îți citesc scrisorile

[Tudor Cicu]

îți citesc scrisorile

 

așa pe negândite poemul venise să-mi arate

cum tremură noaptea în hainele mele

când atâtea spaime care nu-s ale mele mă înconjoară

și afară urlă vântul prin toate trecătorile vremii

prin sârmele de telegraf sub care aleargă ciulinii pe câmp.

e de ajuns să pui un chibrit dedesubt

și atunci totul e altceva

nu doar suferința unei frunze tremurând pe o creangă

nu doar niște umbre chicotind de ambele părți ale drumului.

îți citesc scrisorile de anul trecut

merg după semne, spuneai.

și scânteia aruncată până în tavan

e un semn care a pornit, se înțelege

cuvintele noastre, dacă nu-și mai găsesc drumul

vor muri. sau așa credeam, e mult de-atunci

ape tulburi îmi spălau ochii

și lacrimile erau ca pietrele

aveau ceva de pe lumea cealaltă unele semne

ți-am văzut privirea

ai ridicat mâna la ochi, spunând:

o să fie furtună!

sunt atâtea taine în noaptea asta...

pentru a înțelege caut să zăresc un capăt al drumului

îmi amintesc că stam amândoi în lutul acela

număram stelele și deodată privirea nu mai era a mea

unul dintre noi văzuse semnele

și se gândea pesemne, la o ieșire.

[Tudor Cicu]

Chrys: De la Samson rețin că nimic nu e mai periculos decât dragostea. O dragoste rămasă în bătaia vremurilor înainte de a ajunge la focul care să o încălzească. Te simt (în cuvinte) cum încerci să tai copacul din dreptul ferestrei la care scriu, pentru a te auzi, spunându-mi cât de dulce e picătura de rouă de pe scoarța copacului care îmi umbrește fereastra. Odată ce închid lumina, te simt la fereastra aceea cum îmi umbli prin vise, încercând să le scoți, precum pescarii, din năvodul închipuirilor mele. Ești un pescar norocos... ai multă intuiție! Mă bucur să te găsesc aici, la ÎNSEMNE.  

[Tudor Cicu]

Mihaela S: Mi se întîmplă în ultimul timp să rămân fix în punctul unde trebuie să decizi dacă rămâi în calea satelitului care pică din cer. Și nu găsesc alt drum care mă poate trimite altundeva. Și atunci poezia devine o poveste despre renunțare... renunțarea clipei ce nu va însemna mai mult decât o alunecare într-un câmp gravitațional al trăirilor mele. Cam ca atunci când pentru ultima dată ne bălăcim cu picioarele în mare și nu ne putem desprinde. Vreau să spun că îmi era dor de comentariile voastre. Cu drag!

[Tudor Cicu]

Valeria: Nostalgic, da! Ca pe vremea când ieșeam în copilărie la vânat fluturi pe afară. Și-acum singur, tot la fel. De unde se vede că locuiesc într-o dragoste trecută! Poate fi și durere, dar dăruit dragostei ca flacăra unde orbesc fluturii. Mult drag!

[Tudor Cicu]

Doamna Sofia: Pesemne mi-a fost dat să rătăcesc prin tărâmuri unde unii vin doar să tragă cu ochiul. Că uneori mă și întreb: de la lumea asta ce să vrei tocmai tu, visătorule? Drag de popas, dar mai ales aici, la comentarii.

[Chris]

o poveste in care personajele nu se mai regasesc, semnele sunt clare.

frumos...

[Mihaela Suciu]

Minunat!

[Valeria Merca]

Ca-ntotdeauna, liric, armonios, nostalgic.

[Sofia Sincă]

Ultimul romantic, ultimul trubadur nu ș-a dezmințit.

Poemul pătrunde direct la inima cititorului, amintind fiecăruia că odată și odată a primit și el o scrisorică de amor.

Din păcate al tău se termină pesimist... cu niște semne, însă există totuși o ieșire.

O călătorie în trecut, printre amintiri, scrisă ca pe o poveste ce te face să visezi și aduce doar balsam.

Cu plăcerea textului,

Sofi