poetul și primăvara

când vine primăvara,

odată cu florile,

înfloresc  poemele,

li se face zară miedul

pe unde trece poetul,

cu ochii lui de baladă

face jariștea livadă

și din iad face iar rai…

A căzut o floare de măr în noroiul din drum

un fluture a vrut s-o ridice

dar aripile ude nu au dat glas zborului

ploua în primăvara albă şi vântul

biciuia lacrimile unei statui

se făcuse târziu printre nori, fulgera

o umbră necunoscută stătea între mine

floarea de măr şi fluture

respiram cu greu neprevăzutul,

iubeam statuia, iubeam noroiul, iubeam umbra

nu ştiam ce să fac, eram atât de singur prin

atâtea cuvinte, noroiul, fluturele

şi…

Am regăsit cutia cu-amintiri

din podul vechi

paianjenii plecaseră…

în urma lor,

doar pânza, fragilă şi

periculoasă…

Lumina tremura…

Am deschis cutia…

ce greşeală!

N-am mai plecat…

sunt tot aici,

în vechiul pod!

Caii albi,

caii negri,

caii cu stea în frunte,

ne bântuie ziua,

ne bântuie noaptea, cu vise cu tot

îşi răstoarnă galopul în noi până când

devenim lăncii, aruncăm

strigăt la cer: “Fă-mă din nou, fă-mă galop, să nu îmi mai pese

de timpul iubirii,

de timpul durerii,

de timpul muririi”.

Caii albi,

caii negri,

caii cu stea în frunte

spulberă zapada,

răscolesc…

Revedea

cu pleoapele strânse

întreaga fiinţă

şi lacrimi îi tremurau

la marginea genelor.

Abordase o figură dezgustată…

Stătea pe gânduri

să se închidă într-o tăcere.

Simţea nevoia

de-a se reîntoarce la viaţă.

Când încă

nu se împrăştiase întunericul,

biciuit de stropii reci,

avea un moment de ezitare

să se arunce în mulţimea

suitelor de imagini.

Ploaia cădea...

Călare pe câteva extrasistole,

Din ce în ce mai rebele

Şi mai obraznice cu clipele mele,

Am spus STOP

Sentimentului miop,

Care, fără nici o scuză,

S-a insinuat la peluză

Şi cu tupeul lui nihilist,

Mi-a strigat pur si simplu,

Că eu nu exist.

Mă aştern meleag etern simplu şi poem.

Rup dezrădăcinarea în valuri...Marea.

Nu iubesc pe pleoape bântuite de insomnie,

vagabondaj al pierderilor de gene năuce,

scuze iubirii ţâşnite din glasul amiezilor nervoase.

Mestec  opiu, hei,  beau secundă.

Mi-aştept la mal trimisa undă.

Vremuri curg pe ordinare metereze.

Nu treze, nu treze.

Deschid murmuri şi ţurţuri de vară clipie,

merg invers pe strada saşie

nu cer…

Te privesc,

Insomnie a nopţilor mele!

Îţi privesc ochii obosiţi

De hoardele de gânduri clandestine,

Ce-au bântuit prin tine

Şi ţi-au răvăşit

Speranţele rebele.…

Iubito, nu am nicio vină.

 …

Când vreau să strâng din gesturi răvăşite

îmbrăţişări pe care le-am pierdut

văd fulgerele-n ceruri mai grăbite

spre colţul zărilor unde-au crescut.

Şi las să plouă ziua peste pomii-n floare

fiind învins mereu de picuri rătăciţi,

simţind când umbra-ncepe să coboare,

cum fluturi albi trăiesc nefericiţi.

Spectacol fascinant prin gesturile mele

lipsesc doar curcubeiele de ieri,

când…

Când scriu,

dansez cu cerul.

Mă simt suspendată

între a fi eu şi a fi…

fuioare de lumină

fuioare de lumină cad pe praguri

și somnolente umbre pe pereți,

ca mierea se strecoară printre faguri

și se lipesc de suflet ca peceți.

în primăvara asta sunt buimac,

cam toate măștile îmi curg…

Puterea îmi vine de sus,

din susul în care mama a primit în posesie o fâşie de cer,

de unde veghează

ca o leoaică blândă,

ca Chomolungma, înfăşurată într-o zăpadă castă,

Zeiţa-Mamă a pământului care sunt

-cotropit de sete pământ-;

şi când ciutura mea

devine sită,

roagă norii să-si încline puţin găleata;

când lichenii îmi sugrumă

pădurea  crescută din umeri,

armura veche roasă de rugină,…

 De poţi

să te arunci

în moarte ca-n iubire

din sânge îţi va creşte o vioară

şi din vioară un trandafir

spre-a-i împlini, privighetorii,rostul

de-a-nlănţui, în cântece, tăcerea

sângelui care se varsă-n marea

nebunilor frumoşi, îndrăgostiţi

de propria rană, singura care

ştie să cânte astfel încât

să le redea

orbilor vederea,

surzilor, auzul,

muţilor, glasul,

Tatălui, pe…

VID  BEATIFIC

pe graniţa dintre lumi veneam către voi

tăind cărare în stâncă

adevărul

a muşcat tainică moarte din mine

alături de capre negre galopa pe licorne

(scutier credincios)

veneam cu flori de piatră împodobind urechea destinului

descălecător de viaţă şi moarte îmbrăcam a…

Cu mişcări

abia perceptibile,

fără umbră de mirare

se măsura în tăcere.

Părea că se condamnase

la amuţirea

absolută.

Cu o sclipire fugară

din privirea fixă,

păstrase acelaşi surâs

mişcându-şi buzele

în faţa  meandrelor vieţii.

Schiţase un zâmbet...

Era de mult durerea mea

căci mă născusem

ignorând apusul

și se făcea că văd

cum curge sacrul,

peste întinsul vast

și fără scrupul.

Cum apăsa măreț,

cu nonșalanță,

fără a vrea să rupă

presupusul,

era un fel de mare tulburare

vibrând în sufletul

împins către crepuscul.

N-am vindecat, în sine, disperarea

o caut tremurând

de prin unghere,

unde mirarea-nvinge adevărul

și ignoranța naște lumi…

bătrâna pe banca

de dincolo de apus urmărea

gâşte alambicate un pic zugrate

realitatea pâlpâia ca un neon defect

sunt mai tristă ca o clopotniţă părăsită de clopote

ziua nămiaza mare

spunea bătrâna lingând visul cu teatrul

ochilor întorşi invers cu actori neiertători

o rugă albă se desprindea din pleoape obosite de atâtea căderi

sunt…