Cuvântul stigmergie a fost introdus de către biologul francez Pierre-Paul Grassé în anul 1959 pentru a desemna fenomenul prin care insectele sociale (furnici, albine, termite etc.) sunt stimulate să acţioneze prin însăsi opera pe care o realizează. Acest cuvant se formează prin alăturarea cuvintelor greceşti "stigma" (marcaj, semn) şi "ergon" (muncă, acţiune). În traducere literară, stigmergia semnifică acţiunea unui agent ca urmare a "semnelor" ("marcajelor") lăsate de agenţii predecesori, angajaţi în realizarea unui obiectiv comun. În domeniul activităţilor umane, până acum au fost consacrate două modele de bază privind organizarea indivizilor: modelul ierarhic-competitiv şi modelul cooperativ. În cazul primului model, activităţile umane se desfaşoară în cadrul unei ierarhii piramidale, sarcinile de lucru fiind transmise şi controlate de sus în jos. Modelul generează „secrete de muncă” şi competiţie între membrii organizaţiei. În etapa actuală acest model devine, din ce în ce mai mult, o frână în realizarea progresului tehnologic. Al doilea model, aplicat în cadrul echipelor de dimensiuni relativ mici, se bazează pe consensul participanţilor. Ca urmare, necesită timp îndelungat pentru stabilirea consensului, fiind ineficient în grupuri ai căror membri au niveluri de educaţie şi de cultură diferite. În cazul modelului ierarhic, un individ controlează grupul, pe când în cazul modelului cooperativ grupul controlează individul. Stigmergia conduce la un model organizaţional cu totul diferit. Inspirat din modul de acţiune al insectelor sociale, acest model se bazează pe iniţiativa şi pe colaborarea distribuită şi egală a tuturor membrilor grupului. Nici-un individ nu are nevoie de permisiunea cuiva (ca în modelul competitiv) sau de consensul membrilor grupului (ca în modelul cooperativ) pentru a iniţia o acţiune sau un proiect. Fiecare membru al grupului are autonomie completă în demersul creativ, iar puterea grupului rezidă în capacitatea de a accepta sau de a respinge acest demers. Modelul stigmergic este vizibil în proiecte precum Wikipedia, softurile Open Source, sau în jocul unei echipe sportive ( fotbal, volei ctc.). Pentru a da un exemplu din domeniul creației literare, se poate afirma că cei  care publică gratuit în reviste on-line alcătuiesc grupuri stigmergice. Mergând mai departe, în domeniul lumii imateriale, se poate emite ipoteza potrivit căreia în realizarea oricărei creații umane acțiunile, gândurile, cuvintele creatorului sunt stigmergice, întrucât sunt generate pentru îndeplinirea aceluiași scop : realizarea operei științifice, artistice, literare etc.

 

 

Vizualizări: 141

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Cred că s-ar potrivi frumos un astfel de text intr-o ficțiune.

Foarte interesant! Felicitări!

Nu este ficțiune, este realitatea în care trăim de mii de ani, pe care o conștientizăm abia acum...Desigur, este un text interesant și incitant care ne deschide calea spre noi modalități de a munci și a ne organiza. Vă mulțumesc pentru popas, lectura textului și mesaj!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 41 minute în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog când mama trebăluiește a lui Maria Mitea
cu 44 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Maria Mitea
cu 5 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 5 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 5 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Singurătate a utilizatorului Dacu
cu 5 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat o discuţie la grupul
cu 5 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia Ion şi a lui Mărie a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU în grupul SATIRĂ, UMOR, EPIGRAME...
cu 5 ore în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Ion şi a lui Mărie a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU în grupul SATIRĂ, UMOR, EPIGRAME...
cu 6 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia Ion şi a lui Mărie a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 6 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și frunzele plâng a utilizatorului Maria Mitea
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog și frunzele plâng a lui Maria Mitea
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Singurătate a lui Dacu
cu 11 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor