moarte

bărbatul

mai înalt decât toate înalturile   

de pe celălalt mal…

 mi-am îmbarcat  cuvintele

 în trenul acela

 plin cu singurătate

 peronul era pustiu

 doar câteva amintiri

 treceau fugar

 aburind lentilele

 nu mi-a cerut nimeni bilet

 controlorul lipsea

 se rătăcise și el

 printre atâtea tăceri

ştii cum e să te doară tristeţea

pe care ai vrut să o îngropi odată

cu sămânţa

de fericire rămasă (ne)sădită

pe vremea asta

care nu vrea

să mă plouă cu tine? Mă-ntreb...   

mergeam pe drumurile vieții ca orice om 

cu o pleată de vene lungi cât o zi de post

n-aveam auzul deschis lumea era pe silențios

deodată m-azvârle pământului și înghit praf

am dreptul să tac 

îmi aduc auzul acasă instantaneu

lătratul s-aude până-n os

ce-o fi cu ei de s-au năpustit asupra mea

când eu separam pietrele de zile nopțile de…

între ele există un tren parşiv

fluieratul locomotivei trezeşte

clopotele mute ale

bisericii din deal

la etajul şapte doar liftul

mai urcă

rar câte un suflet lichefiat

oglinzile seamănă

cu nişte vagoane înşiruite

pe şine lucioase

reflectând ochii câmpiei

înecaţi în praf

în albia apelor taciturne

borangicul

se spală de alb

mărgele (s)clipesc a furtună

lacrimile ninse se adună

în…

Când nu mai pot tăcerii să-i răsucesc fuiorul

și-n lacrimi să mai depăn ai sufletului nori,

pe-o foaie albă mâna răstălmăcindu-mi dorul,

poveștii îi dă viață, țesând în prag de zori



doar din simțire straie pentru cuvinte-nchise

în nuda întrupare a vieții-n efemer; 

veșmânt din simplitate, brodat cu tandre vise

ce-acoperă durerea și-nvăluie-n mister



amarul, nefirescul, cernit-închisa zare, …

miluiește-mă, Doamne, cu

dimineți liniștite,

lasă-mi inspirația neîngrădită

în locul unde îmi 

prepar cafeaua.

aroma ei să dea viață

cuvintelor venite din

apusul de soare

ascuns de ramurile

ce…