sânii tăi plini de dumnezeu
îmi veneau mănușă
sărutul doar mă strângea puțin
rămas mic
dar am slăbit câteva eternităţi
să-mi poată cuprinde toată uimirea
în diminețile înghețate
de după bigbang
inima ta flacără
mi-a încălzit sufletul speriat de nemurire
iar ochii ochii tăi iubito
mi-au topit toate fricile pământești
m-am îmbrăcat mereu cu dragostea ta
speranțele îmi străluceau în piept
decorații
iar gândurile tale
mi-au fost cărări prin univers
tu nu te-ai demodat niciodată
niciun ev niciun eon
nu ți-a slăbit vreodată singularitatea
dar o singură clipită am adormit
vrăjit de Marea Iluzie
și te-am pierdut
de-atunci rătăcesc viață după viață
căutându-te
Adaugă un comentariu
Cam prea bombastic.
da Coza
tare frumos, sensibil, expresiv
admirație!
sarutmana extraordinar
Felicitări!
Limbaj sugestiv, expresiv.
Captivant, seducător.
Cu plăcerea lecturii
sarutmana extraordinar
Încă o dată, și în acest poem se dezvoltă ideea că Adam nu ar fi supraviețuit fără Eva. Fiecare Adam visează și întrupează tot ce se poate simți pământesc, în Eva.
Versurile emană multă iubire, strălucesc de vrajă. O poezie cu multă sensilibitate, fantezie, cu trăire şi frumos.
Am citit cu deosebită plăcere,
Sofi
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE