să nu vină factura la iubire

că nu am cu ce o plăti

a dispărut cu orice urmă de ţuică

bere şi alte cafele

mai bine plătesc curentul cu spatele sau încheieturile reumatice

apa cu genunchii vlăguiţi

gazul cu ţigările stinse la jumătate

şi rănile multiple cu renunţarea la orice pretenţie

de zvelteţe sau fard pentru imaginea proiectată din mine

culoarea mea preferată e inima ta îţi spuneam

timpul în expansiune ne răceşte şi

ne îngroapă…

avem noi cercurile liniștite

sub dojanele din ochii părinților așteptători

avem umerii gri de la sacii de minereuri scoși din mină

avem cleștarele acelea sub marginea ochilor de noapte

când timpul surâde în zâmbetul  cvasinocturn

spre încă luna nouă

singura care

vălurește cerul în batista mea pentru neștersele lacrimi

plouă dragă inima mea

plouă

rupe tulpină și frig și nor între noi

vântul își ia elan

și…

femeia la lumina stradală
parfumul ei lucea în vitrine și semnul de stație
aștepta autobuz taxi cunoștință
dar deodorantul ei era mai tare ca lumina din stâlp
îi simțeam până și copiii așteptând-o acasă
soțul mucegăit după damigeana de vin de la crăciun
pielea ei ningea în fluturi peste parbrizul indolent
al mașinii mele veșnic îndrăgostite
am claxonat o dată
merita