Mirela Grigore nu a primit niciun cadou încă
Mama
mama este cântecul de dor
care sfâșie văzduhul sufletului
din depărtate zări
sfidând legile
timpului
mama este rădăcina spre identitatea
care îndepărtează linia orizontului
din lumina ochilor
sfidând legile
cunoașterii
mama este lumina spre poarta iubirii
care spală cu iertare gestul bolnav
al fiului rătăcitor
sfidând legile
reverberației
mama este trecutul etern al vremii
care urzește viitorul omenirii
din dragoste și chin
sfidând legile
Apocalipsei
mama este drumul spre casă
pe care îl străbați cu gândul
din depărtări
sfidând legile
dorului
mama
e trecutul
care înnoadă viitorul de prezent
sfidând iarna vieții...
Spre lumină...
În flacăra mistuitoare-a vieții,
Te istovești de-atâta frământare
Și simți nevoia de a fi doar singur
Cu tine și cu depărtata zare.
Te izolezi în camera obscură
A gândului ce mut te sfredelește,
Iar căutări febrile despre tine
Te-mproașcă de mâhnirea ce pocnește.
Găsești nefericiri ce stau la soare,
Să-și lumineze calea către tine
Și-atunci sfârșești în criză muribundă,
Ieșind ca orice floare la lumină.
Cum apa...
Cum apa ne spală privirea și chipul
Și ne dă puterea de-a fi peste veac,
Eu mă spăl cu dragul de tine, iar timpul
Îmi dă bice drept leac.
Cum râuri se pierd în adâncul de-albastru,
În marea cea mare de veacuri, mereu,
Mi-ai pierdut iubirea, dar încă-mi ești astru
Și îmi ești Dumnezeu.
Cum fluvii se adună-n marea cea mare
Și-și duc peste timpuri povestea de ani,
Așa îți adun eu iertarea, pe care
O descânt la șamani.
Cum valuri se sparg în nisipuri de aur,
Ostoind în răstimpuri furtuni care vin,
Eu sparg nepăsarea-ți din suflet de ghiaur
Și-mi fac flori din pelin.
Cum marea nu seacă și-ncântă privirea
Cu albastrul unic sub cerul senin,
Nu-mi seacă din inimă totuși iubirea,
Te iubesc, dar mi-ești spin.
Cum se-aprind răsărituri din marea adâncă
Coborând rubine pe raze fierbinți,
Eu aprind iceberg-ul iubirii pe stâncă,
Chiar și-atunci când mă minți.
Cum vaporul plutește pe marea întinsă
Și istorii își scrie prin porturi mereu
Ancorez cu speranță iubirea învinsă,
Tu îmi ești Dumnezeu.
Marea
A cuprins tot infinitul în oglinda de rubin
Și-n adâncuri poartă mitul răsăritului divin.
În străfunduri neștiute, neumblate nici de pești,
Ne afundă griji mărunte, spălând bolile lumești.
Peste valul plin de spume poartă marea zile triste
Și le sparge surd pe țărmuri, lăsând clipe autiste
Să le însorească zarea, să le mângâie-n surdină,
Să le vindece chemarea spre azurul de lumină.
Peste valul liniștit, unduit sub raza lunii,
Poartă marea, zi de zi, povești multe cu nebunii
Ce iubesc sublim cântarea cerului căzut în larg
Și-a apusului cu flăcări, care-anină-ntr-un catarg.
Pe întinsa ei oglindă, care-și prinde ceru-n chingi,
Marea scrie cu lumină versuri dulci, ce le atingi
Mort de-o dragoste turbată pentru infinita zare,
Pentru noapte și-a ei lună, care se cufundă-n mare.
În adâncul mării mele caut anii ce-au trecut
Și iubirile tăcute care-au fost și le-am crescut,
Le sculptez cu versuri calde pentru cei ce pot citi
Cartea zbuciumului mării, care îi va ispiti.
Le adun corola vieții și-o dau jertfă fără milă
Curcubeului ce-l poartă sus, pe aripi, o acvilă
Ce-mi vânează somnul aprig și mă sfâșie-n tăcere,
Spălând sufletul cu marea, ce stihuri ofrandă-mi cere. ..
Flori de păpădie
Galben puf de păpădie,
Încărcat cu praf de soare,
Mângâie călcâiul Evei,
Care aleargă printre floare!
Dă-i din catifeaua ta,
Mult parfum de floare rară
Și coboară-i lin în suflet,
Verde crud de primăvară.
Lilicea de floare sfântă,
Mărturie de iubire,
Fii aproape de cei tineri,
Dă-le strop de fericire!
Ocrotește-a ta corolă
De vânt rece și de ploi,
Din mirifica sămânță
Naști iubirea între noi.
Pune-a ta sămânță sacră
În vânt lin de primăvară,
Du-o pe întreg pâmântul,
Și fă-ți firul să răsară,
Pentru cei ce-și spun povestea
De iubire și amor,
Dar și pentru-acei ce-și poartă,
Dragostea cu chin și dor!
Flori de soare desenate,
Pe a câmpului verdeață
Sunteți pete de lumină
Și dați sens în a mea viață!
Disc de aur și lumină,
Rupt din bolta cea senină
Naști în viață primăvară
Și-asfințești toamna-n grădină.
Floare plină de iubire,
Lasă-te purtată-n salbă,
Tu ești rază de lumină,
Nu mai ești o simplă nalbă!
Primăvara în grădină
Zăpada s-a topit alene
Și primăvara bate-n poartă,
Pe firul ierbii, ea așterne
Covor de flori, țesut cu artă.
Cu primul zvâc, purtat de-un mugur,
A ferecat a iernii ușă
Și-acum pictează cu un grangur,
Flori pe alee... Ce ghidușă!
Grădina este-n sărbătoare
Și-și țese haina ei frumoasă,
Cu raze blânde, uimitoare,
Ce-au încuiat a iernii casă.
Un toporaș și viorele
Sărută iarba din răzor,
Iar ghiocei, ca niște perle,
Desfac căpșorul spre pridvor.
Azi, pe aleea din grădină,
Narcise zvelte, zâmbitoare,
Ne-aduc un flyer de lumină,
Cu raze calde de la Soare.
Și-n tremurul de bucurie,
Ce-l mângâie-n surdină vântul,
Se naște o parfumerie,
Cum n-ai văzut pe tot Pământul!
Covorul parfumat te-mbată,
Cu-al primăverii verde-alai
Și, în grădina fermecată,
Pășești pe-alee ca un crai.
Singurătate în doi
Două unde de lumină,
Două umbre de tăcere
Stau și se privesc în față,
Se lovesc crunt, cu durere.
Două pete de albastru,
Două tonuri reci și dure
Își petrec singurătatea,
Peste timpuri lungi și sure.
Două adieri firave,
Două frunze ruginite
Caută în zi și-n noapte,
Doar răstimpuri liniștite.
Două minți tulburătoare,
Două chipuri răvășite
Se privesc străin și aspru,
Printre ore și clipite.
Două stele căzătoare,
Au apus în dimineață,
Ard pe rug de răsărit,
Și se sting din astă viață.
În Eden de muritor,
În al vieții dar ceresc,
Doar singurătatea râde,
Când te pierzi și când greșești…
Doar singurătatea sparge
Cupa ta de fericire
Și-n pocalul cu tristețe,
Toarnă vis și amăgire.
Dar amăgirii
Ți-am așezat în palmă
Grădina sufletului meu,
Iar pumnul tău strivit-a
Și mugurii, și picurii de rouă…
Ți-am așezat în plete
Iubirea infinită,
Iar tu cu palma ta
Ai risipit - o-n vânt…
Ți-am așezat în brațe
Albastra mea credință în iubire,
Iar tu ai sufocat-o
Cu jocul amăgirii.
Deschide poarta sufletului tău…
Deschide poarta sufletului tău
Și lasă-mă să fiu o mică rază,
Venită din albastrul infinit
Și din durerea ce mă ține trează.
Deschide palma mâinii tale
Și lasă-mă să fiu o adiere,
Venită din seninul cerului,
Din timp edenic fără de durere.
Deschide ochiul de pe fruntea ta
Și lasă-mă să-ți fiu doar mângâiere,
Venită din albastrul Univers,
Din infinitul sacru, de tăcere.
Viața e un bal mascat
În viața noastră, oameni ni se spune,
Dar timpul ne transformă într-o mască,
Ce-o afișezi pe chip, când ieși în lume
Și joci un rol de dur sau gură cască.
Vecina mea e-o mască reușită
Și mă holbez din când în când la ea,
Pe mulți bărbați îi bagă în ispită,
Dar masca mea, de om fidel, n-o vrea!
Nevasta mea e omul ce pozează
În masca ei, de-o viață, a cinstită
Și-acum vecinul meu o intubează...
Eu tac... e medic-șef, iar ea-i răcită.
Sunt împlinit că stăm la mama-soacră,
Nu poartă masca ei de poamă acră,
E-o doamnă, pentru noi, ea se consacră,
Dar pentru ea, doar fiică-sa e sacră.
De șeful meu mă minunez mereu,
E responsabil, are măști la greu,
Colegii îi sunt prieteni, însă eu...
N-am bonus, la chenzină, niciun leu.
Cu-acei ce au biroul lângă mine
Își pune masca lui de cumpătare,
La mine, însă-atuncea când mai vine
Cu masca lui, mă bagă în teroare.
O viață-am căutat și eu o mască
Să-mi fie bună-n orice-mprejurare...
M-am săturat de rol de gură cască,
De tolerant, de prost și de frustrare!
M-am învârtit să-mi fac o mască dură
S-o port mereu, dar am îmbătrânit...
Nevasta-mea, c-o gură cât o șură,
M-a luat la zor... și-atunci m-am potolit!
Te-nvârți în lume și-ți încerci norocul
Cu măștile ce tu le zămislești
În funcție de fire și de locul
Pe care-l calci... Și-așa îmbătrânești!
Și vine vremea, când Destinul strigă:
‒ Jos masca, frate! Ce-ai făcut în viață?...
Și-atunci, Divinitatea te obligă,
Să spui de-ai fost un Om sau o Paiață.
Pe scena țării
Pe scena țării, comi-tragedia
E arta care place tuturor,
Deși ni-i greu, trăim euforia
Gustată de oricine din popor.
Democrația, azi, e-o mască hâdă,
Prin care mii de patrioți pretinși
Se străduiesc ca să ne dea o pildă:
Cum să furăm și să nu fim închiși.
Prin votul nostru benevol, se pare,
Că am ales de fiecare dată,
Actori ce poartă măști și sunt în stare
Să joace teatru ieftin, deocamdată.
Am încercat zadarnic, ani de-a rândul,
Un sfert de veac, să-alegem altceva,
Căci măștile-ordinare-și schimbă fundul
Și sunt tot lipitori, altundeva.
Precum gândacii, de culori diverse,
Se tot cocoață-n slăvi, se-nghesuiesc
Și stau la soare, consumând pe-alese,
Ne dau gogoși și-apoi se înmulțesc!
De-a lungul vremii-am căutat soluții
Ca să scăpăm de măștile cu rât,
Prezentul ne creează doar discuții
Care sfârșesc în vorbe... Doar atât!
Pe scena țării, comi-tragedia
E-o artă care are viitor,
Actorii ei ne seacă visteria,
Poporul încă tace-ndurător...
Tweety și școlărița
Vacanța, iată, s-a sfârșit
Și nu mai sunt la grădiniță,
Pe poarta școlii am pășit,
Voi fi, de astăzi, școlăriță!
Elev la școala mea, acum,
E și Tweety, puișorul,
A venit iute de pe drum
Și, chiar acum, și-a oprit zborul!
În aventura de-a cunoaște
Colegii de la noi din clasă,
A poposit și recunoaște:
‒ De ce se-ntâmplă mie-mi pasă!
Elev e și colegul meu
Din grupa mare preșcolară
Și, cu emoții, el și eu,
Trăim o zi caniculară.
Dar Tweety spune: ‒ N-are rost,
Să fii așa de emotiv!...
Că eu în școală am mai fost
Și tot ce vezi e atractiv!
Apoi privește prietenos,
Ne dă curajul să intrăm
Pe un tărâm de basm frumos,
Pe care o să-l colindăm!
Ne spune apoi ștrengărește:
‒ Fiți curajoși, că va fi bine,
Atâta vreme cât pășește
Învățătoarea lângă tine!
Și despre doamna? Iată vestea!
Este dibace ca o zână,
O să ne poarte prin povestea
Cu zmei culcați de fapta bună.
Vom prinde aripi de voinici
Prin taina slovelor din carte,
Vom crește, cât suntem de mici,
Doar de ce-i bun, vom avea parte.
Și-om aduna cu doamna mea
Buchetul clasei noastre, care
Va fi încântător ca ea,
Cu flori frumoase, zâmbitoare.
Îmi încui teama în cutia
Pe care Tweety ne-o arată
Și îmi închei peripeția
Cu un curaj de mare artă:
Promit părinților și doamnei
Doar fapte bune în cunună
Și-aștern în lunga trenă-a toamnei
Portretul meu de fată bună.
Postat în August 15, 2021 la 10:00pm 1 Adaugă un comentariu 3 Îi place
Postat în August 14, 2021 la 8:41am 3 Comentarii 6 Îi place
Sunt fata din copacul vieții tale,
care-ți anină creanga printre raze,
îți pune-n noapte frumuseți vestale
și, din deșertul clipei, face oaze.
Eu îți iubesc tot verdele privirii,
din seva lui, în nopțile de mai,
eu ți-am crescut vlăstarul nemuririi
și-n trunchiul tău ți-am așezat un Rai.
Sunt fata din coroana-ți foșnitoare,
care-ți aprinde focul în petale,
stingându-l într-o apă curgătoare
și-n cele patru…
ContinuarePostat în August 12, 2021 la 1:30am 3 Comentarii 1 Îmi place
Doamne, lasă-mi în privire
Bunătatea și iubirea,
Când prin viață trece plugul
Și-mi dezgroapă neîmplinirea,
Lasă-mi rug aprins de floare,
Când durerea mă doboară
Și în zilele cu focuri
Fă să fie-apus și seară!
Doamne, lasă-mi toți dușmanii,
Să îmi fie mai aproape,
Să asculte din…
Postat în Februarie 28, 2016 la 7:51pm 6 Comentarii 4 Îi place
A cuprins tot infinitul în oglinda de rubin
Și-n adâncuri poartă mitul răsăritului divin.
În străfunduri neștiute, neumblate nici de pești,
Ne afundă griji mărunte, spălând bolile lumești.
Peste valul plin de spume poartă marea zile triste
Și le sparge surd pe țărmuri, lăsând clipe autiste
Să le însorească zarea, să le mângâie-n surdină,
Să le vindece chemarea spre azurul de…
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor