Mă priveşti

cu zâmbetul prins între două maluri

dincolo de el sunt eu

lupoaică albă

cu sufletul rezemat în tinereţile mele

mi-e frică să trec

e atât de îngust hotarul

dintre răsărit şi apus

Te privesc

în răgazul…

E atât de târziu, tată!

nu pot să-ţi mai spun…

nu pot să mai adun anotimpuri cu tine…

fiecare clipă-ţi soarbe risipirea,

privesc trupul sufocat de cer,

ca şi cum aş asculta prevestirea,

ca şi cum mi-aş vedea recompunerea

dispre azi spre ieri.

Nu ştiu ce mă doare mai…

S-au mătuit ferestrele ştiute,

sufletul işi suie dorinţa către cer,

răsună rugi prin inimi obosite,

cutremură mirosuri, torentele de ieri.

cheama Domnul

cu sunet  bland,

prelins în trup de lut

s-aducă iar priveliştea pierdută

a…