Plutește în derivă corabia cu morți,

un val atinge pupa cu buzele livide,

în labirintul rece atâția mateloți

s-au rătăcit spre ceruri cu brațele deschise.

Pe-nșelătorul luciu al umbrelor din radă

sclipesc epave albe încremenite-n noapte,

cu fruntea aplecată, un pescăruș clipește

când în adânc un pește începe să înoate.

Încet, din nefirescul tablou al morții lente

se nasc perfide alge cu adn-ul mistic,

miriapozi telurici…

Îmi latră ziua a blesteme,
deschide noaptea guri de lup,
atâtea răni se-ascund în trup,
să curgă sângele se teme.

E clipa marilor extreme
când cerul în bucăți îl rup
și latră ziua a blesteme,
iar noaptea cască guri de lup.

Se zbate viața în dileme,
emoții mor, dureri erup,
pe cine astăzi să mai cheme
rănitul, trecătorul trup,
când ziua latră a blesteme?

adina v.

19.07.2019