Nici imnul nu ne mai deșteaptă

[Tudor Cicu]

Nici imnul nu ne mai deșteaptă

 

eram copii - pe strada noastră

treceau țiganii în convoi.

caii scoteau prin crupe aburi;

trăgeau în hamuri câte doi.

 

eram copii – ieșeam la poartă –

țigăncile dansau de zor

și-un puradel sălta din clape

armonica în urma lor.

 

mai sunt copii... pe strada mare

se-ntorc țiganii la cerșit

duc tuciuri goale în spinare;

la porți mai nimeni n-a ieșit.

 

tot mai puțini, ori triști copiii?

mulți chiar duc dorul de părinți,

plecați în șir prin țări străine

pentru o mână de arginți.

 

mă uit și-s trist... cum piere țara!

parcă-n galop mai îndrăcit.

nici imnul nu ne mai deșteaptă;

treziți-vă!... ori, ați murit.

[Tudor Cicu]

Alexandru: „Hrăniți-l cu pâinea și apa întristării!”, stă scris la „Cronici”(2,18). Nu știu dacă s-a referit la poeți. Ar fi prea simplu să dai frâu liber unei lacrimi pe o coală albă de hârtie, nicidecum să o ascunzi sub pleoape, privind către cer. Nu știu dacă poetul crede (ca într-o povestire de M. Eliade) în salvare prin cuvânt. Dar eu, sigur, am crezut în salvare, în timpul așteptărilor mele. Și am murmurat acest cântec ca așteptarea mea să nu fie în zadar. Așteptăm să treacă și „anotimpul acesta infernal” și ne vom revedea cu toții, aproape de Crâng, la vestitele noastre întâlniri de la Calypso.

[bolache alexandru]

Superb şi trist domnule Cicu. În acest timp greu, în lipsa întâlnirilor literare mi-aţi făcut ziua mai frumoasă!

[Tudor Cicu]

Mihaela S: Of, dacă am putea rămâne ascunși aici, în cuvinte... ce bine ne-ar fi! Am băut și eu un păhărel de tristețe și dor, stând la taifas cu copilăria și poezia ca șoaptă purtată de vântul stârnit în jurul felinarului cu care ne cotrobăim în vise. Salutări!

[Tudor Cicu]

Valeria: Mi-ar fi plăcut să scriu un cântec de leagăn într-o vreme ca asta care sfidează tăcerea din noi, dar cum nimeni nu vrea să-și amintească de vitregia acestei ierni, am ales să mă refugiez în lumea imaginată a copilăriei. Drag popasul tău.

[Tudor Cicu]

Domna Sofia: Ca întotdeauna, comentariul d-voastră coincide cu intențiile precise ale versurilor mele. Așa cum și faptele acestui cântec elegiac refuză orice ipoteză melancolică a unor clipe din copilărie. Nu știu motivul pentru care în locurile natale dobrogene se perindau corturile și căruțele șatrelor țigănești, dar știu că era un punct de atracție pentru noi copiii să le dăm roată pe islazul unde își puneau corturile... și să facem ochii mari la felul în care își făceau meșteșugurile în jurul focului, ori la pirandele lor îmbrăcate în rochii intens colorate. Nu am citit încă, „Șatra” lui Zaharia Stancu, deși am cumpărat-o (în urmă cu ceva ani), din ultima ediție cartonată, pentru a citi și această carte a scriitorului care l-a dat pe „Desculț”. Trimiterea d-voastră la Zaharia Stancu nu e întâmplătoare. Iată ce stă scris în Enciclopedia/2019 apărută la Chișinău:

„Debut literar în revista „Tomis” nr. 4 aprilie 1972, cu proza „O felie de pepene”: semnătura sub pseudonim (Mihai Lormin); remarcat de Mirela Roznoveanu, care îi face o prezentare în revista Tomis (din aprile 1972) cu ocazia debutului… (printre altele, punea un pariu cu literatura, că un nou scriitor pe linia Zaharia Stancu a fost descoperit prin Tudor Cicu – publicat sub pseudonimul M.L.  – „despre care cu siguranță se va auzi cândva”.) – din Enciclopedia scriitorilor români contemporani /de acad. Mihai Cimpoi și Traian Vasilcău. (pag. 223-224)

Sofi: frumos, frumos și relevant. De fapt scrierile tale au asemănare cu ale lui Zaharia Stancu. Recomand Șatra. Vei înțelege multe din întâmplările copilăriei acolo. Cu drag!

 

[Sofia Sincă]

Romantism, de data aceasta elegiac.

Câtă dreptate au aceste versuri, așezate pentru sufletul nostru închis, la acest moment. Nici noi nu mai suntem ce eram și nici țiganii. Au ridicat și ei pretenții, cerșesc prin Europa, euro.

Mi-am amintit ieri când ningea, de țiganii de la Bug, unde au fost trimiși de mareșalul Antonescu. Iarna, se scăldau o dată de două ori, tăvălindu-se prin zăpadă dezbrăcați...

De aceea, în zona în care ai copilărit, Tudor, ai văzut mulți țigani, în copilărie. Mulți erau cei ce se întorceau de la Bug. Supraviețuitorii. Am citit Șatra, de Zaharia Stancu. O carte foarte bună, documentară, deși s-a spus că este ficțiune. Autorul, însă declară că este rodul unei muncii titanice de documentare.

Am citit cu deosebită plăcere,

Sofi

[Mihaela Suciu]

Foarte frumos îndemn, Tudor! Tristețe, dor de timpul copilăriei... Ceva ar trebui să se schimbe azi! Să putem zice împreună: ,,Prezent!''

[Valeria Merca]

În aceste momente de cumpănă, doar întoarcerea în trecut, la  minunata  copilărie ne mai îndulcește clipa. De-o bună bucată de vreme, sub ochii noștri, totul se duce de râpă, culminând cu marea încercare pe care bunul Dumnezeu o trimite peste o-ntreagă lume. Am rezonat cu fiecare vers, iar strofa finală m-a topit.

Admirație, Tudor Cicu!