De 4 zile încoace, dimineţile îmi sunt aparte. Mă trezesc în sunetul grozav al noilor mei prieteni. Gânguritul acesta comod şi complementar liniştii mă orbeşte, mai întâi de realitate, ca apoi să mi-o însenineze pentru câteva zeci de minute.

          După 8 ani de comoţie matinală zilnică (sau aproape zilnică, căci şi aici chiar mai sunt dimineţi senine), Domnul Isus a considerat, în sfârşit, că sunt vrednic de niţică desfătare divină.

          Spre surprinderea mea şi cu o atât de gustoasă bucurie, când am fost transferat din Ţarcul vieţaşilor de la Rezina în Groapa de Lei din Chişinău, am constatat că aici, de câteva ori în zi, suntem vizitaţi de vreo 70 de hulubi.

          Unii „colegi” sunt siguri că aripatele nu fac decât să caute un colţ de pâine, că din cei peste o mie de deţinuţi, oricum se găsesc câţiva mai generoşi; alţii, în derâdere, îi numesc cerşetori: „Смотри, хитрецы приземлились, подаяние просить” („Uite, viclenii au aterizat să cerşească”). Sunt convins că e mai mult de atât. Domnul e acolo unde e mai mare nevoie de Dânsul, iar pentru El nu contează dacă suferă un om curat sau un mârşav pătat, atât timp cât inima le e deschisă şi înfometată de El; aşa cum şi hulubii acceptă fărâmiturile de la ăla care i le dă, fără a-i verifica CV-ul de păcate.

          Ştiam şi aşa că El e aici, dar vădit l-am simţit în contactul cu aceste mândreţe de păsări.

          Pentru o înţelegere mai vie, specific că hulubii au fost primele fiinţe senine văzute după 19 zile în greva foamei. Epuizat, înfometat, cu picioarele împleticite în aerul parcă vârtos, cu ochii necivilizaţi într-o căutare neîntreruptă a unui presupus reper salvator, am fost scos din „Coridorul morţii” (coridorul unde înainte erau amplasaţi condamnaţii la pedeapsa capitală şi care a rămas moştenire vieţaşilor de azi), pentru a fi transferat într-o altă celulă-semisubsol dintr-o clădire alăturată. Traseul străbate ograda centrală a penitenciarului. Fiind în pas stângaci şi greoi, asfaltul tresărea sub mine. Simţeam răspicat cum tremurul din picioare emigra precipitat în lumea mare. Brusc, o linişte de vers m-a înfipt în loc; fâlfâind din aripi ca toaca-n mănăstire, un stol de huligani ai păcii s-a desprins gradat de piatră, străpungând vălătuc văzduhul, ca valul apa mării. Mai ciudată provocare nu am ştiut până acum; poate doar la naştere, dar nu am cum să-mi amintesc.

          Aşa i-am cunoscut pe noii mei prieteni.

          M-am dezmeticit abia în celulă, într-un duios miros de pâine. Deşi îmi era foame ca dracului de afurisit, primul îndemn a fost să fărâmiţez colţul de pâine transmis de „colegul” din camera vecină şi să-mi mulţumesc prietenii.

          M-am învrednicit cu o farfurie plină ochi de fărâmituri. Mi-am afundat palma în ele, am cules puţin şi le-am strâns zdravăn în pumn pentru a putea strecura mâna printre gratii. Când am reuşit să o trec până după cot, m-am încordat praşchie şi am lansat ofranda înspre ogradă. Deoarece eram slăbit şi nemâncat sau din cauza gratiilor care îmi stinghereau agitaţia mâinii, au răzbit să treacă de plasa de protecţie doar jumătate din darurile aruncate. Dar a fost destul pentru ca zeci de îngeri să macine aerul cu aripile lor, lărgindu-l până la forfota lăcaşurilor sfinte; primindu-mi neprefăcut mulţumirea, mă răsplăteau prin gângureli de rugăciune şi fâlfâiri de toacă.

          Cineva dintre condamnaţii deţinuţi la etajul 2 mi-a strigat în şoaptă (abilitate ce poate fi căpătată doar în închisoare pentru a transmite un mesaj cuiva anume, fără a fi auzit de alţii): „Jora, să ştii că atunci când hrăneşti hulubii, Dumnezeu îţi iartă din păcate!” M-au îmbătat aceste cuvinte. În primul rând, pentru că mi-aş fi dorit să fie astfel; în al doilea rând, mi-a trecut şi mie prin cap acest gând; iar într-al treilea, nici măcar nu era gândul meu de fapt, ci venea dintr-o amintire vremelnic uitată de acum peste 20 de ani.

 

          „Bucureşti... Piaţa Unirii... eu, stând pe o bancă între havuzuri... alături juma de franzelă şi un păhăruţ golit pe care era scris „Smântână”... la câţiva metri, mai spre stânga, se giugiuleau vreo 10 hulubaşi...

          Se pare că mi-am improvizat un prânz „à la grabă” şi, aşa cum mai rămăsese ceva din pâine, am decis să le-o pisez lor. Îmi amintesc cu exactitate că păsările nu contau foarte mult; era important să nu să se piardă pâinea; cred că buneii şi necazurile lor postbelice hotărau în acel moment priorităţile.

          În timp ce rupeam din franzelă şi mă împărţeau cu ea, am observat că un moşneguţ, înalt şi subţire, se oprise din calea sa şi mă fixa cu privirea. Mi s-a părut o obrăznicie din partea lui, căci vădit mă stânjenea ocheana lui. Mi-a zâmbit înţelept, bătrâneşte, şi s-a aşezat lângă mine.

          – După cum hrăneşti tu puii, pot să-ţi spun că nu ai păcătuit îndeajuns în viaţă...

          – Ce vreţi să spuneţi? Nu vă înţeleg!?!

          – Nici nu ai cum... Chiar de-aş fi în stare să-ţi explic un adevăr, nu vei şti a-l înţelege până nu-l vei fi trăit...

          – Păi, care e rostul în a purta o atare discuţie, în acest caz? zvâcnisem eu, evident deranjat.

          Tăcu bătrânul pentru o vreme.

          – Te oboseşte prezenţa mea, aşa-i? Cred că faci eforturi să nu mă insulţi... Înseamnă că te-am bănuit bine! E din egoism. Ca şi rostul pe care îl căutai mai devreme.

          Îmi zâmbi cinstit, apoi ciuguli cu degetele-i fine o fărâmă din pâinea rămasă.

          – Ai observat că mulţi bătrâni nu prea au chef de vorbă? Uneori par alienaţi, alteori parcă sunt nişte copii şi încremenesc minute în şir pentru a admira un fleac.

          Îmi zâmbi la fel de cinstit şi aruncă fărâma, imediat culeasă de o hulubiţă de un alb sclipitor, efect născut în jocul razelor solare şi al apei din havuz.

          – Doar că se bucură copiii de noutate, nebunii – de imaginaţie, pe când bătrânii au învăţat să se bucure de sine. E un egoism pur, dezinteresat, plăcut Domnului. Chiar şi acum, bătrân fiind şi vorbindu-ţi, mă simt de parcă l-aş atinge pe tânărul-eu, cel care încă nu ştia a-şi hrăni puii de înger.

          Glasul îi suna temperat, iar zâmbetul neprefăcut insista să mă cuprindă. Totuşi, mă simţeam încolţit şi tot ce îmi doream era să arunc bucata de pită rămasă şi s-o iau la sănătoasa.

          Simţindu-mi parcă frisonul, şi-a aşternut antica mână peste piciorul meu şi mi-a şoptit cutremurător de flegmatic:

          – Dumnezeul Cel Atotputernic ne iubeşte într-atât de mult, încât ne lasă să împlinim cumplitul, ca mai apoi să ni-l ierte doar în schimbul unui bob de grâu, cu condiţia să fi fost încolţit în lacrima pocăinţei.

          Mi-a dezgolit piciorul de palmă şi mi-a aşternut-o pe creştet, îndrumându-mi privirea spre hulubi:

          – Îi vezi cât sunt de colosali?! Atât de mici, dar colosali... Domnul i-a plămădit din pana unui înger şi le-a dat un rol important în lupta cu satrapul. Ei ciugulesc păcatele deplânse şi le recomandă Creatorului spre iertare... Iată de ce Sfinţii Părinţi spuneau că, având grijă de ei, ţi se iartă din greşeli...

          – Mă lăsaţi în pace cu teoria asta sectantă!? am izbucnit exasperat.

          Nu mai eram în stare să-l suport pe bătrânel. Trebuia să evadez imediat de lângă el. Am luat-o la fugă şi m-am oprit doar când plămânii au uitat cum se respiră. Mi-am dat seama că în mână mai aveam colţul de franzelă şi am înţeles că sunt un hoţ, ba chiar mai mult, am înţeles că planurile din seara aceia urmau să încalce nu doar legea lumească, ci şi Cuvântul...”

 

          Timp de 20 de ani nu mi-am amintit de acel moşneguţ şi tot de 20 de ani nu mi-am hrănit, niciodată măcar, hulubii. Acum îi simt mâna ca vie pe creştet, iar de după gratii o hulubiţă mă fixează îndelung cu ochiul şi parcă-şi spune: „Ce o fi cu caraghiosul ăsta, de alege să stea atâta în colivie?” Iar eu îmi zic: „Ce bine că în fiecare zi voi primi câte o pâine de la administraţie şi îmi voi putea hrăni puii!!! “

 

          „Pâinea noastră cea de toate zilele,

            Dă-ne-o nouă astăzi

            Şi ne iartă nouă greşelile noastre”

 

Vizualizări: 127

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Gheorghe, sunt mândră de tine. Felicitări! Ține-o tot așa!

Vă mulţumesc cu plecăciune, minunată doamnă Vasilisia! 

Să fiu sincer, mă aşteptam la niţică ocară... 

Interesant punct de vedere, mi-a placut.

Onorat pentru apreciere! Vă mulţumesc!

Dinca Valerian a spus :

Interesant punct de vedere, mi-a placut.

Frumos, profund... să ne hrănim dar hulubii. Felicitări!

Vă mulţumesc pentru apreciere!

Herțeg Claudia (Mota) a spus :

Frumos, profund... să ne hrănim dar hulubii. Felicitări!

scris exact cat trebuie pentru transmiterea mesajului.

citit cu placere,

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Popa Ștefan şi-a actualizat profilul
cu 12 minute în urmă
Popa Ștefan şi Vasilisia Lazăr sunt acum prieteni
cu 18 minute în urmă
Popa Ștefan s-a alăturat la grupul utilizatorului Ion Lazăr da Coza
Prezentare grafică

ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...

Aici se practică jurnalismul literar. Se pot posta articole care abordează aspecte ale literaturii…Vezi mai mult
cu 19 minute în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia DOINA, CREAȚIE LIRICĂ SPECIFICĂ FOLCLORULUI ROMÂNESC Interviu cu domnul Marin Voican - Ghioroiu a utilizatorului Ion Nălbitoru în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Felicitări!"
cu 17 ore în urmă
Ioniţă Gabriela a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ion Lazăr da Coza – Lumina care nu se stinge a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Și Raiul are nevoie de poezie!"
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Ion Lazăr da Coza – Lumina care nu se stinge a lui Vasilisia Lazăr
cu 18 ore în urmă
Maria Mitea şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Strada interioară a lui Mihai Katin
cu 19 ore în urmă
Cristina Nălbitoru a postat o discuţie

Cerșetorul din gară

        Era o zi de toamnă târzie, cu un soare în care se vedea o oarecare tristețe că în curând…Vezi mai mult
cu 19 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ion Lazăr da Coza – Lumina care nu se stinge a utilizatorului Vasilisia Lazăr
" ” ... a pășit, tăcut și demn, în lumea cu dor, acolo unde cuvintele nu mai…"
cu 19 ore în urmă
Postare de log efectuată de Maria Mitea

Suntem

două picături de ploaie ecoul norilorne dăm drumul îngolspre abisul luminiiplutimfără a lăsa urme-n…Vezi mai mult
cu 19 ore în urmă
Ion Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

DOINA, CREAȚIE LIRICĂ SPECIFICĂ FOLCLORULUI ROMÂNESC Interviu cu domnul Marin Voican - Ghioroiu

Am avut fericita ocazie să colaborez de mai mulți ani, pe teme culturale, cu distinsul domn Marin…Vezi mai mult
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Lipsa de secunde a lui Mihai Katin
cu 23 ore în urmă
Lui IOAN stoian i-a plăcut discuţia Biserica de lemn din Țara Moților, la Olănești, Vâlcea a lui Cristina Nălbitoru
ieri
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ion Lazăr da Coza – Lumina care nu se stinge a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"DUMNEZEU să aibă în paza sa Sufletul celui care ca Om a fost Scriitorul Ion Lazăr da Coza!"
ieri
Ion Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

„Cărțile pentru mine sunt sacre, fac parte din sufletul meu” Interviu cu domnul Vasile Hatos, Italia

Ion Nălbitoru: Domnule Vasile Hatos, ne cunoaștem și colaborăm, cultural, de câțiva ani. Am…Vezi mai mult
ieri
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Ion Lazăr da Coza – Lumina care nu se stinge a lui Vasilisia Lazăr
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ion Lazăr da Coza – Lumina care nu se stinge a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Emoționante cuvinte, versuri fără vârstă... Ne privește din stele, ne ocrotește, iar noi…"
ieri
Cristina Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Biserica de lemn din Țara Moților, la Olănești, Vâlcea

        Biserica de lemn din Albac, Țara Moților, unde venea să se roage Horea, are o istorie…Vezi mai mult
ieri
Ioniţă Gabriela a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cine a inventat frățiorii? a utilizatorului Ioniţă Gabriela
"Dl Mihai Katin, multumesc pt popas si ganduri bune!"
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor