Când Plâng din Senin

[Maria Mitea]

 

Intră

          Intrâ

Intrâ

și

te rog

să nu-ți lași lacrimile după ușă,

să nu-ți lași lacrimile după ușă,

am să te aștept ca pe Dumnezeu,

am să te strâng în brațe cu toate ploile verii,

am să mă țin de tine cum rădăcinile se țin de copac,

să nu te uit, ca via am să plâng în tine,

să nu te uit

cu fiecare pas renasc,

cu fiecare pas renasc în câmpul alb de maci,

în câmpul alb de maci,

și

să trezesc durerea ca mierea-n floare

îmi mângâi diminețile pe-ascuns -  un hoț

ca iarba am venit acasă,

și mieii au zbierat, și m-au văzut cucoșii

și au cântat

                                                    ca atunci au cântat

când mai eram cu toții,

și poarta am atins-o

ca iarba când scoate capul pe sub pietre,  își face loc,

zidește plaiul,

                      zidește graiul,

suflarea ce-am atins-o-n bocet,

mamăăăăăăă

daca ai vedea

a venit vremea când și grădinile se odihnesc,

pădurea crește ca o fată mare,

pe subțiori și-n plete i se ascund fazanii,

proaspăt și verde mai este plaiul mamă,

proaspătă și verde mai este glia mamă,

nici cocostârcii nu umblă câte unul, nici câte doi,

pe aripi de vis în stoluri zorile-i adună,

în stoluri puii se întorc la cuib,

în stoluri puii se întorc la cuib,

se primenește cerul, mamă, ca poezia în adâncuri,

ca poezia din vecii,

iubit întors din vânturi

                                   strig: - lasă-mă și măcar

ca o lacrimă

                   lasă-mă să te sărut pe frunte,

o lacrimă

                       să te îngrop în mine

să te îngrop în mine

                                cum zarea-ngroapă zorii

                                cum zarea-ngroapă zorii