Ca doi copaci

[Camelia Florescu]

Ca doi copaci dac-am fi fost

Despăduriți și  fără rost

N-am fi –nfrunzit,rod nu aveam

Fără iubirea prinsă-n ram

 

De-am fi fost râuri fără mal

N-am fi purtat nimic pe  val

Nu coboram lin catre mare

Fără iubire, fiecare

 

Rotunde ceasuri de-am fi fost

Am fi rămas fără-adăpost

Neîntâmplați , fără popas

Fără secunde, fără glas

 

Tot doi copaci si azi suntem

Si-n amintiri de vrem-nu vrem

Ne îmbătăm privind în jos

Către iubiții care-am fost

 

Cu ramurile fără flori

Mă mai cuprinzi de subțiori

Îmi mângâi trupul meu în vânt

Plecandu-te pân’ la pământ

 

  

Căci nu iubirea-i un păcat

Și dacă ea s-a întâmplat

S-o lași la usă este greu

Să pleci la drum, golit mereu

 

Știm unul altuia de mult

Ne-am fost și casă și  tumult

Și-n carnea timpului ne-am dat

Întreaga viață pe-un păcat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

[Chris]

vers simplu, dar plăcut; la citire se simte că a fost gândită ca un cântec...

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

Cred că primele patru strofe sunt suficiente pentru o poezie.

Frumos!

[Ion Lazăr da Coza]

Ai două, trei strofe interesante, însă tema poeziei (cea a copacilor) a fost folosită de atâția poeți cam câte frunze-s în Codrii Vlăsiei... Și totuși, dacă ai concentra mesajul, ar putea ieși ceva frumos.

da Coza

[Camelia Florescu]

Adevărul este că acesta a fost planul inițial...posibil să se concretizeze totuși...în general, una din strofe devine refren...în funcție de linia melodică, de inspirația compozitorului, deși se impune o melodie lentă, totuși construcția muzicală poate avea uneori nevoie chiar de mai mult text...vom vedea.Mulțumesc de lecturare...

[Sofia Sincă]

...de pus pe melodie lentă. Dar e cam lungă... mare... Devine plictisitor să auzi aceeași melodie, mult timp, mai ales când versurile sunt mai... banale, așa...

Am citit cu plăcere,

Sofy