De 4 zile încoace, dimineţile îmi sunt aparte. Mă trezesc în sunetul grozav al noilor mei prieteni. Gânguritul acesta comod şi complementar liniştii mă orbeşte, mai întâi de realitate, ca apoi să mi-o însenineze pentru câteva zeci de minute.

          După 8 ani de comoţie matinală zilnică (sau aproape zilnică, căci şi aici chiar mai sunt dimineţi senine), Domnul Isus a considerat, în sfârşit, că sunt vrednic de niţică desfătare divină.

          Spre surprinderea mea şi cu o atât de gustoasă bucurie, când am fost transferat din Ţarcul vieţaşilor de la Rezina în Groapa de Lei din Chişinău, am constatat că aici, de câteva ori în zi, suntem vizitaţi de vreo 70 de hulubi.

          Unii „colegi” sunt siguri că aripatele nu fac decât să caute un colţ de pâine, că din cei peste o mie de deţinuţi, oricum se găsesc câţiva mai generoşi; alţii, în derâdere, îi numesc cerşetori: „Смотри, хитрецы приземлились, подаяние просить” („Uite, viclenii au aterizat să cerşească”). Sunt convins că e mai mult de atât. Domnul e acolo unde e mai mare nevoie de Dânsul, iar pentru El nu contează dacă suferă un om curat sau un mârşav pătat, atât timp cât inima le e deschisă şi înfometată de El; aşa cum şi hulubii acceptă fărâmiturile de la ăla care i le dă, fără a-i verifica CV-ul de păcate.

          Ştiam şi aşa că El e aici, dar vădit l-am simţit în contactul cu aceste mândreţe de păsări.

          Pentru o înţelegere mai vie, specific că hulubii au fost primele fiinţe senine văzute după 19 zile în greva foamei. Epuizat, înfometat, cu picioarele împleticite în aerul parcă vârtos, cu ochii necivilizaţi într-o căutare neîntreruptă a unui presupus reper salvator, am fost scos din „Coridorul morţii” (coridorul unde înainte erau amplasaţi condamnaţii la pedeapsa capitală şi care a rămas moştenire vieţaşilor de azi), pentru a fi transferat într-o altă celulă-semisubsol dintr-o clădire alăturată. Traseul străbate ograda centrală a penitenciarului. Fiind în pas stângaci şi greoi, asfaltul tresărea sub mine. Simţeam răspicat cum tremurul din picioare emigra precipitat în lumea mare. Brusc, o linişte de vers m-a înfipt în loc; fâlfâind din aripi ca toaca-n mănăstire, un stol de huligani ai păcii s-a desprins gradat de piatră, străpungând vălătuc văzduhul, ca valul apa mării. Mai ciudată provocare nu am ştiut până acum; poate doar la naştere, dar nu am cum să-mi amintesc.

          Aşa i-am cunoscut pe noii mei prieteni.

          M-am dezmeticit abia în celulă, într-un duios miros de pâine. Deşi îmi era foame ca dracului de afurisit, primul îndemn a fost să fărâmiţez colţul de pâine transmis de „colegul” din camera vecină şi să-mi mulţumesc prietenii.

          M-am învrednicit cu o farfurie plină ochi de fărâmituri. Mi-am afundat palma în ele, am cules puţin şi le-am strâns zdravăn în pumn pentru a putea strecura mâna printre gratii. Când am reuşit să o trec până după cot, m-am încordat praşchie şi am lansat ofranda înspre ogradă. Deoarece eram slăbit şi nemâncat sau din cauza gratiilor care îmi stinghereau agitaţia mâinii, au răzbit să treacă de plasa de protecţie doar jumătate din darurile aruncate. Dar a fost destul pentru ca zeci de îngeri să macine aerul cu aripile lor, lărgindu-l până la forfota lăcaşurilor sfinte; primindu-mi neprefăcut mulţumirea, mă răsplăteau prin gângureli de rugăciune şi fâlfâiri de toacă.

          Cineva dintre condamnaţii deţinuţi la etajul 2 mi-a strigat în şoaptă (abilitate ce poate fi căpătată doar în închisoare pentru a transmite un mesaj cuiva anume, fără a fi auzit de alţii): „Jora, să ştii că atunci când hrăneşti hulubii, Dumnezeu îţi iartă din păcate!” M-au îmbătat aceste cuvinte. În primul rând, pentru că mi-aş fi dorit să fie astfel; în al doilea rând, mi-a trecut şi mie prin cap acest gând; iar într-al treilea, nici măcar nu era gândul meu de fapt, ci venea dintr-o amintire vremelnic uitată de acum peste 20 de ani.

 

          „Bucureşti... Piaţa Unirii... eu, stând pe o bancă între havuzuri... alături juma de franzelă şi un păhăruţ golit pe care era scris „Smântână”... la câţiva metri, mai spre stânga, se giugiuleau vreo 10 hulubaşi...

          Se pare că mi-am improvizat un prânz „à la grabă” şi, aşa cum mai rămăsese ceva din pâine, am decis să le-o pisez lor. Îmi amintesc cu exactitate că păsările nu contau foarte mult; era important să nu să se piardă pâinea; cred că buneii şi necazurile lor postbelice hotărau în acel moment priorităţile.

          În timp ce rupeam din franzelă şi mă împărţeau cu ea, am observat că un moşneguţ, înalt şi subţire, se oprise din calea sa şi mă fixa cu privirea. Mi s-a părut o obrăznicie din partea lui, căci vădit mă stânjenea ocheana lui. Mi-a zâmbit înţelept, bătrâneşte, şi s-a aşezat lângă mine.

          – După cum hrăneşti tu puii, pot să-ţi spun că nu ai păcătuit îndeajuns în viaţă...

          – Ce vreţi să spuneţi? Nu vă înţeleg!?!

          – Nici nu ai cum... Chiar de-aş fi în stare să-ţi explic un adevăr, nu vei şti a-l înţelege până nu-l vei fi trăit...

          – Păi, care e rostul în a purta o atare discuţie, în acest caz? zvâcnisem eu, evident deranjat.

          Tăcu bătrânul pentru o vreme.

          – Te oboseşte prezenţa mea, aşa-i? Cred că faci eforturi să nu mă insulţi... Înseamnă că te-am bănuit bine! E din egoism. Ca şi rostul pe care îl căutai mai devreme.

          Îmi zâmbi cinstit, apoi ciuguli cu degetele-i fine o fărâmă din pâinea rămasă.

          – Ai observat că mulţi bătrâni nu prea au chef de vorbă? Uneori par alienaţi, alteori parcă sunt nişte copii şi încremenesc minute în şir pentru a admira un fleac.

          Îmi zâmbi la fel de cinstit şi aruncă fărâma, imediat culeasă de o hulubiţă de un alb sclipitor, efect născut în jocul razelor solare şi al apei din havuz.

          – Doar că se bucură copiii de noutate, nebunii – de imaginaţie, pe când bătrânii au învăţat să se bucure de sine. E un egoism pur, dezinteresat, plăcut Domnului. Chiar şi acum, bătrân fiind şi vorbindu-ţi, mă simt de parcă l-aş atinge pe tânărul-eu, cel care încă nu ştia a-şi hrăni puii de înger.

          Glasul îi suna temperat, iar zâmbetul neprefăcut insista să mă cuprindă. Totuşi, mă simţeam încolţit şi tot ce îmi doream era să arunc bucata de pită rămasă şi s-o iau la sănătoasa.

          Simţindu-mi parcă frisonul, şi-a aşternut antica mână peste piciorul meu şi mi-a şoptit cutremurător de flegmatic:

          – Dumnezeul Cel Atotputernic ne iubeşte într-atât de mult, încât ne lasă să împlinim cumplitul, ca mai apoi să ni-l ierte doar în schimbul unui bob de grâu, cu condiţia să fi fost încolţit în lacrima pocăinţei.

          Mi-a dezgolit piciorul de palmă şi mi-a aşternut-o pe creştet, îndrumându-mi privirea spre hulubi:

          – Îi vezi cât sunt de colosali?! Atât de mici, dar colosali... Domnul i-a plămădit din pana unui înger şi le-a dat un rol important în lupta cu satrapul. Ei ciugulesc păcatele deplânse şi le recomandă Creatorului spre iertare... Iată de ce Sfinţii Părinţi spuneau că, având grijă de ei, ţi se iartă din greşeli...

          – Mă lăsaţi în pace cu teoria asta sectantă!? am izbucnit exasperat.

          Nu mai eram în stare să-l suport pe bătrânel. Trebuia să evadez imediat de lângă el. Am luat-o la fugă şi m-am oprit doar când plămânii au uitat cum se respiră. Mi-am dat seama că în mână mai aveam colţul de franzelă şi am înţeles că sunt un hoţ, ba chiar mai mult, am înţeles că planurile din seara aceia urmau să încalce nu doar legea lumească, ci şi Cuvântul...”

 

          Timp de 20 de ani nu mi-am amintit de acel moşneguţ şi tot de 20 de ani nu mi-am hrănit, niciodată măcar, hulubii. Acum îi simt mâna ca vie pe creştet, iar de după gratii o hulubiţă mă fixează îndelung cu ochiul şi parcă-şi spune: „Ce o fi cu caraghiosul ăsta, de alege să stea atâta în colivie?” Iar eu îmi zic: „Ce bine că în fiecare zi voi primi câte o pâine de la administraţie şi îmi voi putea hrăni puii!!! “

 

          „Pâinea noastră cea de toate zilele,

            Dă-ne-o nouă astăzi

            Şi ne iartă nouă greşelile noastre”

 

Vizualizări: 108

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Gheorghe, sunt mândră de tine. Felicitări! Ține-o tot așa!

Vă mulţumesc cu plecăciune, minunată doamnă Vasilisia! 

Să fiu sincer, mă aşteptam la niţică ocară... 

Interesant punct de vedere, mi-a placut.

Onorat pentru apreciere! Vă mulţumesc!

Dinca Valerian a spus :

Interesant punct de vedere, mi-a placut.

Frumos, profund... să ne hrănim dar hulubii. Felicitări!

Vă mulţumesc pentru apreciere!

Herțeg Claudia (Mota) a spus :

Frumos, profund... să ne hrănim dar hulubii. Felicitări!

scris exact cat trebuie pentru transmiterea mesajului.

citit cu placere,

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 6 minute în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Picătura de lumină a lui Dan Mitrache
cu 9 minute în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fărâme de nostalgii a utilizatorului Monica Pester
cu 12 minute în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Fărâme de nostalgii a lui Monica Pester
cu 12 minute în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (De ziua dorului, doar) Amintiri, amintiri... a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 15 minute în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog (De ziua dorului, doar) Amintiri, amintiri... a lui C.Titi Nechita
cu 15 minute în urmă
Bircea Marian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cerul aproape a utilizatorului Bircea Marian
cu 1 oră în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Retrăire a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 oră în urmă
Lui Amanda Spulber i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 6 ore în urmă
Amanda Spulber a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Retrăire a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Ne-ntoarcem... a lui gabriel cristea
cu 6 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne-ntoarcem... a utilizatorului gabriel cristea
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog adiere a lui Dinca Valerian
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Cimitirul stelelor de altădată a lui Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne-ntoarcem... a utilizatorului gabriel cristea
cu 7 ore în urmă
Lui Dorina Cracană i-a plăcut discuţia Cerul aproape a lui Bircea Marian
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cerul aproape a utilizatorului Bircea Marian
cu 9 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Cerul aproape a lui Bircea Marian
cu 9 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor