Zestre pentru „întâia moarte”...

[Valentina Becart]

Să poţi fi martorul „Piramidelor ce-şi plâng singurătatea”- este nevoie de un
„miracol”… şi anume – acela ca „cineva” să te arunce în vâltoarea vieţii…
Şi, odată aruncat în lume, ţipătul tău ar trebui să fie „clopotul de vecernie”
pentru cei apropiaţi care nu vor avea privilegiul să te vadă plecând…
Dar să urmărim în tăcere linia destinului…
Zilele curgeau leneş devenind - timp fără ţărmuri - aşternându-se promiţătoare
una după alta
Amintirile, asemenea florilor de primăvară, se preschimbau în „fruct”
şi-n „cântec de ape”…

Şi cum puteau fi uitate cu uşurinţă … mersul de-a buşilea şi nopţile albe de zbucium
O mână grijulie va păstra în albumul de familie fotografiile alb-negru ce se vor
îngălbeni cu trecerea timpului
Şi, astfel, cea care a zămislit viaţă – va rămâne o „pată de culoare” cu zâmbetul
nefiresc de tânăr, alături de copilul cu părul bălai
Cureaua folosită de stăpânul casei (pentru ne-ascultare şi proastă învăţătură)
va fi păstrată în cufărul mic din lemn alături de muzicuţă, patinele cu rotile
şi mingea de fotbal

Destinul aştepta răbdător la răscruce… clipa de neatenţie –
Slab, înşirat şi cu mâini de pianist , nu puteai decât să-ţi rupi piciorul
şi să duci o viaţă de infirm….
Pasiunea pentru chirurgie te-a înălţat pe un piedestal unde nu mai era loc
şi pentru o femeie…
Nefericirea nu te-a ocolit. Dimpotrivă…
Întorcându-te acasă după o intervenţie delicată, într-o noapte de primăvară,
noapte încărcată de tandreţe şi poezie – pe neaşteptate – şi-a făcut apariţia în drumul netulburat… fatalitatea –

În spatele gratiilor, mustrările de conştiinţă şi revolta împotriva destinului
funest – arătau oglinzii un chip îmbătrânit în privirea căruia zăcea o singură întrebare:
„Şi toată ruinarea… din cauza unei „femei uşuratice!?...”
Doar mâinile de pianist şi-au păstrat fineţea, devenind ceva mai străvezii…
Şi cum de n-a văzut până atunci! totul era scris acolo….
A doua zi – când zorii se scăldau în bucuria dimineţii – l-au găsit fără
suflare… lângă albumul cu fotografii, lădiţa din lemn şi volumul publicat
ce-i purta semnătura :
„zestre” pentru urmaşi…

                                                                                                                      februarie 2009

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

Inedit.

[Valentina Becart]

Domnule Ion Lazar da Cozia,

multumesc pentru popas si comentariu.

cele mai frumoase gânduri,

valentina

[Ion Lazăr da Coza]

Într-adevăr, un text greu de pus în şabloane. Important că a iscat trăiri estetice.

Încântat, 

da Coza

[Valentina Becart]

Doamna Sofia,

adevărat: este un text aflat la graniţa dintre poezie şi proză.

n-aş vrea să rămân într-un "şablon"...

cuvintele din ghilimele sunt tiluri de poezii personale sau expresii

personale.

multumesc pentru trecere.

cele mai frumoase gânduri,

valentina

[Sofia Sincă]

Un text interesant, aflat la graniţa dintre poezie şi proză. Poezie pentru că e puternic metaforizată şi proză pentru că urmăreşte un destin şi prin unele părţi e foarte explicit. Cuvintele din ghilimele pot fi denumiri de poezii... sau de altceva. Altfel nu înţeleg pentru ce se află în ghilimele.

Nu vă cunosc opera.

Am citit cu plăcere, Sofy!