așteaptă

să treacă și ultimul condamnat

nu-i închide poduri

nu-i arunca sfori peste munții măsurați…

E dimineață pe-al fluturilor somn neliniștit,

Nu s-au trezit și-aud tăcerea lor stânjenitoare

Făcându-mă să cred că toamna s-a grăbit,

Să-și strângă umbrele căzute la-ntamplare.



Pe aripile lor multicolore stropi de rouă,

Dau farmec zorilor prin străluciri de-argint,

De parcă toată viața-ar fi-mpartita-n două

Și zborul lor necunoscut e singurul alint.



Se-aude-n tâmpla nopții visul cum vibrează

Ca un ecou al gândurilor noastre…

Sunt de închiriat,

din prea mult spațiu,

eu m-am ascuns

în unghiul meu obscur.

Veneau în vizită, mereu, prieteni

și dumnezeu, în zilele de luni,

îmi rămâneau scrumierele ticsite

și abur de alcool după perdele

și mai veneau iubiri, toate, trăite

în scârțâit de paturi și podele.

Dar sunt acum bolnav

de mine însumi

și voi muri în clipa care vine,

am dăruit fără să știu

tot spațiul

și nu a mai rămas

nimic din…

Sunt eu și utopia vieții mele,

revărsată spumos

după niște reguli precise

însă atât de sentimentale.

Niciodată nu m-am simțit singur,

cu adevărat,

până când neliniștita căutare,

cu ochii flămânzi și sticloși,

m-a asediat în propria ființă.

Mă străbăteau, dintr-o dată,

prea multe drumuri

și prezențe disperate

în căutare de sine,

în încercarea hazardată

de a-mi aminti

extazul aproape…

şi...

ce-o să faci?
o să-mi iei pulsul
şi-o să centrezi ora exactă
după bătăile inimii mele
la uşa inimii tale
de partea cealaltă
cineva răspunde de fiecare dată
(clasic)
nu e nimeni acasă
îţi las un zâmbet sub preş
şi plec

acum că ai cheia
caută-mă tu
paradoxal sau nu
eu nu mai am uşă demult
mi-au rupt-o din ţâţâni
şi fiecare dintre voi
intră şi iese când vrea
inima voastră
încuiată

Voi veni la tine, în mijlocul oceanului

de pe insula fără nume,

la ora în care înfloresc orhideele;

mă vei aștepta într-un fulger devreme,

dezleagă-l,…

o să dezleg misterul acestei şarade

pusă pe tapetul zilei

de adevăruri dureroase

şeherezada ştie prea bine

cum se deapănă poveştile

şi-n care sens

să lase să curgă misterul

pentru ca vraja să continue

la nesfârşit

şi nu voi ajunge niciodată

în colivia de aur

a vreunui şah cu orgoliul în palme

nu m-am bazat niciodată pe alţii

mi-am folosit doar braţele…

nu mai știu să număr

decât până la doi

și doar pe degete.

distanța până la lună

e lumină comprimată

sub pleoape flămânde.

kilometrul e clipa perenă

ce măsoară cu minus

suprapunerea buzelor

din contopire.

întunericul cade-n genunchi

chircit sub vise frumoase

și încă nenăscute.

ia-mi glezna la…

Sunt prins

fără scăpare-n harta lumii,

sunt prins

fără scăpare-n visul meu.

E grea povara

de a hrăni toți migratorii,

doar cu un suflet

și un singur dumnezeu.

Voi învăța să viețuiesc

și cu durerea

din orele de după răsărit

căci Galateea, sigur,

astăzi nu mai vine,

a învățat să moară,

întretimp.

Voi înălța, deci,

trupul meu statuie

pe harta lumii fără adăpost,

voi răstigni

speranța-n patru cuie

și vă…

Zborul meu
zbatere oarbă
drum anevoios
prin vene
şi artere
nervi
şi sinapse.

Cerul meu
viscere
şi întuneric
spaime opace
înălţare
în adânc
abisal.

Năzuiesc lumina
răsăritului
primită în
asfinţit
neînţelegând
că aripile-mi sunt
pe dinăuntru.

Mă echipasem din timp, primisem invitație

înainte de naștere

și un rucsac în care să-mi duc teama

de a nu te confunda cu pictorul dealurilor…

Deschisă-i fereastra s-aud cum pe umbre

Lovesc cadențat ai ploilor stropi,

Când toate pe-afară sunt triste și sumbre

Și vor printre gânduri adânc să le-ngropi.



Năvalnic brăzdează prin suflet un plug

Rupând rădăcina din care-ai crescut,

Pe buzele mele se-aprinde un rug

Și-n flăcări de ploaie sunt numai trecut.



Mă plouă prin șoapte, în viață mă plouă

Furtuni se-mpletesc în tot ce mă doare,

Pe rama oglinzii un bulgăr de…

Cândva despărţite de Calea Lactee

                                   - Irina…

îl văd cum sărută măduva poeziilor noastre de dragoste 
poartă în buzunar limba hașurată de atâtea străzi paralele
oricât ar lăsa perdelele
aerul se deghizează în bucătar
 și îl ispitește cu o linguriță invizibilă


însetat
repetă în gând toate literele lumii

stelele iau foc
și curg în orașul crescut pe trupul lui
până când interiorul se dilată
cât un munte cosit de cer

în ochi

ţi se vede bucuria

mâinii tremurânde

pe gâtul viorii

ce cântă o romanţă

de inimă albastră

şi stelele se aprind

pe umbrela nopţii

iar la răsăritul lunii

apari şi tu

misterioasă făptură

mă îmbrăţişezi

fără cuvinte

şi aşa stăm

până ce stelele se sting

Sava…

EVOCARE: ANDREI VARTIC

UN VOIEVOD AL SCRISULUI  STÂND  DREPT ÎN FAŢA ALTARULUI

            Ca în  marea majoritate a editorialelor sale, şi în ultimul articol, intitulat: „Războiul civil din al treilea mandat” – jurnalistul editorialist Andrei Vartic se dovedeşte a fi un apărător vajnic al Limbii Române, al istoriei naţionale,  al neamului său, al libertăţii de expresie şi al presei libere,…

lacrimi dulci

pe loc de rană

întredeschisă

lovind în plex

dezamăgiri triviale.

ștergi temeinic

nori, la tâmple reci

de ploaie,

și țărâna dintre

pagini pustii.

rupi calendar

prea sfânt

în sărbători la minut

din povești demult

nespuse și…

În timp ce îmi reciteam poemul

am văzut iertarea ca pe un gând întors înspre sine

Sinea gândului meu iertase mulțimea cuvintelor agonisite…

Ca un râu care curge...   



Când mi-ai auzit prima dată vocea,

ca un râu care curge, ai intrat ca în transă,…