Motto: Drumeț cu viața frântă, crescut drept de puterea
             din brațe-n care vlaga a fost doar har, nu scut,
             își caută cu teamă în lume mângâierea, 
             speranța-n veci pierdută în trudă și-n dor mut.

De-acum e noapte-n urbea ce se-oglindește-n ape
și ritmuri de-altădată, cu unduiri prelungi,
răzbat când nostalgia adună la agape,
în vechile taverne, scripcari, poeți și slugi.

Cu straie colbuite, croite prost - bizare,
și-un licăr hieratic ce stăruie-n priviri,
îi recunoști în clipa când triste (totuși clare),
cuvinte netrucate, vibrează-n năluciri.

Ciudat-ocrotitoare, tihnită-n colț, lumina,
tenebre îndulcește pe chipurile reci
și cade ca-ntr-o vrajă peste abis cortina,
când muza poeziei, declamă-n inimi seci.

Sunt prăzi mult prea ușoare - ori prea perfide arme
ce-abil sunt mânuite, ucid crud, rând pe rând,
iluzii despre-o soartă în care ura doarme
iar dragostea nu-i visul unui copil plăpând.

E-o jertfă ce-i plătită, amar, demn, cu răbdare,
de cei ce ce sunt cu silă și pe nedrept huliți,
căci Dumnezeu lăsat-a pe lume-n fiecare,
un dram din lutul sacru din care-am fost zidiți.

Vizualizări: 286

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Mariana Suciu pe Iunie 13, 2015 la 7:11am

Vă mulțumesc, d-le Vasile Burdușa, pentru semnul de lectură.

Cu stimă, Mariana

Comentariu publicat de Mariana Suciu pe Iunie 12, 2015 la 7:30pm

Vă mulțumesc pentru apreciere, d-na Camelia Ardelean.

Cu prietenie, Mariana

Comentariu publicat de Mariana Suciu pe Iunie 12, 2015 la 7:28pm

Vă mulțumesc, d-na Agafia.

Comentariu publicat de Mariana Suciu pe Iunie 12, 2015 la 7:24pm

Mulțumesc frumos, d-na Corina Militaru.

Cu stimă,

Mariana

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Iunie 12, 2015 la 12:03pm

Superb! Felicitări sincere!

Comentariu publicat de Agafia Drăgan pe Iunie 12, 2015 la 10:52am

Pretuire!

Comentariu publicat de Corina Militaru pe Iunie 12, 2015 la 10:32am

Foarte frumos, Mariana! :)

Comentariu publicat de Mariana Suciu pe Iunie 11, 2015 la 8:04pm

Mulțumesc mult pentru apreciere, d-le Blăjan Ovidiu.

Cu stimă, Mariana

Comentariu publicat de Blăjan Ovidiu pe Iunie 11, 2015 la 1:16pm

foarte frumos aţi clădit din inerior,  aşezând fiecare vers cu măiestrie peste "un dram din lutul sacru din care-am fost zidiți"!

Comentariu publicat de Mariana Suciu pe Iunie 11, 2015 la 6:50am

Vă mulțumesc d-na Vasilisia, d-na Dorina Cracană, pentru semnul de lectură.

Cu stimă, Mariana

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe drum de obidă și sare a utilizatorului Calin Tina
"Da!"
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Pe drum de obidă și sare a lui Calin Tina
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Ninge în April a lui C.Titi Nechita
cu 14 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ninge în April a utilizatorului C.Titi Nechita
"Aprilie e cel mai infiorat anotimp, ninge cu frig, dar și cu picuri de căldură, cu fulgi adevărați…"
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Teren viran a utilizatorului Costel Zăgan
"Costel, când am deschis pagina ta în primul moment am crezut că ai postat o Valentă dar…"
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Teren viran a lui Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: venea poştaşul a utilizatorului Stanescu Valentin
"Maria, nu ocoleşti nicio Valentă. Mă încearcă nostalgia, melancolia, precum zici. Pe vremuri,…"
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Calin Tina îi place postarea pe blog Sămânţa, copacul a lui Stanescu Valentin
cu 17 ore în urmă
Postare de log efectuată de Calin Tina

Pe drum de obidă și sare

am murit demultpe vremea când nu existau telefoane mobileiar la 112 răspundea direct iadulzac…Vezi mai mult
cu 18 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: venea poştaşul a utilizatorului Stanescu Valentin
" Valentine, ai „un poștaș” care parcă a uitat să mai fie Înger……"
cu 18 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Distant a utilizatorului Amanda Spulber
"”Distant” -  e o stare poetică aici care redă în totalitate această…"
cu 18 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Înviere a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Patrunzator micul text! Adevarat a inviat! "
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Înviere a lui Vasilisia Lazăr
cu 22 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mărturie a utilizatorului Dacu
"candid omagiu!"
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Mărturie a lui Dacu
cu 22 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Autostop până în iad a utilizatorului Calin Tina
"un tablou gri, pe ici pe colo culori tipatoare. frumos! "
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Autostop până în iad a lui Calin Tina
cu 22 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sămânţa, copacul a utilizatorului Stanescu Valentin
"Da. E bine."
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: venea poştaşul a utilizatorului Stanescu Valentin
"Grig, ce poate face un grup de cuvinte! Îmi amintesc de poeziile Haiku ale Domnului Ion Lazăr…"
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sămânţa, copacul a utilizatorului Stanescu Valentin
"Doamnă Vasilisia, versul iniţial a fost sufletu-mi ’nalt vibrează, a apărut varianta Grig…"
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor