cu toate aceste cruci

din mine

le răscolesc rădăcinile

izbind haotic

 vraiște

în mușuroaie fantomatice

de parcă aș fi primul cultivator

de dumnezei

temător că și sezonul acesta

va fi compromis

că nu-mi vor ajunge lacrimile

 și din nou

numele

numele scrijelite cu dalta

cu sânge

se vor topi în neamintirea mea

terifiat

că iarăși mă voi târî vierme

pe aleile…

mi te-ai făcut

în altarul ochiului

să-mi adulmeci nefericirile

cu aura ta violet

și să surâzi complice zeflemea

heruvimilor căzuți la împărtășanie

nu se tratează

e o boală autoimună

cu rădăcini în suflet

ele cuvintele

cresc din mine

cu frunze albastre

pe ramuri violet

am devenit indefinit

nu mai știu unde încep

sau unde se termină încrengătura

nici oamenii nu mă mai văd

trec nepăsători dinspre nimic

către alt nimic

câte unul doar

mai puțin grăbit

mai sărac în duh

rupe…

pe un pat zugrăvit 

de o minte bolnavă

soarele curgea 

peste umerii tăi

din păr îți crescuse

un curcubeu

liniști virgine îți pictau sânii 

cu tăceri bocitoare

te-aş fi minţit că te urăsc

doar aşa ca o răzbunare

dar erai mai frumoasă 

decât aş fi vrut

și cuvintele tale candelă 

mă ardeau încă mocnit

mureai singură 

chiar dacă înlăuntrul tău

mai era cineva

dumnezeu îți ștergea încet…

cât o noapte polară cuvintele tale…

uite

stau aici la marginea mării

cu gânduri mari

cu visuri mari

cu doruri tot mai mari

nicio primăvară 

nu are adn-ul potrivit

să oprească viscolul fierbinte

eşti o străină în propriul trup

în fiecare dimineaţă

eclozezi mirată de neîntâmplarea

de a fi

 cactus te rogi  ploii

să nu te pierzi în deşertul clipei

şi azi lumea va trece prin tine

fără să te atingă

 …

m-am pierdut 

în iluzia întoarcerii

într-o seară 

dintre miercuri și nimic

am pictat mirosul eternității

n-a fost nimic între noi

deși gravitaţia acestei iubiri

instantaneu fuzionabilă

şi fisionabilă simultan

nu a fost

acceptată dogmatic-conceptual

de vreun filozof

sau de altcineva

cât de cât cerebral

dar s-a întâmplat

chiar dacă şi întâmplarea

e exclusă definitoriu

din legile universale

să ne intersectăm nemuririle

între cele două emisfere planetare

prin care eternizam…

heruvimile de pe strada mea

au dispărut toate într-o noapte

la două

dimineața în cafenea

nimeni nu a vorbit despre asta

barmanița sângera puțin

de la umeri

însă arătătorul drept

și-l lipise pe buze

perpendicular către cer

oamenii păreau la fel de (a)normali

intrau și ieșeau din ei înșiși

încălțați cu bocanci

ori de câte ori am încercat

să-i…

să vorbești despre singurătate e interzis

ilegal

imoral

de singurătatea mea am urlat lup

indecent

insistent

sub fereastra ta stelară

imaginară

vizionară

am urlat inutil

imbecil

indocil

lavă am…

cântecul lebedei

 mă va legăna rotund

ca o împlinire



cine-mi ești

să mă dai afară din mine

și de ce m-ai renaște

 din pântecul tău?





pe străzi obosite de pași

mirosul iubirii tale 

plutește flegmatic

 în fiecare colţ de cartier

e ora nouă sute

 de când mor fără oprire



te bâjbâi surd

prin toate paturile

aruncate la tomberon

într-un un joc…

azi am ajuns Acasă

și n-am mai găsit 

aproape nimic din mine

prin mine

dacă sufletul îți rămâne

 peste noapte în vis

cine ești tu

umblătorule prin nimic?

cum poți desena aripi

când îngerul tău

ți-a zburat de pe umăr?

dimineața

golit

nucă seacă

fără dumnezeul din piept

cine ești…

 scrinul bunicii

are cireșele coapte

încă în lemn

umbra mamei

scrie pe el o poveste

despre Dumnezeu în exil

e iarăși Crăciun

în casa mea

ard stele verzi

într-un brad de plastic

părinții mei

fac primul…

adormi cu mult înainte să te trezești

demult nici nu mai știi dacă visezi dormind

sau trăiești în vis

oricum  toată lumea a început să se întrebe

dacă existența e doar un soft dintr-o Vale a Siliconului

divină sau nu

de unde venim de am venit vreodată

încotro mergem de am mers măcar…

sfântă şi neagră

anorexică nativă

domnişoara Blue

de deasupra mea

colecţionează papagali

împăiaţi cu testosteron

absolventă precoce

magna cum laude

de Nirvana la stat

domnişoara Blue

are sufletul tatuat

cu golgota

şi pieptul c-o cruce

toţi papagalii lumii

exilaţi

excomunicaţi

zboară la ea în balcon

iar noaptea

se autorăstignesc

pe sânii…

sculptez un poem

iubito

între aceste apocalipse

de suflet

de parcă moartea 
semnează permisii

se făcea că lucrăm amândoi
la o dragoste neterminată