Comori de Ziua Mamei

[Giurgiu Silvia]

   Deschid cu degetele tremurând cufărașul de lemn maro cu încrustații cândva aurii, după ce am descoperit cheița ruginită pe alocuri, printre podoabele ponosite ale unei tinereți îndepărtate și umile. Cercei, inele, coliere lipsite de orice valoare, nici chiar sentimentală, căci timpul le-a șters din memoria mea proveniența, zornăiesc trezite din somnul vremii, surprinse și deranjate, când degetele mele înfiorate de emoție le-au răsfirat, căutându-le sclipirile stinse. Le-am regăsit într-un dulap vechi din podul casei, pe care l-am explorat la îndemnul mamei ce își voia înapoi câteva obiecte rătăcite prin colbul uitării.
   Am șters praful de pe capacul decolorat și am răsturnat conținutul cutiei de metal care găzduise cândva bomboane de ciocolată pentru bradul de Crăciun iar cheița misterioasă mi s-a agățat insistent de inelul de pe deget, încurcându-și firul cu care era legată, de lucrătura acestuia. Am desprins-o cu grijă și am ținut-o ridicată în fața ochilor, invocând parcă amintirile să-mi dezvăluie misterul ei. Am căutat cu privirea acel obiect dotat cu încuietoare și am zărit noptiera prăfuită care sprijinea o oglindă aburită de timp, cu ramă de lemn sculptat, din care curgea praful fin obținut prin munca asiduă a cariilor. Mi-am privit intrigată profilul incert în undele cenușii ale acesteia și am tras cu oarecare sfială de mânerul ușii, care s-a deschis cu un scrâșnet înfundat. Înăuntru era curat, căci praful și păianjenii nu putuseră pătrunde. Am ridicat de un colț caietele de școală, frumos rânduite și am citit numele elevului care le umpluse cu șovăielile și nedumeririle lui. Am zâmbit cu ochii umeziți de surpriză și dor. Numele fiului meu a înflorit sub ochii mei visători și mi-a trezit amintiri scumpe. În teancul alăturat, am regăsit pe cel al fetiței mele și am recunoscut scrisul ei ordonat și cochet.
   Deodată, în podul întunecat și populat cu umbre, insecte și rozătoare a răsărit soarele tinereții mele, care lumina pajiștea copilăriei pe care zburdau doi prichindei zgomotoși și frumoși. I-am privit cu ochii minții surâzând și lăcrimând de duioșie și i-am chemat în prezentul meu. Chicotind mi-au arătat cufărașul maron care se ascundea printre caiete și fetița cu păr castaniu și aspru, care îi tot cădea peste ochi îmi întinse cheița argintie. Am stat astfel ascultând fericirea, urmărind indiciile jocului, clipe nedefinite. M-am aplecat și am pipăit interiorul noptierei, orbită de lumina evidenței. Inima a tresăltat înfiorată când palma mea a modelat cu precizie forma cufărașului tainic. L-am tras afară și strângând la piept teancurile de caiete, m-am apropiat de luminatorul triunghiular prin care lumina de afară străbătea timidă, m-am așezat pe o ladă de zestre care aparținuse cândva bunicii, ea însăși izvor de revelație și amintiri și am mângâiat duios cufărașul maro. Prelungeam intenționat așteptarea. Vocile cristaline îmi dezvăluiseră deja misterul lui.
   Cu un suspin cheița mi-a redat comorile ascunse acolo de mine însămi, sub impulsul conservator al sufletului. Razele sfioase au scos din uitare zeci de scrisorele ilustrate cu inimioare și floricele, desenate de fetița cu păr castaniu și băiețelul cu ciuf țepos. Cele două chipuri de îngeri îmi umpleau fiecare celulă a minții și bilețele cu declarații de dragoste pură și înflăcărată înfloreau în sufletul meu emoțiile intense ale bucuriei de a fi mamă, atunci și acum. Îmi lăsau scrisorele de dragoste peste tot. Le descopeream prin buzunare, prin geantă, între paginile cărților pe care le citeam, în sertarele mobilei de bucătărie, sub pernă și chiar lipite de frigider. Le adunasem pe toate cu pioșenie și dragoste mare și le încuiasem în cufărașul din lemn de cireș, când anii au oprit fluxul acelui șuvoi de inocență și iubire necondiționată, lăsând locul altei iubiri mai mature, exprimată prin gesturi și fapte.
   În fiecare an de 8 Martie, dovezile de iubire s-au concretizat mereu altfel cu anii, dar inocența, puritatea și dragostea în forma ei cea mai autentică au rămas păstrate în sipetul fermecat, care acum se află la loc de cinste în prezentul meu, de unde an de an zboară peste lumea mea fluturașii minunați ai unei iubiri nestinse.

[Mihaela Suciu]

Adevărate comori, copiii și dovezile de iubire!

[Tudor Cicu]

Dinaintea unui sipet fermecat, ascultând fericirea. Frumos!

[Vasilisia Lazăr]

Frumos și bine scris!

[Giurgiu Silvia]

Vă mulțumesc că ați tras o clipă cu ochiul prin ,,comorile” mele și că le-ați prețuit! Cu drag!

[Ion Lazăr da Coza]

maron??? - ia vizitează DEX-ul.

Un text bine scris, duios, dar fără mari valențe.

da Coza

[Giurgiu Silvia]

Onorata ca v-ati oprit o clipa sa imi evaluati povestea! Am corectat! Uneori sentimentele sunt banale, repetitive si au valente doar in ochii cui le asterne pe hartie! Va multumesc din suflet, d-le da Coza!