Niciodată nu este prea târziu să-ți dai seama că toată viața ai mers pe nisipuri mișcătoare, fără ca măcar să-ți dai seama. Și ca o ironie a sorții, întotdeauna se întâmplă când te aștepți mai puțin.

În pauza de masă, o oră, în principiu trebuie să mâncăm cât mai repede, iar timpul rămas trebuie să-l folosim cât mai constructiv, gândindu-ne intens la măsuri care ar putea să ducă la sporirea performanțelor în munca pe care o prestăm fiecare. „Improvement”, cuvântul care domină activitatea peste tot în șantier.

Totuși, nu întotdeauna folosim timpul eficient. Câteodată socializăm, pentru a ne cunoaște mai bine noii colegi de muncă.

Astăzi domnul Kim, manager în cadrul departamentului nostru, vrea să ne cunoaștem mai bine, să aflăm reciproc lucruri noi despre culturile de care aparținem. Discutăm despre una, despre alta și la un moment dat întrebarea cade ca un trăsnet:

- Cine a inventat scrisul la voi?

Ne uităm încurcați unii la alții și în cele din urmă managerul român începe nu prea convins:

- Păi... practic nu a fost inventat de cineva anume. La începuturi a fost folosit alfabetul latin, apoi alfabetul chirilic și în secolul al XIX-lea s-a revenit la alfabetul latin.

- Cum, voi scrieți cu un alfabet străin? Nu aveți pe cineva de-al vostru, care a inventat scrisul vostru?

- Nu, dar au contribuit mulți învățați români la perfecționarea...

- Aaa, la noi alfabetul a fost inventat de KIM(!) încă din secolul al X-lea și îi poartă numele. Noi de atunci avem alfabetul nostru!

Continuăm discuția și așa aflăm o grămadă de minunății. Și eu care până atunci eram convins că scrierea lor este copiată de la chinezi sau japonezi. Dar mă înșelasem. Totul fusese inventat în Coreea. Mă rog, aproape totul. Așa am aflat că prima dată în lume constanta matematică pi a fost studiată în Coreea, că primul telescop din lume a fost făcut în Coreea, că primele ceasuri mecanice precise au fost inventate tot în Coreea, că bietul Copernic s-a trezit cu teoria heliocentrică a Sistemului Solar cu vreo 200 de ani mai târziu decât un alt înțelept KIM.

Nu știu ce au gândit ceilalți colegi ai mei, români, despre discuția aceasta, dar eu unul mi-am dat seama că merg pe nisipuri mișcătoare. Că totul este relativ. Că nu voi reuși să mă adaptez la rescrierea istoriei.

Vizualizări: 120

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

acest domn Kim este un adevarat personaj :)) poate vreodata se va regasi in paginile unei carti...

va rog ca acolo unde scrieti "proza scurta"sa puneti titlul prozei...

„Kimii” din Coreea sunt foarte mândri de țara lor și nu li se pare nimic înjositor dacă afirmă deschis acest lucru. Chiar dacă de multe ori exagerează. Sau, poate ni se pare nouă, în mentalitatea noastră.
Vă mulțumesc frumos! Numai bine!

Cred că e vorba despre Coreea de Nord. Cei din sud nu simpatizează cu Kim-ii. Am înțeles că au voie coreenii de nord să lucreze în afară, dar salariul este al statului lor, ei fiind retribuiți de stat. Corupție mareee la ei.

Asta înseamnă spălare de creiere. Nu mai era mult și se întâmpla și la noi. Am fi făcut cizmarul, geniul mondial.

O pastilă de pauză foarte interesantă.

Am citit cu interes,

Sofi

Un popas interesant. Lecturat cu drag.

Îmi cer respectuos scuze pentru întârziere și sper că îmi veți ierta impolitețea. 

Era vorba chiar de Coreea de Sud și vă rog să mă credeți, pe fond, vorbim de aceeași națiune, cu bunele și metehnele ei, indiferent de forma de guvernământ care este în fiecare dintre cele două părți coreene. Am avut timp, slavă Domnului, (17 ani), să-i observ și să le înțeleg comportamentul, ca națiune. Au aceeași mentalitate ca și cei din Coreea de Nord. Sau viceversa. Vă asigur că dacă mâine situația politică în lume ar fi alta, poimâine s-ar uni și ei, ca și germanii. Acesta este esențialul.
Vă mulțumesc pentru lectură și atenție, doamna Sofia Sincă. 

Sofia Sincă a spus :

Cred că e vorba despre Coreea de Nord. Cei din sud nu simpatizează cu Kim-ii. Am înțeles că au voie coreenii de nord să lucreze în afară, dar salariul este al statului lor, ei fiind retribuiți de stat. Corupție mareee la ei.

Asta înseamnă spălare de creere. Nu mai era mult și se întâmpla și la noi. Am fi făcut cizmarul, geniul mondial.

O pastilă de pauză foarte interesantă.

Am citit cu interes,

Sofi

Vă mulțumesc frumos pentru lectură și apreciere. 

O zi frumoasă!

Pop Dorina a spus :

Un popas interesant. Lecturat cu drag.

Sper să revină și la noi patriotismul pe care îl regăsim la ei. Un text interesant, bine scris.

Vă mulțumesc frumos!

Vasilisia Lazăr a spus :

Sper să revină și la noi patriotismul pe care îl regăsim la ei. Un text interesant, bine scris.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Lui Amanda Spulber i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Amanda Spulber a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog În ochiul viu de frunză a lui gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog simplicisima luminatorilor a lui nicolae vaduva
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Eroii nu mor niciodată a lui IOAN stoian
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Trec a lui Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog exerciții de sinceritate – lecție a lui Mihaela Popa
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog poem fără titlu a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Ţipăt de aer a lui Mihai Katin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Când... a lui Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog În trap a lui carmen popescu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Viață de poveste a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Când scrii, a lui Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog trebuia... a lui bolache alexandru
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog când mama trebăluiește a lui Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Singurătate a lui Dacu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Erezia clarului de lună a lui Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Claustrofobie a utilizatorului Amanda Spulber
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog slujbă a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă
Lui Cornaciu Nicoleta Ramona i-a plăcut discuţia Fata pădurii a lui Chris
cu 18 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor