nu eu am făcut-o
ci umbrele tuturor morților mele
au fost..
de câmpiile pline cu muribunzi
din ochii mei
de care mă-ntrebai uimită
îți aminteşti?
pe-atunci nu știam încă
de ce îmi trebuiau o mie de săruturi
pe zi
pe noapte...
pentru ei toți iubito erai învierea...
şi eu viul te aveam cel mai puțin
foamea lor am vrut s-o ucid
tăcându-te până când ei toți
s-au stins în pupile...
dar în ziua în care ai fi putut fi
numai a mea
buzele tale nu m-au recunoscut...
și m-ai tăcut pentru totdeauna...
Adaugă un comentariu
Minunat!
O poezie viguroasă. De evitat unele repetiţii.
da Coza
multumiri
Trist...
Captivant, admirabil!
Am citit cu mare drag,
Sentimente sumbre, deși vorbesc despre iubire. Dar ce ar fi poetul, dacă nu ar suferi?
Iubirea ca o speranță în umbra morții, dar care se destramă și universul rămâne pustiu, pustiit, transformând puritatea ei în agonie.
Tulburător poem!
Sofi
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE