despre steaua care n-a ajuns

[Tudor Cicu]

despre steaua care n-a ajuns

 

am deschis fereastra

și i-am zis sufletului: a sosit timpul!

iată, casa goală

visele mele risipite prin lume ca furnicile.

am privit cerul înstelat ca o linie lungă a vieții

și chiar dincolo

până la capătul de unde viața pe neașteptate

ca un glonț a țâșnit din acea beznă.

sufletul a înțeles și a pornit ca un ecou

i se auzeau copitele scăpărând pe cer

așa cum se va fi rostogolit și cu mii de ani în urmă.

am deschis ușa și i-am zis inimii:

Dumnezeu s-ar fi hotărât să te pună la încercare

nu mai ești focul la care să-mi încălzesc fericirea, du-te!

dacă nu mergi pe drumul cel bun

o a doua șansă nu mai există

și nimeni nu se va mai întoarce aici

când se vor opri ca limbile ceasului, toate.

stau cu trupul pe prag

nici n-am văzut când s-a oprit timpul;

îmi pun o mână la ochi și totul, în urmă, e ca o poveste

despre steaua care n-a ajuns

să mi te smulgă din inimă

și ea a înțeles

că vine un timp când

fiecare rămâne singur cu Dumnezeu

ca într-o încleștare cu stihiile mării

legat cu inima, cu sufletul și trupul lui

de cel de pe urmă vis...

și asta să fie farsa vieții.

[Tudor Cicu]

Chris: Poetul arde în cuvinte, ca vreascurile în foc. După ce și-a scris poemul și focul s-a stins, în jurul focului, ca un șoim zburând întins spre cuibul său, cântecul lui va despica în curând întunericul, așa cum își dorise. De multe ori doar visează că toate se vor petrece astfel, iar păsările în văzduh (gândurile lui), nu-și vor mai găsi, niciodată, tihna. Nimeni nu scrie decât în singurătate. Dragi și cuvintele tale, mulțumesc! 

[Tudor Cicu]

Mihaela P:  O, ce m-aș fi dorit acum un năpârstoc precum cel închipuit de scriitoarea suedeză Selma Lagerlöf? Tare aș vrea să mă trezesc reîntors acasă (pe pragul casei unde mi-am petrecut copilăria) și, să le strig (ca și năpârstocul de Nils Holgersson), alor mei: „Mamă și tată, sunt mare, sunt iarăși om!”  Și să se spună despre mine, așa cum își începea scriitoarea suedeză povestea: „A fost odată un ștrengar…”, care cocheta cu poezia! M-ai făcut să visez, Mihaela! Mulțumesc de popas.

[Chris]

foarte frumoasa aceasta marturisire

[Mihaela Popa]

„...vine un timp când

fiecare rămâne singur cu Dumnezeu

ca într-o încleștare cu stihiile mării

legat cu inima, cu sufletul și trupul lui

de cel de pe urmă vis...

și asta să fie farsa vieții.”

pătrunzător până în măduva oaselor!

[Tudor Cicu]

Valeria: Uite!... pentru tine, voi reda o strofă dintr-un vechi poem al meu: „Și regret că vremea ca năluca zboară/O s-arunc în mare dombra ca pe-un leș.../Ești ca frumusețea - dulce și amară,/Inia Dinia - floare de cireș!” (din Cântec pentru Inia Dinia). Din păcate, Inia Dinia (pentru care scrisesem poemul, cu mulți ani în urmă!), tocmai își închisese sufletul în mânăstirea pe care și-a făurit-o voit, iar eu a trebuit să mă împac doar cu ce scrisesem. Care să fie „durerea mea”, te întrebi? Îți răspund, ca cel ce a întrezărit răspunsul alături de poet: nu poți trezi lumea decât prin cuvânt”. Mult drag!

[Valeria Merca]

Poemul acesta minunat, care îndeamnă la o a doua lectură, ba chiar la mai multe (e drept,  e marca Tudor Cicu :) ), îmi amintește de Lucian Blaga, care în „Vei plânge mult, ori vei zâmbi?” spune: „Că sufletul mi-aşa curat cum gândul tău îl vrea, cum inima iubirii tale-l crede...”.

Am vibrat.

Deosebită admirație!

[Tudor Cicu]

Doamna Sofia: ca întotdeauna foarte aplicată pe text. Da! Povestea e ca și viața noastră: fiindcă tot ce s-a mai petrecut o dată, se va mai petrece și tot ce s-a întâmplat cândva se va mai întâmpla. Vine timpul să sărim și din această viață. Ceva asemănător cu ideea lu Maiakovski, din „Norul cu pantaloni” (Voi sări! Voi sări! Voi sări! Voi sări!/Dar din inima-n flăcări/Nu-i chip de sărit!” - parcă așa, nu? Prețuire!

[Tudor Cicu]

Mihaela: cum bine spui: despre viață și farsele ei, dar acum, pentru mine povestea asta scrisă însemna că au trecut prea mulți ani pentru astfel de „răzvrătiri” interioare cu viața. Și am lăsat visul să curgă înainte! Și eu îți mulțumesc pentru discuție.

[Sofia Sincă]

Despre viață ca într-o poveste. Simboluri vibrante prin existența unui fir de timp. Fir tras, cântat pe urme de vârstă și visări, prin urme meditative ce duc la concluzia finală: sufletul prin puterea firului său poetic. 

Deosebit de frumos!

Sofi

[Mihaela Suciu]

că vine un timp când

fiecare rămâne singur cu Dumnezeu

ca într-o încleștare cu stihiile mării

legat cu inima, cu sufletul și trupul lui

de cel de pe urmă vis...

și asta să fie farsa vieții. - sugestiv!

Dacă vieții îi plac farsele, înseamnă că știe să râdă și-i place jocul; noi râdem de ea, ea de noi.

Mulțumesc!