La margini de timpuri, iubită de-o rană,

alături cu viermii care rup din destin,

în suflet cu-albastru, în mână cu-o pană, 

o umbră se-nchină la poemul din spin.

Când printre noi pășește chiar Dumnezeu se pare,

(de vrem a-l recunoaște) cu-ai săi discipoli, știm

să prețuim răspunsu-i din semnul de-ntrebare, 

genunchiul ce sfințește pământul? Oferim

Statui și umbre. Clopot, ding-dang... în piept cuprinse.

Blestem, copil de suflet, ori binecuvântat

zăgaz ce-a dus povara culorilor învinse; 

cuvintelor portalul spre-un templu dărâmat -

Târziu... În cimitirul faimoaselor orgolii

e ceas de introspecții. Și morții-vii răspund

la întrebări. Sentința (pietrificând lințolii),

cădea-va peste lumea cu sufletul imund.

Stă frumusețea-n ochii care dezmiardă-n verde

durutele victorii dintr-un război tăcut?

Îngenuncheat găsindu-l pe cel ce crezu-și pierde, 

în sine ca-n altare - crezi sincer c-ai știut

cu inima să-nvălui cea rană scursă-n piatră, 

să îți apleci…

  Crepuscular supusă, cetatea, brâu din valuri

  își prinde peste trupu-i de gotic labirint,

  penumbre la răscruce veghează glorii, flamuri

  se unduiesc sub vântul ce-n spade de argint

 

  despică scutul verde. Răspund vuind castanii

  și ceru-ntreg se scurge spre ochii rugători

  ce-și caută sub boltă limanul când vulcanii

  de erezii ard floarea, icoana-n muritori

 

  cu sufletele prinse între pământ și ceruri

  ce-n…

Străbat cu-nchipuirea prin veacul de-nceputuri,

când El, din inimi sterpe, apostoli a creat.

A suportat disprețul și răni din zeci de cnuturi, 

însângerat-a spinii ce fruntea i-au brăzdat.

  Purtând în iriși gerul ce-mpurpură cuarțul, 

  pe umeri șal din nouri cu nimb tremurător,

  fermecătoare, mândră, sfidând prin pur Bizanțul,

  la ceasu-n care praguri se trec contemplator,

 

  descinde-n umbra nopții și-așterne lin povara

  de alb zălud, o iarnă.  Ea risipește-n flori

  de gheață rea-credința și umple călimara

  cu magice ființe, fantasme, vrăjitori.

  

  Prin suflu, albă, suie; deasupra tâmplei bate.

 …

 Înșiruiri pizmașe de gânduri coapte-n jinduri,

 (întocmai ca și ura, prin cuget suitoare),

 sterile inimi crește și balansează-n ritmuri

 haotice ființe și-a lor infatuare.

 Asemănarea slovei cu floarea prinsă-n grinduri

 e-o simplă întâmplare, ori pronie divină

 ce-n rădăcini putere să-nfrunte anotimpuri

 a dat, și armonie cuvintelor ce-alină.

 Petalele, cu pietre și-au dezmierdat parfumul,

 zădărnicind lovirea pornită…

Motto: Povestea de astăzi (rescrisă, se știe), 

             desprinsă-i din ochii neștiuți de venin, 

             sub creanga ce soarbe licoarea sălcie, 

             balsam pentru spaime și dureri care vin.

  Din crugul de iască, cu freamăt cresc zorii,

  fantastici și unici - zeități fără trup

  plutesc, se înalță. Tăceri-purgatorii,

  răsăritu-l descresc din priviri ce erup.

  

  Pe chipuri crispate impactu-i mirific.…

În putreda mlaștină ce-o numim omenire,

anotimpuri caduce clocotesc înfundat,

ofilite destine năvodesc cu iubire

iluzii ce ne-absolvă de un biblic păcat.

Ascuțite neliniști par cuțite-miracol,

pân' la os când despică amintirile vii,…

Motto: Ca să atingi vreodată prin gesturi absolutul,

             (zidind sămânța urii sub brazde de amurg)

             ar trebui să-ți sfârteci în răsărit lăuntrul,

             prin muguri de lumină să tinzi spre demiurg.

 Tăișuri de aramă crestează-n timpuri cripte,

 răspântii rup cadențe din șovăielnici pași,

 sub felinare, riduri pe fețe decrepite

 declinul îl răsfață. În ochi bonomi, luntrași

 purced printre nuanțe, ciuntesc…

Discipol al durerii frânte doar în cuvinte dezrobite,

sunt taina ce ţâşneşte-afară prin singularul vis crescut

din muguri albi iubiți de beznă, pe-nguste muchii, ascuțite,

parfum discret ce definește conturul florii-n absolut.

În hâde culte-și strânge realitatea snobii,

pleiade-ntregi de trântori cu-orgoliul desfrânat,

sub straiul rugăciunii dosesc ades oprobii,

se-nchină strâmb la idoli, au cugetul pătat.

deasupra inimii sălbatice 

e spațiul cuvintelor

liniștea îmbălsămează himere 

talisman sfințit

picătura de ploaie

păstrează mirosul ierbii

arcuit cald de umbra copacilor

gândul

orfan de lumină

dănțuiește cu șerpii

în viața

care încearcă

partituri întoarse

câmpii alb-negru

urcă până la capătul podului

secundele pașilor inoportuni

măsoară libertatea cercului închis…

Pământule, când morții acestei lumi dezise 

de tot ce-a fost odată înscris în tom divin, 

se răsucesc în miezu-ți, cu sevele concise, 

le simți sfâșietorul, fără de leac suspin?

motto: Trudnică rădăcină pătrunsă în labirintul gândului meu, 

              adâncă durere ce sfârteci privirea cu al plânsului greu, 

              tu crești în necuprinsul tăcerii tulpina răsărită-n destin, 

              slovă ce înalță, proscrisă, petale cu sclipiri de rubin.

Slobodă, noaptea izbește bolta încinsă cu vântul,

moara din nori mărunțește-n sufletul ploii…

Motto: Drumeț cu viața frântă, crescut drept de puterea

             din brațe-n care vlaga a fost doar har, nu scut,

             își caută cu teamă în lume mângâierea, 

             speranța-n veci pierdută în trudă și-n dor mut.

Să treci în neființă nu-nseamnă nemișcare, 

nici ochi închiși de-a pururi sub crucifixe reci, 

nu doar putreziciunea preschimbă în surpare

a inimii bătaie, iar trupu-n loc de veci.

Pe coastă, fantomatic, clipește ritmic farul,

povestea o împarte cu malul trist, ciuntit; 

când uneori, fugară, o umbră-și poartă-amarul 

spre valuri, cu lumina-i spre freamătul șoptit

În cadențată trudă, firavă și cernită,

o umbră rătăcește printre secunde vii,

ding-dang... un orologiu în asfințit palpită,

contururi ruginite frâng spații cenușii.