A doua zi, Luis merse la un atelier de tâmplărie şi dădu comandă pentru o ladă  de lustragiu iar în următoarele două zile, împreună Marcelino, construi „vila’’. Deasupra uşii − de fapt uşa era o pătură prinsă în două cuie − scrise mare: LUX CARTON 2. Apoi, cu puţinii bani rămaşi, după ce îşi ridică „atelierul’’ de la tâmplar, cumpără cele trebuincioase şi se apucă de… lustruit pantofi.

      Uşor, uşor, crescu în ochii lui Marcelino, prin faptul că nu se mai îmbătă niciodată, dar în fiecare seară aducea ceva de băut şi consumau toţi trei.

      Doamna cu care apăru Marcelino, le mai coloră puţin viaţa, în ceva frumos la început, apoi − mai ales pentru Luis − totul deveni un coşmar. Era o femeia ştearsă, slabă, pe care hainele stăteau ca pe un umeraş din sârmă, trecută prin viaţă şi multe peripeţii, dar şi prin mâinile multor bărbaţi. Mare prietenă cu Bacchus şi iubitoare de ţigări „speciale”, după ce îl îmbăta pe Marcelino şi acesta adormea, venea peste Luis, plângând-se că bărbatul ei beţiv, nu este în stare de nimic, nu are ce-şi doreşte ea,  adică ,,nu are potenţă’’ şi ea vrea să-şi trăiască viaţa şi are chef s-o facă din plin şi cu un bărbat adevărat, etc. Din acest motiv, Luis îi părăsi: nu voia să ajungă cu Marcelino la bătaie şi se stabili în altă parte a oraşului, închiriind o cameră într-un cartier sărăcăcios şi rău famat.

      Gazda, o femeia grasă, unsuroasă şi frumos mirositoare îl abordă direct, catalogându-l fără milă:

      − Că eşti un beţiv notoriu, se citeşte pe faţa ta, dar să nu îndrăzneşti să vii beat aici, să-mi pătezi mie imaginea de doamnă onorabilă în cartier, şi mai ales… mai ales, repetă zdrahoana, să-mi strici reputaţia casei, că te azvârl în stradă, cu boarfe cu tot… mă rog astea care le ai! Fii atent, la parter am o damă de companie foarte frumoasă, respectabilă, onorabilă, foarte curată, cu stil şi manieră de clasă, care ştie cu ce se mănâncă tot şi ce vrea de la viaţă!... Când mă uit la tine, of! Tu ai o faţă de beţiv, mamă, mamă! Să nu te prind că te dai la ea, că zbori imediat din casa mea, chiar şi din cartier, ai înţeles? Dar dacă faci rost de bani, cine ştie, îţi fac cunoştinţă cu ea, o îndulci ea.

      − Da, madam, am înţeles! 

      − Şi… şi asta ce dracu’ e? întrebă ea arătând cu degetul spre lada lui de lustragiu.

      − Atelierul meu! Sunt… sunt lustragiu.

      − Da!? Un amărât de lustragiu?! Acum mai bei?

      − Nu, madam, nu mai beau!... şi văzând că madam, îl priveşte cam circumspect, Luis adăugă mai moale: Nu chiar aşa de mult, ca pe vremuri. Faţa asta, mi-a rămas ca amintire, încercă el să facă o glumă.

      − Bine! Pricep. Da repet, să nu vii beat aici, că…. că te vei lupta cu mine! îl avertiză ea – exemplificând prin gesturi fără echivoc, cam ce fel de luptă îl aşteptă – toată numai un zâmbet edificator. Ea voise să fie şi provocator-excitant acel zâmbet, dar nu-i ieşise. Observând că el nu gustase  nevinovata glumă provocatoare, îşi reluă interogatoriu: Cu drogurile cum stai? Te droghezi?

      − Nu mă mai droghez…

      − Da’… te-ai drog?

      − Când eram mai tânăr, droguri uşoare.

      − Cu femeile, cum stai? Îţi plac femeile sau eşti pe invers?

      − Nu, nu sunt pe invers! Iar femeile… femeile mi-au plăcut, acum…

      − Da, parţial înţeleg şi asta, dar… nu te cred pe deplin,  îl repezi grasa frumos mirositoare. Acu poate că ai dreptate, după cum arăţi de… de slab şi jigărit, e şi normal să nu-ţi mai meargă, dar la mine te refaci, te pui pe picioare, ai să vezi, tu!... Dăm probă, dacă am dreptate? Şi un zâmbet şi mai insinuant, apăru pe chipul ei „tencuit’’ cu mult fond de ten. Văzând că Luis nu ripostează în nici un fel, reluă: Mda, chiria se plăteşte săptămânal şi anticipat, adică la începutul ei… pai precis duminică sau cel târziu luni seară! preciză ea şi mai clar, ca să fie sigură că el a înţeles. Utilităţi minime şi menaj zero, mâncare, mai vedem, poate micul dejun, asta în funcţie de… împrejurări. Dacă-ţi convine, bine, dacă nu şi mai bine! Pune banii aici − madam întinse o palmă larg desfăcută, grăsuţă şi puţin transpirată, cu degetele scurte, împodobite cu nişte inele care abia se mai vedeau − şi-ţi dau cheia! Dacă nu-ţi convine, mă repet, şi mai bine, închiriez la o fetiţă, asta produce şi-mi aduce un venit mai mare, dar are un defect, nu e dotată ca tine, adică mă înţelegi ce vreau să zic…

      Între timp, Luis, fără să intre în jocul ei, scoase nişte bancnote mototolite din buzunar şi i le puse în palmă. Grasa zâmbi şi fără prea multă grabă, le netezi, scuipându-şi grăsuţele degete din când în când, le numără şi strâmbă din nas.

      − Pentru câteva zile, până… spuse Luis, zâmbind uşor.

      − Fie! zise madam după o clipă de chibzuinţă, moment în care îl mai privi o dată, de sus şi până jos. Ţine cheia, da’ luni să mai pui ceva, că de nu, ştii ce te aşteaptă!

      Primi o cheie urâtă, mizerabilă, ruginită şi cu un dinte lipsă. De ea atârna un breloc din carton şi mai urât, jerpelit şi ros pe la colţuri. Îl privi uimit, cifra şapte frumos caligrafiată cândva, se contura pe un fundal roşu.

      − Nu vă supăraţi, când am intrat, n-am fost atent, ce număr are casa? întrebă el, neputându-se abţine.

      − Şi are vreo importanţă pentru tine!? se miră grasa. Are număru’ şapte, număr frumos, zar de curvă, dacă joci barbut…

      − Nu, nu joc barbut.

 

      Luis nu o mai ascultă, se întoarse şi plecă spre cameră, zâmbind. Cifra şapte revenea din nou în viaţa lui. La etaj se opri în dreptul uşii pe care cu mult timp în urmă, cineva caligrafiase cu multe floricele, cifra şapte cât o palmă de mare. Uşa, cu vopseaua scorojită în partea de jos şi sărită în dreptul clanţei, semn că fusese violată, arăta acum ca un curcubeu: cândva fusese un violet ţipător, apoi mov şi pe margini mai rămăseseră vagi urme de maro deschis.

      Introduse cheia în broască încercând s-o deschidă, dar operaţiunea se dovedi inutilă: uşa era descuiată. În cameră, conform aşteptărilor, totul „sclipea” de curăţenie. Îi dădu bineţe un mobilier simplu: un scaun cu şezutul ros, o masă din lemn nefinisat, dar lustruită de ani şi coate, abundent pe margini şi la colţuri, un dulap mic cu o singură uşă, un pat ca o copaie, pentru o singură persoană, aşternut cu o pătură decolorată şi roasă pe margini, sub care zări un cearceaf cât de cât curat.

      Îşi puse atelierul de lustragiu într-un colţ şi se aşeză pe scaun, privind cheia, mai precis cartonaşul acela roşu cu cifra lui magică.  Gândul îi zbură la baba care-i ghicise în cafea, atunci în cofetărie. Ţiganca din România, ghicitoarea, avusese în mare parte  dreptate: am fost marinar pe şapte vapoare!… ridică ochii şi privi spre fereastră, aşteptând parcă amintirile să vină pe acolo, să-l găsească, să-l doboare-n pat, să-l adoarmă, şi ele, amintirile, să se deruleze ca un film în mintea lui. Însă în plan real trecu doar o cioară în zbor şi atât. Luis zâmbi ridicându-se de pe scaun. Se dezbrăcă şi se vârî sub pătură, simţind imediat „mângâierea ei catifelată’’, dar totuşi binefacerile patului, mai diminuară din efect. Nu mai dormise de mult într-un pat adevărat.

 

      Cu noua sa slujbă, cu gazda frumos mirositoare, cu noul statut, ca să zic aşa, Luis se acomodă foarte repede. În zilele următoare, cutreieră străzile din cartier − ocolind marele bulevard, deoarece aşa îl sfătuise Marcelino, să evite bulevardele mari, chiar dacă acesta se afla la câteva minute de gazda lui − să-şi găsească un loc cu  vad bun şi până la urmă se stabili pe o stradă, foarte circulată de pietoni, care făcea legătura între o piaţă mică şi mai multe localuri. Dimineaţa sta într-un colţ de intersecţie, cel dinspre piaţă, după amiază în colţul opus, spre localuri.  Îi plăcea să intre în vorbă cu toţi cei care se aşezau pe scaunul lui de lustragiu, discutau banalităţi, iar cu unii clienţi, dezbătea subiectele şi evenimentele recente.  

      Observă plăcut surprins, că unii veneau aproape zilnic − devenind clienţi lui permanenţi − pentru câteva minute de conversaţie şi zăbăveau mai mult, numai să discute. Majoritatea erau pensionari, care în mod sigur, simţeau nevoia să povestească, să-şi spună amintirile cuiva. O perioadă de timp, destul de lungă, nu ieşi din acest ritm şi banii câştigaţi îi ajungeau suficient pentru traiul de zi cu zi şi zdrahoana, avusese dreptate: Luis se schimbase, se mai întremase puţin şi trăsăturile lui delicate din tinereţe apăruseră iar, dar sub o formă mai aspră şi mai dură, mai bărbătească. Îşi lăsase să-i crească barba, pe care şi-o îngrijea cu multă atenţie şi începuse să se îmbrace mai curat.

 

      Într-o dimineaţă, din cauza unei ploi mărunte, nu putu să meargă pe stradă, la locul lui obişnuit. Însă, după amiază, risipindu-se norii, ieşi din casă şi o luă agale spre marele bulevard, unde, cu toate ca era destul de aproape de locuinţa lui, nu fusese niciodată. Îşi instală atelierul lângă un chioşc de ziare şi se puse pe aşteptat. Ciudat lucru, chiar dacă bulevardul era foarte aglomerat, nimeni nu se oprea să-şi lustruiască pantofii. Deci Marcelino avusese dreptate când îl sfătuise să nu meargă pe bulevardele mari… Din plictiseală, cumpără un ziar şi începu să-l citească, dar după câteva pagini îl abandonă, ceva lipsea, ceva nu mergea, nu se simţea deloc bine în acest loc foarte elegant, pe acest bulevard strălucitor, plin de oameni grăbiţi, bine îmbrăcaţi, care, simţea el, pur şi simplu îl ignorau. Fixa în zare câte un bărbat şi încerca, în funcţie de costum, să ghicească ce pantofi purta şi de cele mai multe ori, reuşea. 

      La un moment dat, privirea îi fu atrasă de un puşti  blond, care, mergând agale şi puţin legănat, se apropie şi trecu prin dreptul lui. După geanta pe care o purta pe umăr, părea că se întoarce de la şcoală. Puştiul mai făcu câţiva paşi, se opri şi se întoarse brusc spre el. Privirile lor se întâlniră preţ de o clipă şi parcă universul îşi descărcase cel mai cumplit fulger în inima lui:  Luis încremeni. Clipe bune rămase blocat, aproape paralizat şi nu putu face nicio mişcare, încremenise ca o stană de piatră: Doamne, să fie el? Puştiul, după ce-i suportă fără să clipească privirea, îi întoarse spatele şi plecă la fel de încet.  Luis simţi cum un val de căldură îi cuprinde tot corpul. Brusc se ridică în picioare, inexplicabil îşi luă atelierul în spate şi plecă după puşti, dar după câţiva paşi împleticiţi, ca ai uni om beat, se opri şi se aşeză pe o bancă. Frânturi de imagini se învârteau în mintea lui, cu o viteză ameţitoare. Închise ochii, încercând să le oprească din derulare, să le facă mai clare. Dintre toate, una se contură clar: chipul copilului. Expresia feţei, ochii, mai ales ochii aceia, senini, mari şi albaştri… îi ştia de undeva… ochii Mariei, asta era, ochii ei!

      Brusc simţi nevoia să bea ceva. Intră într-un local şi bău dintr-o dată un pahar de votcă, nu-i plăcu atmosfera şi plecă la fel de repede. Mai colindă, aşa fără o ţintă anume şi mai simţi iarăşi nevoia să bea. Bău repede o altă votcă şi la fel de repede părăsi iarăşi localul, sperând să lase acolo la masă amintirile care nu-i mai dădeau pace. Dar se înşelase, cu cât bea mai mult cu atât mai mult şi mai intens ele îi reveneau în memorie. Până la urmă beat, ajunse acasă, unde, spre ghinionul lui, madam îl mirosi că este băut şi-l vizită forţat, aducând şi ea de băut din belşug. Îl îmbătă criţă şi aşa cum îl avertizase,  se luptă cu el, până spre dimineaţă. Beat, dar mai mult epuizat, de lupta inegală, în zori, Luis adormi şi se trezi mult după prânz, cu o durere îngrozitoare de cap: amestecase băuturile, realiză el văzând sticlele goale de pe masă.  Nu mai plecă la muncă, rămase în pat şi zăcu toată după amiaza.

- va urma -

Vizualizări: 93

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Destin? Declin, decădere voită? Din toate câte puţin a păţit Luis. Sau poate blestemul dragostei pe care Maria i-a pus-o la picioare. Să ajungi din prinţ, cerşetor şi să trăieşti în acest fel... nu e uşor lucru. Îl admir că rezistă şi sper în zile mai bune pentru el - victima nesăbuinţelor adolescentine. Nu mă miră că-şi ''recunoaşte'' odrasla, apropierea sângelui îşi spune cuvântul.

Am găsit nişte incoveniente, Emil:

de lustragiu şi în următoarele două zile,- aici poţi pune în locul lui şi pe iar. Îl ai câteva cuvinte mai în faţă.

trebuincioase munci, - muncii
de lustragiu şi se apucă de… lustruit pantofi., şi, şi,- prea mulţi de şi în primele paragrafe, enorm de mulţi, la fel, lustragiu, lustruit, lustrui.

că te vei ’’lupta’’ cu mine!, - nu cred că sunt necesare ghilimelele, mai ales că în fraza următoare ai din nou lupta, fără. Ştim şi noi ce înseamnă a se lupta, indiferent de conotaţie şi în ce fel se dă lupta între părţile beligerante. Şi ai multe cuvinte sau sintagme în ghilimele. Lasă-ne şi pe noi să mai ghicim sau ne faci să înţelegem prin alte cuvinte despre ce este vorba, fără ghilimele.
şi madam întinse o mână cu o palmă larg desfăcută, - devine aproape pleonastic ''o mână cu o palmă''. Ajunge o palmă, că doar la picior nu are palmă.

şi albaştrii… - albaştri este pluralul lui albastru.

Am citit cu plăcere şi aştept continuarea.

Sofy

Am citit cu placere si acest capitol. Luis este in continuare in centrul atentiei. Aflam detalii despre viata lui, iar intalnirea cu fiul sau starneste curiozitatea.  Astept continuarea, Emil!

Altfel, sunt de acord cu observatiile Sofiei cu privire la ghilimele si, daca nu te superi, ti-as sugera o recitire. Facand acest lucru vei vedea ca, forma textului poate fi imbunatatita. Nu este obligatoriu, este doar parerea mea.

Cu prietenie,

Aflăm că Luis doreşte să se îndrepte şi face ceva în această direcţie. Să vedem ce se va întâmpla mai departe... probabil că Maria ar avea un şoc dacă l-ar vedea acum. :))

Sofia, am revenit asupra textului şi am modificat, pe viitor am să ţin cont de sfaturile tale, referitoare la şi-uri şi ghilimele.

Mulţumesc mult pentru ajutor!

Cu prietenie,

Sofia Sincă a spus :

Destin? Declin, decădere voită? Din toate câte puţin a păţit Luis. Sau poate blestemul dragostei pe care Maria i-a pus-o la picioare. Să ajungi din prinţ, cerşetor şi să trăieşti în acest fel... nu e uşor lucru. Îl admir că rezistă şi sper în zile mai bune pentru el - victima nesăbuinţelor adolescentine. Nu mă miră că-şi ''recunoaşte'' odrasla, apropierea sângelui îşi spune cuvântul.

Am găsit nişte incoveniente, Emil:

de lustragiu şi în următoarele două zile,- aici poţi pune în locul lui şi pe iar. Îl ai câteva cuvinte mai în faţă.

trebuincioase munci, - muncii
de lustragiu şi se apucă de… lustruit pantofi., şi, şi,- prea mulţi de şi în primele paragrafe, enorm de mulţi, la fel, lustragiu, lustruit, lustrui.

că te vei ’’lupta’’ cu mine!, - nu cred că sunt necesare ghilimelele, mai ales că în fraza următoare ai din nou lupta, fără. Ştim şi noi ce înseamnă a se lupta, indiferent de conotaţie şi în ce fel se dă lupta între părţile beligerante. Şi ai multe cuvinte sau sintagme în ghilimele. Lasă-ne şi pe noi să mai ghicim sau ne faci să înţelegem prin alte cuvinte despre ce este vorba, fără ghilimele.
şi madam întinse o mână cu o palmă larg desfăcută, - devine aproape pleonastic ''o mână cu o palmă''. Ajunge o palmă, că doar la picior nu are palmă.

şi albaştrii… - albaştri este pluralul lui albastru.

Am citit cu plăcere şi aştept continuarea.

Sofy

Corina, am recitit, am mai modificat, dar dacă mai găseşti ceva, te rog să-mi spui. Ştii foarte bine că nu mă supăr.

Cu prietenie,

Corina Militaru a spus :

Am citit cu placere si acest capitol. Luis este in continuare in centrul atentiei. Aflam detalii despre viata lui, iar intalnirea cu fiul sau starneste curiozitatea.  Astept continuarea, Emil!

Altfel, sunt de acord cu observatiile Sofiei cu privire la ghilimele si, daca nu te superi, ti-as sugera o recitire. Facand acest lucru vei vedea ca, forma textului poate fi imbunatatita. Nu este obligatoriu, este doar parerea mea.

Cu prietenie,

Augusta, sunt din ce în ce mai surprins, că-mi urmăreşti postările!

Mulțumesc mult pentru lectură şi sper să-ţi menţin trează curiozitatea până la final.

Cu prietenie,

Augusta Cristina Călin a spus :

Aflăm că Luis doreşte să se îndrepte şi face ceva în această direcţie. Să vedem ce se va întâmpla mai departe... probabil că Maria ar avea un şoc dacă l-ar vedea acum. :))

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

Mica - 260 lei

Activitatea Recentă

Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mă întreb... a utilizatorului Lidia Pervu
cu 2 minute în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am zburat a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 16 minute în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tânguirea unei cruci - poem dedicat sărbătorii de mâine, 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 23 minute în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poezii la minut a utilizatorului Cristian Je
cu 37 minute în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poezii la minut a utilizatorului Cristian Je
cu 38 minute în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondelul fricii a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 58 minute în urmă
Utilizatorului Lidia Pervu îi place postarea pe blog Am zburat a lui Gabriel Cristea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Lidia Pervu îi place postarea pe blog Doină neaoșă a lui Gabriel Cristea
cu 1 oră în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Conviețuire literară a utilizatorului Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cum să te-agăţi de cer fără iertare a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Doină neaoșă a lui Gabriel Cristea
cu 3 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cavaler a utilizatorului Djamal mahmoud
cu 3 ore în urmă
Lavinia Elena Niculicea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Film alb-negru a utilizatorului Lavinia Elena Niculicea
cu 4 ore în urmă
Lavinia Elena Niculicea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Film alb-negru a utilizatorului Lavinia Elena Niculicea
cu 4 ore în urmă
Lavinia Elena Niculicea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Film alb-negru a utilizatorului Lavinia Elena Niculicea
cu 4 ore în urmă
Lavinia Elena Niculicea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Film alb-negru a utilizatorului Lavinia Elena Niculicea
cu 4 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VISUL NOSTRU DE ARAMĂ a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 4 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ECOU DE TOAMNĂ a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Gabriel Cristea
cu 4 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am zburat a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 5 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor