Aprilie, tu...

[Petre Ioan Crețu]

eram plecat pe apă în sus
nu te uita
deja nu mai știu cum se pășește
sau drumul cum mă poartă dus
din mine nu țâșnesc fântâni
nici lacrimi nici țipăt nimic
doar liniște multicoloră
priviri în urmă peste umăr
priviri

cum strălucesc doi crini de cumpărat în casa mea
cobor a oboseală în albul lor
în spirală cu uluială
în mine am adormit copil
ținând în brațe o lampă cu fitil
și dusa iarnă și o bomboană

spațiul trosnește lung în zori
a plictiseală
gândurile se tot strâng ca într-o catedrală
structura mea de aripă ciudat desen
și trec prin somn suav ca o himeră
cafeaua s-a răcit demult
e bine așa îmi zici
zborul de zi ne-a rătăcit buimaci
printre schele
- n-am reușit să mă clădesc nici până azi
nici până mâine

vibrează lent sângele meu a lene a nefire

[Ion Lazăr da Coza]

Confesiunea unui învins...

Superb!

da Coza

[Chris]

foarte frumos, melancolic, interesant, aşa cum ne-aţi obişnuit...

[Mihaela Suciu]

Acceptarea ca o stare de bine, o liniște multicoloră - asta îmi transmite. Îmi place!

[Sofia Sincă]

Melancolie blândă dar ucigătoare...

Legătura dintre a fi și a nu fi o poartă vântul/valul printr-o punte unduioasă, ca şi pe urcuşuri şi coborâşurile existenţiale. Monorima ușor sesizabilă din  strofele II și III îndulcește cumva angoasa despărțirii.

Admirație deosebită,

Sofy

[Ana Ardeleanu]

O stare de bine am simţit şi eu. Minunat poem!

[Valeria Merca]

În ciuda faptului că poezia e nespus de tristă, lecturând - simți o stare de bine,  doar liniște multicoloră (asta ca sa-l citez pe poet). Imaginile create sunt superbe, grație figurilor de stil ingenios construite.

Aprilie, tu... cu bucuria lecturii