Alarmă falsă

[Grig Salvan]

      Cheful e în toi. Ce pandemie? Ce restricții? Muzica de la Sala de Protocol de pe deal răsună peste toată valea. Prin geamurile larg deschise se revarsă în valuri manele la modă și glasuri vesele, amestecate cu valuri de fum de la grătarele încinse și de la țigările fumate în dușmănie, una după alta.
      Suntem invitați de onoare, eu și soția, la nunta fiicei amicului meu Boștoacă, interlop vestit pe valea noastră și șef de clan din tată-n fiu. Ilie Boștoacă e o figură carismatică și legendară în zonă, prieten cu toată lumea, de la cel mai sărăntoc și amărât de pe stradă căruia îi aruncă o sută de lei și până la îmbogățiții de după așa-zisa „revoluție”. Tovarăș la toartă cu toți infractorii și pușcăriașii, dar și cu toate autoritățile statului „de drept”, de la polițistul de sector până la șefii din poliție și procuratură, din primărie ori din prefectură.
      Boștoacă are o simpatie deosebită pentru mine, pentru că sunt prost de cinstit și de corect, modest și fără ambiții de parvenire, deși mi-a făcut de-a lungul timpului tot soiul de propuneri oneroase de a deveni și eu „om cu stare”, să mă bage în afacerile lui dubioase ori în politică, unde are legături și pile numeroase. „Bă, tu nu ști să câștigi banul decât ca boul, prin muncă!” mă admonestează el. Da' eu, nu și nu, spre dezamăgirea amicului meu interlop, dar care se pare că mă iubește și mai mult pentru naivitatea și inocența mea de copil provenind din părinți țărani cinstiți.
      Întâlnindu-mă într-o zi, în vizită la niște prieteni comuni, mă îmbrățișează în stilul său năvalnic, după care-mi zice cu glas tunător, obișnuit să poruncească:
      - Băi, fratele meu, fii atent că pe 27, luna asta, am nuntă mare cu fiică-mea! Ești invitatul meu de onoare! Să nu faci cumva să nu vii, că mă supăr rău de tot!
      Și-mi zâmbește șăgalnic cu gura lui largă și plină de dinți auriți.
      - Amice, îți mulțumesc pentru invitație, dar, în primul rând, n-am eu nas de nunta voastră de barosani! De unde, naiba, să fac eu rost acum de atâția bani?
      Amicul se încruntă spre mine:
      - Ți-a cerut cineva bani? Nici să nu te gândești să-mi vii cu bani, că mă supăr. Așa vreau eu, să fii și tu acolo, la nunta fetei mele, atât!
      - Bine, să zicem că vin să beau și să mănânc pe gratis, dar cum naiba faci tu nuntă în plină pandemie, la restricțiile pe care le-au băgat ăștia acum?
      - Ia, mai dă-o-n mă-sa de pandemie! Asta-i pentru proști, nu pentru șmecheri ca noi. Păi, am invitați șefi tot unul și unul, din poliție, justiție, primari și consilieri. Hai, zi! Vii sau nu vii?
      - Păi, vin, cum să te refuz? Dar dacă iese cu scandal, cu reclamații de la lume și controale de la ăi de sus?
      - Lasă, bă, asta nu-i treaba ta. Tu ia-ți nevasta de toartă și vino la petrecere!
      Zis și făcut. Ne înființăm noi, înțoliți ca pentru o mare ceremonie, la sala de festivități de pe colină, o clădire cochetă ascunsă printre brazi, unde petrecerea e deja în toi, salonul e fastuos, împodobit de gală, mesenii sunt așezați pe două rânduri, de-o parte doar interlopi și afaceriști dubioși din zonă, iar de cealaltă parte doar „autorități” locale de toate rangurile, despărțiți de un culoar larg pe mijlocul sălii. Noi rămânem blocați lângă ușa imensă larg deschisă și nu știm încotro s-o apucăm.
      - Nevastă, ce ne facem noi acum? De care parte ne așezăm? Că noi nu suntem nici interlopi, nici autorități.
      Soția dă din umeri, încurcată și intimidată de situație.
      Noroc cu amicul meu, Ilie, care, tronând la masa mirilor din fundul sălii, ne vede și vine în pas gimnastic spre noi, să ne ia în primire.
      - Bine ați venit, puișorilor! ne întâmpină el, radios. Voi veniți lângă mine.
      Și ne conduce la masa oficială a mirilor, cuscrilor și nașilor, așezându-ne între el și șeful poliției locale, nașul mare din partea miresei. Care, fiind el în mare vervă după mai multe pahare băute, mă ia în brațe ca pe muierea lui și vrea să mă pupe pe obraz, dar eu mă eschivez și fac pe mironosița, pentru că-mi repugnă mustața lui țepoasă și mirosul de after-shave abundent, amestecat cu mirosul de alcool.
      Mă uit în jur și parcă am picat aici dintr-o altă lume, din lumea în care masca de protecție a devenit o parte din figura umană cea de toate zilele, pe când aici nimeni nu poartă mască, de parcă am fi făcut un salt miraculos în timp.
      La un moment dat, peste gălăgia infernală din jur, se aude sunând strident telefonul șefului de poliție. Omul se uită cu ochii mari la ecran, se ridică solemn în picioare și strigă, cu glas de tunet, să se audă peste întreaga adunare:
      - Băi, stop! Încetați cu gălăgia!
      Lumea se uită mirată spre șeful poliției, dar treptat se face liniște. Apoi omul se întoarce spre dj-ul care mixează la masa lui plină cu aparate.
      - Oprește muzica!
      Muzica încetează instantaneu și se face o liniște incredibilă după hărmălaia de adineauri.
      Șeful duce telefonul la ureche:
      - Da, am reținut. Voi face verificări de urgență! Voi merge personal la sala din deal, să văd ce și cum. Am să vă dau răspuns la reclamația dumneavoastră. Fiți fără grijă, facem verificările de rigoare și aplicăm legea. Vă sun ceva mai încolo, după efectuarea controlului.
      După care închide telefonul și zâmbește larg către toată adunarea:
      - Continuați!
      Și muzica și discuțiile pornesc din nou, mai abitir ca înainte.
      - Cine a fost și ce a vrut? întreabă, nedumerit, Boștoacă, pe șeful de poliție.
      - Unul, Ion Podarcă, de jos, din comună, consilier de la nu știu care partid, un reclamagiu împuțit care mereu mă bate la cap cu reclamațiile lui. Cică se aude muzică și ar fi ceva chef p-aci pe la sala de protocol și să luăm măsuri, să-i amendăm pe cheflii.
      Izbucnesc toți într-un râs dezlănțuit.
      - Hai să mai bem și să ne mai veselim măcar vreun ceas, dar nu mai mult, că ăștia, reclamagii infecți, sunt în stare să sune și la alții mai sus.
      Și cheful continuă mai bine de o oră, după care șeful de poliție cere iarăși liniște în sală. După ce se instalează liniștea deplină, sună pe cineva.
      - Alo, domnu' Podarcă! Alarmă falsă, domnule! Nici vorbă de vreun chef la sala de festivități. Doar niște puștani ascultau manele la niște boxe date la maxim, aici pe deal, dar i-am reținut și i-am amendat. Noi respectăm întru totul starea de alertă și aplicăm legea fără ezitare! Da, așa să știți, domnule Podarcă! Mulțumim pentru reclamație și pentru că ne mulțumiți pentru efortul depus! O noapte bună vă dorim!
      Se întoarce apoi spre mulțimea de nuntași:
      - Gata, băieți! Distracția s-a cam terminat, mai bem și mai mâncăm ce a mai rămas, dar fără muzică. După care cinstim mirele și mireasa după datină și ne răspândim cu toții pe la casele noastre. Poftă bună în continuare!

[Pop Dorina]

Chiar dacă titlul e puțin eronat, raportat la conținut, proza e... beton. Felicitări!

[Ada Nemescu]

O povestioară cu tâlc, o trimitere discretă la moravurile instituţionalizate, din păcate ... din realitatea apropiată.

Mi-a plăcut ironia vădită, limbajul folosit, detaşarea şi în acelaşi timp stinghereala autorului părtaş la această paranghelie :))

cu plăcerea lecturii, aDa

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Ada, pentru atenție, apreciere și mica analiză. Povestirea e inspirată din moravurile noastre „social-politice”, mă gândesc chiar să „atac” mai des această tematică, foarte generoasă și spumoasă, care oferă material din belșug, doar timp și inspirație trebuie pentru a construi o adevărată frescă a societății noastre post-comuniste.

Ada Nemescu a spus :

O povestioară cu tâlc, o trimitere discretă la moravurile instituţionalizate, din păcate ... din realitatea apropiată.

Mi-a plăcut ironia vădită, limbajul folosit, detaşarea şi în acelaşi timp stinghereala autorului părtaş la această paranghelie :))

cu plăcerea lecturii, aDa

[Grig Salvan]

Dorina, mulțumesc pentru lectură, apreciere și felicitări.Titlul e într-adevăr puțin derutant dacă e luat „ad litteram”. Dar el e doar o ironie preluată din retorica șefului de post. :) Inițial mă gândisem la un titlu mult mai explicit care să sune provocator pentru cititor „Chef de chef în pandemie” :) Dar pe urmă mi s-a părut prea banal...
Pop Dorina a spus :

Chiar dacă titlul e puțin eronat, raportat la conținut, proza e... beton. Felicitări!