Crucea din sticlă I şi II

[Emil Dumitru]

      În port, viaţa se desfăşurase normal până în această zi a anului 1992, fără a bănui cineva că începând de azi, portul avea să devină martorul unor evenimente ieşite din comun. Acestea aveau să conducă la schimbarea unor destine şi cel mai uluitor, la prăbuşirea celei mai faimoase firme din oraş: TEELVIS  STEEL.

     Această societate era condusă de domnul Elvis Teel, un bărbat destul de prezentabil pentru vârsta pe care o avea – puţin peste cinzeci de ani – un bun manager, foarte activ, întreprinzător, adeptul schimbărilor, receptiv la nou, şi, pe lângă toate aceste calităţi, mai avea una: poza într-un patron apropiat de oameni, gata oricând să vină în ajutorul celor care apelează la el. Astfel îşi câştigase un renume: de mulţi ani toţi din oraş îl cunoşteau sub numele de The King Teel sau şi mai simplu The  King.

      Firma avea ca activitate de bază  − cel puţin aşa era stipulat în statutul de funcţionare −, producerea şi prelucrarea oţelului, dar în ultimul timp se ocupa mai mult cu prelucrarea lui, operaţiune uşoară, fără costuri suplimentare şi mult mai profitabilă. Pe lângă această preocupare, mai era antrenată şi în alte afaceri mărunte, care contribuiau la sporirea profitului. Controla aproape totul în port: baruri de zi şi noapte, discoteci, cazinouri şi cluburi exclusiviste pentru relaxarea domnilor generoşi în compania unor domnişoare frumoase şi nonconformiste.

      În ultimii doi-trei ani, şi, mai ales în ultimul sezon estival,  afacerile lui The King cunoscuseră o dezvoltare uluitoare: secretul fulminantei creşteri datorându-se în mare parte descurcăreţului său fiu, Tenny Teel. Acesta, după terminarea studiilor la Paris – numai el ştie cum! − se implicase foarte activ în minunata lume riscantă a afacerilor, călăuzindu-se după sloganul său favorit: domnule, scopul scuză mijloacele… slogan pe care nu se sfia să-l spună chiar şi  tatălui său, ori de câte ori avea prilejul.

      În acest an, în golful portului puteau fi văzute cele mai elegante iahturi ancorate în dana sau în rada lui, legănate de valuri ca nişte lebede uriaşe, iar sezonul estival – deoarece primăvara plecase mai devreme faţă de data fixată în calendar – debutase în mare trombă, printr-o agitaţie greu de descris în cuvinte, care îi surprinsese cam nepregătiţi pe micii afacerişti din zona debarcaderelor.

 

       Poliţia portuară intrase de dimineaţă în alertă maximă: de gradul ''O''. Un pescador anunţase căpitănia portului, că în largul golfului plutea în derivă un iaht, şi nu răspunsese la niciun apel din partea lor.

      Deplasată la faţa locului, poliţia găsiseră iahtul ELVIS 3, care făcea parte din flota de elită a lui The King, iar pe puntea principală descoperiseră că zăcea fără viaţă chiar frumoasa lui fiică: Lenny Teel.

      Corpul neînsufleţit fu găsit de oamenii legii într-o poziţie nefirească, fapt ce-i determinară să considere cazul suspect, şi să apeleze la ajutorul unui specialist în astfel de situaţii, deoarece poliţia de coastă nu avea nici omul şi nici măcar aparatura necesară pentru investigare, mai ales că era şi primul de acest gen, petrecut în port.

 

      Tânărul căpitan Fill Norman, unul dintre cei mai buni criminologi din oraşul vecin, primi ordin de la superiori săi, să se deplaseze în oraşul portuar, pentru investigarea cazului, şi, la nici două ore de la sosirea sa, căpitanul deja avea în mână raportul preliminar. Foarte succint, medicul legist menţiona că moartea survenise în urmă cu cca. 24 h, şi se datora, probabil, loviturii observate în zona parietală stângă, urmând ca după efectuarea necropsiei să se stabilească exact cauza decesului. Corpul găsit gol, mai preciza medicul, nu prezintă alte urme vizibile de violenţă.

 

      Fill mai parcurse încă o dată însemnările medicului, încercând – avea el o metodă proprie şi uneori chiar da roade! – să citească şi printre rânduri. De data aceasta însă nu-i ieşi nimic, nu putu descifra şi nici trece dincolo de mesajul anost, citit în raport. Luă şi fotografiile − le mai privise de câteva ori! – încă umede, încercând să treacă dincolo de ce arăta imaginea. Nu reuşi mare lucru, dar mai mult ca niciodată, se surprinse că le admiră în loc să le cerceteze. Nu se putea detaşa de imagine şi să treacă dincolo, în ''spatele'' ei, cum ar fi dorit. Fotografiile executate din diferite unghiuri erau atât de bine realizate şi foarte expresive, de parcă ar fi fost făcute de un fotograf celebru, care se ocupă cu pictorialele  pentru adulţi, şi, chiar dacă fotografiase un cadavru, reuşise s-o facă foarte artistic.

      Fill voind să vadă pe viu cadavrul, plecă spre spital − în cap cu imaginea ei din fotografii şi gândul: păcat, mare păcat,  Lenny Teel, a fost o femeie foarte frumoasă! Ajuns acolo, fu condus imediat de un asistent la morgă, sau ''frigidere'', cum numea el camera specială unde erau păstrate cadavrele, şi, oprindu-se în dreptul unei uşiţe, cu multă dezinvoltură o deschise, trăgând afară masa rulantă pe care se afla corpul ei neînsufleţit, înfăşurat într-un cearşaf. Asistentul rulă cearşaful doar până la jumătatea bustului, şi plin de admiraţie exclamă:

      − Frumoasă femeie!

      − O cunoaşteţi? îl întrebă Fill.

       − O ştiu doar din vedere! Anul acesta, la începutul sezonului estival am văzut-o de câteva ori pe la debarcader. Am şi eu o mică ambarcaţiune, cu care mai merg la pescuit, din când în când.

       Căpitanul se aplecă şi cercetă mai de aproape semnul de sub tâmpla stângă, care, observă el, prezenta şi o mică tăietură, de aproximativ patru-cinci milimetri.   

 

      Plecă de la morgă, lăsându-l singur pe asistent să mai contemple cadavrul, cu alte imagini în memorie – chiar dacă-i văzuse doar bustul neînsufleţit! Făcuse şi o mică descoperire, care, poate, o să-i fie de folos, şi ajunsese la o concluzie mult mai elocventă: fotografiile realizate de poliţie, acolo pe iaht − pictorialele artistice le considerase el când le văzuse −, erau nişte copii infidele ale celei ce fusese cândva Lenny Teel, deoarece chiar şi aşa ''rece'', era încă de o frumuseţe stranie.

 

      Trecuse ceva timp de când părăsise spitalul şi Fill se gândea la paşii următori ai anchetei, străbătând străzile înguste şi întortocheate ale portului, când, deodată, fără să-şi explice de ce, se pomeni că se opreşte în loc şi-şi ridică ochii spre colină. Brusc îşi aminti că privirea îi mai fusese reţinută de câteva ori de o cruce mare ridicată acolo sus, chiar de când ajunsese în port, dar nu-i dăduse importanţă atunci, însă acum, aşa pe înserat, ciudata cruce imensă din sticlă, luminată în întregime, îl făcuse s-o privească mai cu atenţie. 

      − Vă place? auzi că-l întreabă o voce uşor răguşită.

      Fill întoarse capul şi-l privi pe omul care vorbise. Era un măturător bătrân, de culoare şi plăcut la vedere.

      − Da. Te incită, te atrage s-o priveşti aşa total luminată.

      − Acolo sus locuieşte domnul Elvis Teel sau The King, cum îl ştie toată lumea din port! După cum observaţi e amplasată strategic pe platforma unei coline, şi, indiferent în ce punct al portului te afli o poţi vedea. Construită numai din beton, oţel şi sticlă, mai ales  acum pe înserat, scăldată de lumină în totalitate, seamănă enorm de mult, cu o imensă cruce, îl lămuri măturătorul, apropiindu-se mai mult de el şi coborând uşor tonul vocii, mai spuse: Acolo îşi are dumnealui reşedinţa, în crucea aia mare din sticlă. Ştiţi, domnule, vreau să vă mai spun ceva: turiştii care vin pentru prima dată în portul nostru, şi de se întâmplă să fie noaptea, văzând-o aşa luminată, se opresc în loc şi se închină cu multă evlavie, murmurând din buze, probabil spunând şi-o rugăciune… dumneata ai făcut la fel?

      − Mulţumesc pentru informaţie, spuse Fill zâmbind. Ar trebui să vă schimbaţi meseria, sunteţi foarte bun pentru ghid.

 

                                         . II .

       Fill o luă agale, aşa cu mersul unui om ieşit la promenadă, pe aleea pietonală foarte şerpuitoare şi construită mai mult din trepte – îl informase măturătorul că faţă de stradă era drumul cel mai scurt  ce ducea spre reşedinţa lui The King – iar după minute bune de mers, se opri în faţa unor porţi masive şi foarte înalte în comparaţie cu gardul ridicat din cărămidă, executate din – cum altfel!? – fier forjat. Apăsă pe butonul soneriei şi după câteva secunde, se auzi o voce baritonală care îi spuse să aştepte.

      − Ce doreşte domnul? îl chestionă un ins, apărut pe o uşă mai mică, încadrată discret şi armonios în poarta mare, atât de bine, încât cu greu realizai că acolo s-ar afla aşa ceva.

      − Sunt căpitanul Fill Norman şi vreau să vorbesc cu domnul Elvis Teel.

      − Un moment, vă rog! spuse individul şi dispăru la fel cum apăruse.

      Trecură ceva minute şi Fill contemplă mai în amănunţime porţile. Meşterul fierar care le lucrase respectase cu multă artă şi precizie, armonia îmbinărilor şi meşteşugul inegalabil al fierului forjat.

      − Domnul Elvis Teel nu este momentan în reşedinţă! Dacă doriţi, vă poate primi doamna.

      − Ok!... mai există şi altă ieşire? întrebă Fill puţin ironic, surprins că individul nu-i spusese de la început acest lucru.

      − Un tunel!... După care, făcând o mică pauză, privindu-l cu un surâs ironic şi vrând să-i demonstreze lui Fill că nu e aşa prost şi înţelesese aluzia, continuă: Patrulăm în cerc, domnule, şi, după cum se observă, domeniul e destul de vast. Aţi avut noroc, mai îl lămuri el, că mă aflam în zonă, altminteri aţi fi stat la poartă cel puţin o jumătate de oră până venea cineva.

      − Aha, deci sunteţi mai mulţi.

      Individul schiţă un zâmbet şi nu mai comentă.

      În timp ce primea explicaţia ironico-zâmbăreaţă, Fill observă cum porţile se pun în mişcare, deschizându-se incredibil de lin şi fără zgomot, având în vedere masivitatea lor.

      − Aş fi putut să intru pe poarta mică, pe care ai folo…

      − Poarta mică, îl întrerupse zdrahonul,  este folosită numai de personal, domnule! Oaspeţii nu au voie, aşa că… urmaţi aleea mai închisă la culoare şi veţi ajunge exact unde trebuie. Cred că, este inutil să vă avertizez asupra a ceea ce se poate întâmpla dacă vă abateţi de la traseu, spuse individul arătând spre cei doi dobermani din spatele porţilor, pe care Fill abia acum îi observă, după ce făcu primii paşi pe aleea indicată.

 

      Urmă întocmai instrucţiunile primite, mergând numai pe ''aleea mai închisă la culoare'', şi, cu toate că nu era nevoie, şerpuia uşor printre ghivece mari din ceramică, în care se aflau plantaţi diverşi pomi ornamentali. Simţi cum ceasul îi vibrează uşor la mână, semn clar că în preajma lui se aflau amplasate camere de supraveghere. Cercetă mai atent pomii, dar nu le descoperi aşa din mers, ar fi fost şi foarte greu, deoarece erau bogaţi în frunze, apoi cercetă şi ghivecele. Erau identice, iar în partea de sus aveau un guler lat format din cercuri, posibil că acolo ar fi putut fi plasate camerele. După câteva minute se opri în faţa unei uşi din sticlă. La fel ca şi porţile mari de la intrare, fără zgomot se puse în mişcare. După câteva secunde intră. Interioarele văzute prin revistele de specialitate sau reclamele difuzate de televiziuni, tot pe aceeaşi temă, ar fi pălit în faţa unui asemenea rafinament, opulent dar delicat, şi cu bun gust. Precizie desăvârşită,  o matematică pură în aranjament, nuanţe de culori perfect şi armonic echilibrate, făceau ca nimic să nu distorsioneze în acest tot unitar. Trecerile de la un obiect la altul, de la o culoare la alta, de la un ornament la altul, la mocheta care imita un covor de iarbă verde ce urca pe scara în formă de spirală, se făcea fără ca ochiul să se simtă agresat.

      Un iz puternic, inconfundabil, îl făcură pe Fill să-şi ridice uşor nasul în aer şi să inspire mai profund parfumul emanat de lămâiul încărcat cu flori şi fructe, aflat în interiorul scării circulare.

      − Bine aţi venit! îl întâmpină un bărbat elegant. Vă rog să mă urmaţi!

      După ce străbătură salonul, în care lejer puteai juca o partidă de tenis cu piciorul, tânărul se opri în dreptul unei uşi, şi, cu ajutorul unei mici telecomenzi, o deschise. Era uşa unui lift, realiză Fill, şi, după ce intrară în el, porni foarte silenţios. La scurt timp, acesta se opri şi tânărul coborî, traversă urmat de Fill un hol la fel de elegant, foarte puternic luminat şi se opri în dreptul unei uşi.

      − Poftiţi! Doamna va veni imediat, spuse el, în timp ce o deschidea, tot cu ajutorul telecomenzii.

      Fill intră, şi, cum trecu pragul uşii, aceasta începu să se închidă în urma lui, silenţios precum se şi deschisese. Deja obişnuit cu cea ce văzuse mai devreme, fu mai puţin impresionat de priveliştea din faţa ochilor şi apucă doar să-şi repete în gând: acelaşi rafinament şi bun gust, echilibru şi eleganţă!...  când, deodată, în partea lui stângă, draperia se puse în mişcare şi prin fanta creată, apăru o femeie:

      − Margaret Teel! o auzi că se prezintă, venind spre el cu mâna întinsă.

      − Fill Norman, căpitan! spuse el, strângându-i foarte uşor mâna albă, fragilă şi delicată, fiindu-i frică să nu o spargă.  

      − Încântată!... Domnule Norman, doriţi ceva de băut: un gin, un whisky sau o votcă? întrebă Margaret, îndreptându-se spre barul amenajat discret, într-un colţ. 

      − Mulţumesc! Un gin, dacă se poate.

      − Cu puţină apă tonică sau mai multă?

      − Echilibrat.

      În timp ce Margaret pregătea băutura, Fill avu timp s-o studieze mai profund. Constată cu uimire că doamna nu părea marcată de evenimentul tragic ce se abătuse asupra familiei, respectiv moartea fiicei. Atitudinea ei împletită cu foarte multă eleganţă, deşi părea foarte fragilă, o făcea să semene cu o stilată gheişă.

- va urma -

[Vasilisia Lazăr]

Această societate, era condusă

Un pescador, anunţase

afacerile Regelui, cunoscuseră

găsiseră iahtul ,,ELVIS 3’’ care, făcea parte din flota de elită a Regelui

Corpul neînsufleţit, fu găsit de poliţişti

Fill, mai citi încă odată însemnările

Fill, ajunse la o concluzie: ,,Pictorialele’’ artistice

Fill, o luă agale, aşa cu mersul unui om...

o voce baritonală, îl invită să aştepte.

                                               (fără virgulă între subiect şi predicat)

 

pe lângă toate aceste calităţi, mai avea una: Poza într-un patron apropiat de oameni

Controla aproape totul în port: Baruri de noapte, discoteci, cazinouri 

cunoscuseră o dezvoltare uluitoare: Secretul fulminantei creşteri...

are, foarte succint, menţiona că: Moartea survenise ...

                                                (cu literă mică după două puncte)

 

În ultimii, doi, trei ani, - în ultimii doi-trei ani

 o mică tăietură, de aproximativ doi, trei milimetri. (doi-trei)

fapt cei (ce-i) determinară să apeleze la ajutorul unui specialist

...datora probabil, loviturii -  ...datora, probabil, loviturii

- Ce doreşte dl.? (- Ce doreşte domnul?)

Patrulăm în cerc, dle (domnule)

este folosită de personal, dle

îl făcu pe Fill, să-şi întindă uşor (fără virgulă)

Îl întâmpină un bărbat, foarte elegant îmbrăcat. (fără virgulă)

Vă rog să mă urmaţi. (semnul exclamării)

- Poftiţi, intraţi, d-na va veni imediat, spuse el şi plecă. (- Poftiţi, intraţi, d-na va veni imediat! spuse el şi plecă.)

- Margaret Teel, o auzi că se prezintă, venind spre el cu mâna întinsă.  (- Margaret Teel! o auzi că se prezintă, venind spre el cu mâna întinsă.)

- Fill Norman, căpitan! Spuse el, strângându-i mâna albă, (- Fill Norman, căpitan! spuse el, strângându-i mâna albă.)

- Doriţi ceva de băut, un gin, o votcă, sau altceva, întrebă Margaret, îndreptându-se spre barul amenajat discret, într-un colţ. (- Doriţi ceva de băut, un gin, o votcă, sau altceva? întrebă Margaret, îndreptându-se spre barul amenajat discret, într-un colţ.)

 

Deci cele semnalate sunt greşeli tipice pe care am observat că le faceţi:

- virgula între subiect şi predicat;

- litera mare după două puncte;

- semnul pe care uitaţi să-l puneţi după replica cuiva etc.

Le-am menţionat în clar, scoţându-le în evidenţă, pentru ca să se întipărească...

 

În ceea ce priveşte această proză, ea este foarte bună, scrisă bine şi captivantă.

Vă felicit şi aştept urmarea!

Cu drag, Vasilisia

 

 

[Sofia Sincă]

Cred că am citit începutul unui roman poliţist, ce devine interesant, captivant.

Începutul, primul capitol până pe la jumătatea lui e scris cam gazetăresc, informaţiile sunt prea promt venite, dar pe parcurs se intră în stilul epic normal.

Şi da, este cam derutant faptul că nu sunt folosite semnele de punctuaţie în mod corect, mai ales la dialoguri. Cititorul nu ştie unde se sfârşeşte şi trebuie reluat.

În rest, felicitări şi aştept continuarea.

Cu apreciere, Sofy!

[Emil Dumitru]

Mulţumesc pentru lectură, doamna Mihaela Moşneanu. Vă mai aştept cu drag pe pagina mea.

[Emil Dumitru]

Doamna Vasilisia Lazăr, mulţumesc mult, pentru ajutorul acordat.

Am modificat şi pe viitor, mă străduiesc să nu mai greşesc.

[Emil Dumitru]

Da, Sofia, este un mic roman poliţist pe care l-am scris în 1992, într-o conjuctură pe care nu vreau s-o mai întâlnesc niciodată. De aceea - şi aici mă refer la anul 1992 - unii cititori, obişnuiţi cu tehnologia actuală, vor zâmbi citind unele pasaje.

Mulţumesc pentru lectură şi te invit cu drag - chiar şi să mă critici! - să-mi urmăreşti postarea. 

Sper că n-am să te dejamăgesc. Dacă nu mai prezintă interes, te rog să-mi spui.

Cu drag,

Sofia Sincă a spus :

Cred că am citit începutul unui roman poliţist, ce devine interesant, captivant.

Începutul, primul capitol până pe la jumătatea lui e scris cam gazetăresc, informaţiile sunt prea promt venite, dar pe parcurs se intră în stilul epic normal.

Şi da, este cam derutant faptul că nu sunt folosite semnele de punctuaţie în mod corect, mai ales la dialoguri. Cititorul nu ştie unde se sfârşeşte şi trebuie reluat.

În rest, felicitări şi aştept continuarea.

Cu apreciere, Sofy!