locuiesc într-o inimă curată
ca o casă nouă
aici
pereţii odăilor
sunt acoperiţi cu pacea ultimului vis
dar cel dintâi împlinit
aici unde
fruntea zorilor târzii se descreţeşte
e locuinţa mea de viaţă dorită
e locul în care pot să-mi dorm tâmplele
pe umărul iubirii
ca la sânul mamei
am coborât în adâncul albastrei mări
pe trepte de ceaţă
muşcând din infinit să-i pot păşi pragul
pe când oamenii
mă înjunghiau cu sărăcii duşmănoase
eu i-am văzut frumuseţea-i vindecătoare de răni
ucigtor de dureroase
locuiesc într-o inimă curată
ca o casă nouă
unde păsările cerului
îmi beau apă din palme
şi sălbăticiile îşi adorm puii sătui
acum pot să-mi aşez cuvintele
în acord de zbor
deşi mă-mbăt
cu parfumul nostalgic al mângâierilor lăuntrice
ca un poet curajos ce-şi odihneşte eternitatea
într-o carte legată
în file de poveste cu ochii deschişi
aici
umbrele se zbat
în ţipetele aripilor mele
iar timpul le îmbrăţişează
ţinta bolnavă de raiul colorat
al unui curcubeu cu rădăcinile înfipte
în soarele caldei priviri
deşi cuţitele vorbirii
taie-n ţărna rădăcinii mele
până la ultima picatură de sunet
eu păşesc ca o dimineaţă viitoare
în pecetea luminii
şi mirosul tulburător de dulce al acestei clipe
îmi soarbe pas cu pas
dansul inimii până la stele
cu trupul dăltuit în oglinda genunii
îmi gem urmele arcuite într-o frunză pălită
de ploile toamnei
şi tu îmi săruţi lacrimile
ca un meşter al existenţei
fără să-ţi aşezi genunchii în negura trecutul

locuiesc într-o inimă curată
ca o casă nouă
între două bătăi de inimă
o lebădă albă

Vizualizări: 90

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Octombrie 19, 2019 la 7:08pm

poem cu nerv, metafore frumoase, expresiv și luminos

minunat, Luminița, admirație!

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Octombrie 19, 2019 la 11:25am

O schimbare de perspectivă a poetului și deopotrivă a registrului poetic, în lumină!

Drag,

Nikol 

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr (da Coza) pe Octombrie 17, 2019 la 12:22am

Optimism. La mulți ani, Luminița! 🌹🍀❤️

Comentariu publicat de LUMINITA SCOTNOTIS pe Octombrie 14, 2019 la 9:34am

Va multumesc infinit, dragi artisti! O zi minunata! pretuire,

Comentariu publicat de Gabriel Cristea pe Octombrie 13, 2019 la 6:52pm

Lunecă lin pe luciuri, reflectând suflet de lebădă.

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Octombrie 13, 2019 la 4:10pm

Ca o continuare a precedentei postări... o stare de tihnă și echilibru sufletesc redată prin originalitate și sensibilitate. 

Ai, într-adevăr, de revizuit postarea. Sofia a enumerat „scăpările”.

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Octombrie 13, 2019 la 4:06pm

O poezie amplă, luminoasă, magnetică.

da Coza

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Octombrie 13, 2019 la 10:13am

Se pare că poeta s-a regăsit, și-a găsit menirea, pacea, liniștea și iubirea.

Luminița, dar n-ai periat textul. Ia vezi câte erori am găsit:

dintrâi, ucigtor, cânt cuvintele - se formează cacofonie, ţărna, picatura, iniimii , infigi genunchii, negura trecutul, lacrimie , inimă curată- bătai de inimă - repetiție.

Revenim după corectare,

Sofi

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Lui Marginean Liliana i-a plăcut discuţia Veste! a lui Mihaela Suciu
cu 40 minute în urmă
Utilizatorului Marginean Liliana îi place postarea pe blog tramvaiul de lângă casă a lui Dinca Valerian
cu 44 minute în urmă
Lui Dinca Valerian i-a plăcut discuţia În lume (1) a lui Marginean Liliana
cu 1 oră în urmă
Chris şi Marginean Liliana sunt acum prieteni
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Ritual a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 2 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ritual a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 2 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În Epoca Luminilor difuze a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog În Epoca Luminilor difuze a lui gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Marginean Liliana a contribuit cu răspunsuri la discuţia În lume (1) a utilizatorului Marginean Liliana
cu 3 ore în urmă
Marginean Liliana a contribuit cu răspunsuri la discuţia Fata tatii a utilizatorului Marginean Liliana
cu 3 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Fata tatii a utilizatorului Marginean Liliana
cu 3 ore în urmă
Marginean Liliana a contribuit cu răspunsuri la discuţia Fata tatii a utilizatorului Marginean Liliana
cu 3 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia În lume (1) a utilizatorului Marginean Liliana
cu 3 ore în urmă
Marginean Liliana a contribuit cu răspunsuri la discuţia Fata tatii a utilizatorului Marginean Liliana
cu 3 ore în urmă
Lui Dinca Valerian i-a plăcut discuţia Micul meu El Dorado a lui Ionel Mony Constantin
cu 4 ore în urmă
Lui Dinca Valerian i-a plăcut discuţia Fata tatii a lui Marginean Liliana
cu 4 ore în urmă
Marginean Liliana a contribuit cu răspunsuri la discuţia În lume (1) a utilizatorului Marginean Liliana
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a contribuit cu răspunsuri la discuţia În lume (1) a utilizatorului Marginean Liliana
cu 4 ore în urmă
Marginean Liliana a postat discuţii
cu 5 ore în urmă
Marginean Liliana a lăsat un comentariu pentru Chris
cu 5 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor