Am împărțit emisfera boreală în două,
apoi am tras la sorți.
Dar s-a făcut ghem de culori și s-au încurcat;
de atunci nu mai recunoaștem toate promisiunile
ascunse în potcoave de lemn
la drum de piatră.
Unde e răsăritul, curajosule, te-am întrebat,
dar tu trecuseși deșertul pe jos și netezeai drumul
să nu-l mai încerci niciodată;
eu aruncam nuci de cocos pe lună
și se întorceau îngeri.
Ce frumos, am zis, aș fi vrut să vezi și tu asta,
dar în urma ta se așternuse înserarea
pe un petic de liniște.
Am încuiat poarta, m-am uitat în oglindă și am stat așa
câteva zile polare,
să ascult tropotul cailor sălbatici spre apus,
să-i curăț de gloanțele oarbe și să pictez
ce-a mai rămas
din șoaptele noastre albastre.
Adaugă un comentariu
Superb universul tău! O încântare pentru auzul și văzul cititorului.
Admirație, Gina Zaharia!
Sofi, libertatea de călători în timp și spațiu e prețioasă! Așadar, să lăsăm caii sălbatici să treacă deșertul!
Mulțumesc, draga mea! Știu că i-ai văzut!
Mulțumesc, Ion Ion!
Într-o combinaţie de metafore îndrăzneţe şi trăire - un poem cald, plin de sensibilitate feminină şi gingăşie. Imagini telurice și cosmice îmbracă latura feminină dornică de a fi protejată, formează tabloul iluzoriu.
Splendid!
Sofi
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE