nu eu am făcut-o

ci umbrele tuturor morților mele

au fost..

de câmpiile pline cu muribunzi

din ochii mei

de care mă-ntrebai uimită

îți aminteşti?

pe-atunci nu știam încă 

de ce îmi trebuiau o mie de săruturi 

pe zi

pe noapte...

pentru ei toți iubito erai învierea...

şi eu viul te aveam cel mai puțin

foamea lor am vrut s-o ucid

tăcându-te până când ei toți 

s-au stins în pupile...

dar în ziua în…

ți-a crescut o gaură-n inimă au zis mai întâi doctoranzii pe la vârsta copilăriei

și eu am râs fericit că voi avea unde să mă joc cu nisip

mai târziu prin adolescență au decis

că am o inimă într-o gaură și am râs

aveam de acum un fel black hole a mea

unde putea încăpea chiar o bucată de univers

în diminețile post apocaliptice

când trezirile mi se sublimă 

într-o tortură academică 

de parcă dezlipirea zilnică de tine

cea din visele altor realități 

pare ar fi un canon sisific

un fel de perpetuă rătăcire de sine?

tremurul minții mi se înghesuie 

în degetele din ce în ce mai vinete

din ce în ce mai lungi

și brațele mi s-au lungit nefiresc

în căutarea ta

crengi au devenit târâte după cel

căruia arereori…

Îmi spun că încă nu te-ai trezit.

Cuvintele stau în ibricul albastru.

Îți pun două cești. 

Ninge de câteva eternități.

Bach curge printre cărămizi.

Am dat zăpada de pe inima ta.

Atât cât am putut.

Sunt treaz iubito.

Prea treaz să nu îmi pese.

Fericirea ta nu-i la mine.

Am cautat-o în fiecare noapte.

După ce ai adormit.

Cu visurile pe pieptul meu.

Nu ți-am spus.

Nici nu o voi face.

Cafeaua are gust de…

cineva mă așteaptă la capătul drumului

sapă o gaură pentru mine în cer

uneori cu mâinile sângerânde

se oprește în rugă

iertarea e o stâncă crescută din piept

pășesc pe întrebări ascuțite

tălpile mele sunt un strigăt fără ecou

trecutul în urma mea

e o statuie de sare

dacă aș putea plânge s-ar topi

noaptea câte un înger albastru

sapă cu aripile lângă mâinile încă

sângerânde

mai repede

mai repede

parcă raiul ar…

frământat pe roata inimii 

o aud uneori pe bunica

în durerile facerii de părinți

strigătul ei se împletește cu moartea

și atunci lingura din lemn de Cruce

toacă se face

în clopotnița sufletului

în ulceaua ciobită de tristețe

setea mea de adevăr 

icoană îmi face bunicul

cosește mereu timpul

de pe obrajii tatălui încă nenăscut

uneori prin lutul din sânge 

aud galopand caii…

poate această primă respirație a zorilor

nu are de-a face cu Luminătorul meu

trezit încă de cu noapte

sic transit gloria mundi

sic transit gloria mundi...

pe verticala unui everest de sticlă

țipă în ecou prima lumină

nehotărâtă de a fi undă sau particulă

și cerul coboară

în fiecare zi

îmi țipă carnea pe oase

speranțe sângerez

în toate adormirile târzii

cicatricile inimii s-au adâncit

de când nu le-ai mai sărutat

și sufletul meu rebel

a devenit un canion

cutreierat numai de vulturi

pe aici

prin infernul arginților

bătăliile își schimbă

numai numerele de porți

iar acei zombie

de care fugeam amândoi

într-o altă…

spada mea e pătată

de aceleași păcate

voi vă doriți faimă

arginți și palate

eu doar să fug de mine

sinele rătăcit în alcovul iubitei

să mi-l regăsesc

alergăm pe cai cu cicatrice pe suflet 

răscolim deșertul

ucidem trecuturi

în nicio oază nu înnoptăm

nicio apă nu se amestecă

cu sângele nostru înspumat

eu vin cu voi

să vă gasiți piatra filozofală

și poate îmi voi gasi și…

Nirvana e o domnișoară desuetă

cu apucături victoriene

stă la țară

cultivă trandafiri albaștri

arbori ayauhasca

și crește fluturi imperiali

din sufletul ei

 noaptea zboară licurici roz

insularii nu-i cunosc limba

 și nici menirea

dar eu am înțeles

licuricii ei noctambuli

zboară numai

pentru a-mi arăta calea

Alice nu mai e pe aici

în fiecare chip

regăsesc câte o viață

uite

frumusețea aceea blondă

am fost eu

pe vremea Atlantidei

pleșuvul cerșetor cu flașneta

am fost tot eu

Gerula

copilul din parcul maimuțelor

îmi…

se așterne pe obrazul dimineții

firav

 o șuviță de nepăsare

 ceasul bătrân al bunicii

din bucătaria edenului

merge înapoi

 poate timpul  nici nu există

plouă

plouă de jos în sus

Marilyn Monroe

adăpostește toate amintirile din viitor

sub rochia ei albă

 Dumnezeul tău te-a uitat

sau poate niciodată

 nu a vrut sa te…

 cu toate aceste cruci

din mine

le răscolesc rădăcinile

izbind haotic

 vraiște

în mușuroaie fantomatice

de parcă aș fi primul cultivator

de dumnezei

temător că și sezonul acesta

va fi compromis

că nu-mi vor ajunge lacrimile

 și din nou

numele

numele scrijelite cu dalta

cu sânge

se vor topi în neamintirea mea

terifiat

că iarăși mă voi târî vierme

pe aleile…

mi te-ai făcut

în altarul ochiului

să-mi adulmeci nefericirile

cu aura ta violet

și să surâzi complice zeflemea

heruvimilor căzuți la împărtășanie

nu se tratează

e o boală autoimună

cu rădăcini în suflet

ele cuvintele

cresc din mine

cu frunze albastre

pe ramuri violet

am devenit indefinit

nu mai știu unde încep

sau unde se termină încrengătura

nici oamenii nu mă mai văd

trec nepăsători dinspre nimic

către alt nimic

câte unul doar

mai puțin grăbit

mai sărac în duh

rupe…

pe un pat zugrăvit 

de o minte bolnavă

soarele curgea 

peste umerii tăi

din păr îți crescuse

un curcubeu

liniști virgine îți pictau sânii 

cu tăceri bocitoare

te-aş fi minţit că te urăsc

doar aşa ca o răzbunare

dar erai mai frumoasă 

decât aş fi vrut

și cuvintele tale candelă 

mă ardeau încă mocnit

mureai singură 

chiar dacă înlăuntrul tău

mai era cineva

dumnezeu îți ștergea încet…

cât o noapte polară cuvintele tale…

uite

stau aici la marginea mării

cu gânduri mari

cu visuri mari

cu doruri tot mai mari

nicio primăvară 

nu are adn-ul potrivit

să oprească viscolul fierbinte

eşti o străină în propriul trup

în fiecare dimineaţă

eclozezi mirată de neîntâmplarea

de a fi

 cactus te rogi  ploii

să nu te pierzi în deşertul clipei

şi azi lumea va trece prin tine

fără să te atingă

 …

m-am pierdut 

în iluzia întoarcerii

într-o seară 

dintre miercuri și nimic