Manuscrisele inimii

[gina zaharia]

Stai rezemat de un copac bătrân și răsucești pipa;

l-ai întrebat ce timpuri a prins

și ai aflat că de sute de ori a răspuns până acum asta

cunoscuților și necredincioșilor,

apoi ai început să-i vorbești despre culoarea ochilor mei;

îndată, un stol de păsări s-a ridicat în zare.

Între timp, un fluture curajos aleargă după o frunză.

Eu deretic prin suflet. Am măturat și am dat gândurile după sobă.

Când mi-o veni bine le duc pe un pod

să vadă cum trece râul pe sub ele

măcar o dată în viață.

Tu ai grijă de copacul tău, n-aș vrea să putrezească

așteptând flori!

 

Când a venit toamna, m-am prefăcut că am treabă,

îmi ștergeam ochelarii de albastru, apoi am văzut-o în brațele tale,

te adora și avea crizanteme pe umăr,

ți-am recunoscut surâsul din ziua în care prin părul meu

se despleteau holdele dragi,

surâsul pentru care am tâlhărit luna și am dat-o pe doi arginți

unui vrăjitor.

Erai tot acolo, pregăteai jarul pentru cină.

 

Dimineața stă cocoțată în vârful pomului cu scântei.

Mă mângâie cu privirea,

parcă ar vrea să-mi spună un secret.

Poate n-a mai avut de mult musafiri,

ori au fost prea cicălitori și, la plecare, au trântit ceștile de cafea.

Cine să mai ghicească acum dacă vei filigrana

chipul meu,

sau voi întâlni o trăsură cu cai sălbatici

dornici de a-mi căra

prin deșert,

manuscrisele inimii?

[gina zaharia]

Sofi, Valeria, Gabriel, Augusta, Mihaela, Lisia, vă mulțumesc!

[Vasilisia Lazăr]

Gina, ești unică. Nimeni, dar nimeni nu te-ar putea imita. Minunat!

[Mihaela Popa]

minunat, Gina, admiraţie!

[Chris]

timpul petrecut alaturi de persoana iubita de primavara pana la venirea toamnei,

minunate manuscrise!

[gabriel cristea]

Imagini parcă desprinse dintr-o pictură naivă -  de-o frumusețe rară!

[Valeria Merca]

Să tot citești și să te minunezi! Imaginația ta, Gina! Metafore seducătoare!

Admirație!

[Sofia Sincă]

Adunate de prin suflet, din timp și timpuri. Farmec ancorat printre trăirile poetice, căutând slavă între echilibru şi fantezie, împăcare de sine cu dimensiunile stărilor sufleteşti, alături de copacul matusalemic. Răsărit și apus, toamnă și primăvară, zi, noapte.

Poezie cu iz de poveste, trăire ramificată printre metafore fanteziste, dar care fiecare au rolul lor edificator.

Admirație,

Sofi