Și te-am iubit. Dar ce folos
C-am blestemat furtuna
Și-am îmbrăcat toamna pe dos.
Căzuse, parcă, bruma,
Iar mai încolo, peste iaz,
Tot alergând prin iarbă,
Un greier se dădea viteaz
Și își făcea de treabă.
Avea s-adune pași căzuți
Īntr-o îngenuchere,
Erau din ce în ce mai mulți
Și-aveau pe talpă miere.
Nu știu pe unde te-ai ascuns
Să stai la sfat cu vracii,
Dar știu ca-n zare, spre apus,
S-au răscolit copacii.
De-atunci trăiesc în haina lor
Cu liniștea aproape,
Iar dacă mi se face dor,
Il sting în zece ape.
Adaugă un comentariu
Valeria, mulțumesc!
Mihaela, mulțumesc!
Sofi, mulțumesc!
Mihai Katin, mulțumesc!
Cât de minunată este curgerea versului tău!
Tare mi-a plăcut!
frumuseţea cristalină a versurilor tale mi-a bucurat sufletul
Reverenţă!
Farmecul naturii cuprins de fiecare adiere sugerează cuvânt și vers, iubirea poetei pentru natură, cu fiecare susur sau trăire a frunzelor, al firului de iarbă și ai locuitorului ce mișună continuu.
Cu dor de versul clasic.
Deosebită admirație,
Sofi
Avea s-adune pași căzuți
Īntr-o îngenuchere,
Erau din ce în ce mai mulți
Și-aveau pe talpă miere....frumos pana la a dori o îngânare ca la un descântec , se ascunde o melodicitate admirabila în tot poemul!
Angi, mulțumiri și îmbrățișări!
Tare frumos!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE