Relativitate

[nicolae vaduva]

Mai ai de zidit, Manole!

Cărămida peste cărămidă nu este de ajuns,

dacă nu-ţi storci sămânţa,  niciun lut

nu se leagă acestor catedrale blegi,

înfipte ca un deget în văzduh.

 

Nu dispera! Sunt capse şi capse,

ce  se închid într-un pocnet subtil

ca sfârcul unui sân alăptând,

patruzeci de suspine pentru un zâmbet...

Doar eşti meşter, Manole!

 

Poţi căuta un mortar mai aproape

de gura arsă, hilară,răzvrătită în strigătul ei,

închisă, apoi în coapsa lutului

cu tot atâtea temeri câte bat în lumina zorilor

cu inima ta.

 

Ştii , maître de la chanson, că nu poţi zidi în afara clepsidrei?!

Fermă, categorică, ochi de peşte,

sfredel risipit în trei laturi

îţi intră-n ficat, în nări , în albul

sărutului ,cu limbă  de aspidă.

 

Grăbeşte-te!... Vine, Ana!... Goală

de toate cele zece posibilităţi!

Singura certitudine.

 

 

 

 

 

[Sofia Sincă]

Încerci o descătușare de mituri... adică aceea de a zidi, altfel. Îndemn spre perfecțiune, tot cu sacrificiul iubirii. Poemul curge impresionant, destul de sigur de realitate, deși se numește relativitate.

Foarte interesant! Este de apreciat fermitate lui, alături de poezie.

Sofy

[Agafia Drăgan]

Recitit cu multă plăcere. Aprecieri.

[Ion Lazăr da Coza]

De revăzut aliterația: hilară, răzvrătită

O altă variantă, mai douămiistă, a mitului jertfei întru creație - genial redat în Monastirea Argeșului.

Am citit cu interes.

da Coza