mai mereu ne-am plimbat de-a lungul unui râu sălbatic

nu știu câte stânci mângâiase

ori câte zăpezi a topit de la izvoare

dar știu că venea de departe și avea cale lungă

îmi puseseși pe umeri două-trei valuri

iar în suflet o bucată dintr-un sat cu cămașă nouă

și o casă cu horn…

Cum să-mi uit sufletul în stânca zgârie-nori

când toată viața am sculptat la ea?

Te modelasem cu răbdare, așa cum ai vrea să-ți faci o colibă

în care să îmbătrânești fără griji,

acum aveam opera de artă și un ochi magic,

iar soarele dădea…

altădată ar fi fost imposibil să te citesc

în cafea

acum s-a spart ceașca și ascult fluieratul lui iulie

prin lanul cu grâu

n-am altceva de făcut

acolo am dat ziua bună unui străin

stătea rezemat de o monografie cu imagini uimitoare

avea surâsul unui actor

și făcea să dispară soarele după blocuri

târziu de…

Orașul pare un ceas pe care strada noastră îl împarte în patru;

ia de bun sfertul acela trecut de șase

și dă prioritate inimii!

Venim de nicăieri. Eu rămân într-un colț și te privesc.

Tu lași niște câini să ne treacă prin…