De-ar fi să merg șchiopătând să te aflu,
prin deșert ori păduri tropicale, prin viscol și cariere de piatră,
tot voi da de urmele tale,
scria în jurnalul unui soldat pierdut în tranșeele dorului,
cu furtuna mă voi lupta și în chingi
o voi strânge precum iubirea într-o plasă de fluturi;
niciodată nu vei ști că zilele mele fără tine au fost păsări de noapte
și străjeri ai viselor curajoase,
ți-am făcut veșminte din florile fără timp
dar n-ai reușit să le porți,
ai fi devenit regină într-un regat de ceară!
Oh, iertare, iertare,
am alungat îngerii care veneau după scrisorile întârziate,
le-am rupt și re-am recompus din suspine și dor,
paznicii mei de suflet erau orbi cu toții,
mai bine așa, n-aș fi vrut să vadă cum îmi zăvorăsc inima
și te încui acolo,
nici cum flămânzesc la o masă goală.
Dragostea noastră e o piesă de șah, dacă lipsești tu
se îneacă în apa sărată
întreg jocul,
să nu te încăpățânezi să cosești trecutul,
lasă iarba să crească, să-ți acopere gleznele,
și nici să te ascunzi când bolovanii se rostogolesc
peste viile vinului nostru,
atunci,
ochi în ochi,
mână în mână,
vom deveni două întâmplări cardinale
care merg
necontenit
cu frontul în spate.
Adaugă un comentariu
Sofi, Valeria, Gabriel, Mihaela, Lisia, Carmen, Augusta, vă îmbrățișez!
iubirea - o vesnica lupta a inimilor pentru supravietuire, dar, cand gasesti persoana potrivita lasi frontul in spate....
”...să nu te încăpățânezi să cosești trecutul,
lasă iarba să crească, să-ți acopere gleznele...”o rostogolire a lui ”acum”, din trecut spre viitor.
Desăvârșit!
o imaginaţie debordantă, un flux metaforic cum numai tu ştii să faci
admiraţie!
Finalul dă poeziei vastitate, o rupere de zbaterea trașeelor - regăsirea... Frumos!
Admirație, Gina!
Din tolba unui soldat, scrisoare către iubită. Cât s-ar bucura și ea dacă ar primi un astfel de poem!...
Vâlvătaia iubirii amestecată cu clipe petrecute între viață și moarte.
Fermecător!
Sofi
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE