Să gândești tot timpul, dincolo de cerul

Care ne îmbracă mai mult decât haina!

Să nu tai cu vorba, fii precum dulgherul

Ce măsoară lemnul să-i audă taina!

Să te uiți în urmă, doar cu șoapta minții

Ca să iei din toate ce te-a…

În urmă-l am pe tata

Grijind în țintirim

Potecile tăcute

Sub pași ce nu mai vin

În față-mi văd feciorul

Cum aripile-i cresc

Și dorul mi-l petrece

Iubindu-l îngeresc

În mine ard luceferi

Dospind sub coji de vis

Speranțe despletite

Din cântecul promis

Mă strig febril pe mine

Prin gări ne strig pe noi

Și ochiul meu de ploaie

Ne spală…

Cum să cobor din mine, tată?

 Cum să sparg ceasul fragilor?

 Cum să arunc peste zidul cetății în care locuiesc

 bucăți de amurg, boabe de verde descântat

 sau resturi de aripi crude ?

 Cum  să pot să prefac lumânările-n torțe ?

 Cum să fiu zidarul speranțelor mele, tată?

 Cum să mă vremuiesc prin uitare 

 ca un ceas fără coaja orelor la vedere?

 Cum să mă ridic dintre acești bărbați

 ce trosnesc la-ncheieturile…

Fiece glonț al gândurilor triste

Prins între lacrimi, perne și batiste

Asteaptă ora să se frângă-n două

Să curgă-n visul peste care plouă

Din două-n două coji de portocale,

Dinspre un vis cam șchiop și deșirat,

Răsar cuvinte-orfane de vocale,

Să-mbrățișeze timpu-n lung și-n lat.

Miroase-a ploaie și-a nepusă masă,

Ochii deschiși captează nemișcări,

Uităm în timp și drumul către casă,

Sub legiuni de riduri și-ntrebări.

E ceasul ars și-mbătrânit de vreme

Și-n case goale fără uși sau grinzi,

Mai prinde sub zăpadă să ne…

Febril a tine plouă, a spaimă și a gol

Cu zeii  toți de humă prelinși pe anii mei

Aud cum urlă timpul mărșăluind domol

Și cum desface ora-n secunde fară chei

E-o geană de zăpadă sub cetină în gând

Și cerbii tăi mă poartă pe crupă maiestuos

Orice pretext mi-e cântec și te întreb plângând:

Ai mai trăit vreodată ceva așa frumos ?

Se laudă mirenii că mi-au săpat mormânt

Lichenii dorm sub lespezi de slove ce-au…

Tu iartă-mă, suflet al meu,

Dospit în furtună

Uitat mai mereu!

Tu iartă-mă, minte a mea,

Lăsată-n răscruce

Când inima-i grea!

Tu plângi peste valuri de dor

În miez de speranță

Brândușă-n pridvor!

Mă uită în slova din ceas

Tu, lupul meu tânăr

În muguri rămas!

Și lanul de frig peste noi

Să-și cearnă lăstarii

Și taina din ploi

Tu iartă-mă, inimă-stea,

Femeia din mine

Se…

la marginea acestei lacrimi

în care am locuit

în ultima vreme

cu chirie,

nu mai este

niciun pic de aer



așa că ți-o dăruiesc ție

cel fără de nume,

cel fără de chip,

cel fără de aripi,

cel fără de curaj,



să vezi

cum este să te târăști

sub iarba cetăților

de șoapte nerostite,

să auzi cum

poticnirea cuvintelor nestrigate

acoperă palatinul simțirii

iar inima schioapătă

sub hemoragii

de…

și te-am citit

și gândurile scrise și pe cele nescrise

și pustiirea și dojana din slove

ți-am văzut ochii

ochii tăi frumoși, de lup singuratic

hăituit de iubirile toate

de singuratate

căutând-o pe EA

și-am plâns

am plâns, am plâns amarnic

pentru toate păcatele rostite,

cu gândul, cu fapta, știute sau neștiute

apoi m-am apucat să fac ordine-n mine

în cămările inimii, să aerisesc, să…

Privesc

amiaza cuvintelor,

curcubeul amețit

de așteptare și

oceanele stinghere

din bobul de rouă

nenuntit încă în

pâinea mirării mele.

rămân goale

în urma noastră

peșterile desenate

la intersecțiile memoriei

și sub zăpada

ce ni se dăruiește,

colecția mea

de cărămizi și pași pierduți

rămâne desperecheată și ea

în visul verde al ierbii

tremură…

 Aș putea să mă arunc în coaja subțire a timpului cu capul înainte,

 Să nu mai conteze cine ești tu, cine ți-a fost ea, cine mi-a fost el,

 Și strigându-mă în tainul orelor, să mă descui din trup  și să adulmec zarea.

 Aș putea să nu mai alerg înaintea furtunii, cu umerii aduși a neputință,

 Ci să-ntregesc crupa albastrului din mine cu puțină atenție și puțină dezordine.

 Să las pescărușii dorinței să-și desfacă aripile spre nicăieri

 Și vinul roșu…

Acestor săbii mute, răsucindu-se în

carnea timpului nostru le-am ascuțit

tăișul

în podul palmelor lunii și le-am

auzit cum pătrundeau în grinda

cerului.

Mi-au frânt zborul uneori când te cuprindeam

în gânduri încrezătoare că-s doar eu

în lumea ta.

Mi-au despicat firul în patru, înainte sau

după tine și tot lor le datorez

aceste răni de pe retină

și trup.

Aceste săbii mute știu că nu mai este…

Dacă trupul ți-a fost cu nesaț mângâiat

De acel care-apoi te-a iubit și uitat

Dacă arzi și acum amintindu-ți de el

De suspini  și tresari azi, mereu și la fel

Dacă ochii-ți privesc către zare cătând

Aripi  slobode-n zări sau vânare de vânt

Dacă-ncet îți ridici capul leneș spre cer

Și te cerți cu himere și plâns efemer

Mâna, poarta, răscrucea și tot chinul tău

Cerul tot, zâna bună și zmeul cel rău

Ceasul…

Frunză, înfrunzindu-mă,

Noapte grea, noptindu-mă,

Sânger, sângerându-mă,

Cântec-dor, cântându-mă

Brazdă-plâns, brăzdându-mă,

Flutur, fluturându-mă.

Din ninsori, ningându-mă,

Din iubiri, iubindu-mă.

Pace, împăcându-mă,

Jale, jeluindu-mă.

M-am mințit , mințindu-mă

M-am plecat, plecându-mă

Am fost ciob, ciobindu-mă

Și cuțit crestându-mă

Soare, însorindu-mă,

Copil, alintându-mă,

Femeie, rostindu-mă,…

Cu genele de iarbă și-așteptare, 

Cu ochii de trifoi topit pe geam,

Îmi amintesc de mine în vâltoare 

Cum ierni tocmite aspru, răscoleam.  

 Cu neștiută verde nemurire, 

 În carnea noastră despicând poteci, 

 Îmi amintesc de mine cu uimire 

 Cum dogoram sub pași de lespezi reci .

 Cu umblet de stafie fără teamă,

 Din lacrimi deschizând ferestre larg,

 Îmi amintesc că nu eram de-o seamă

 Când…

 Eu nu m-am întâlnit niciodată cu bărbatul de care-mi sprijin speranțele,

 Dar am lăsat mereu lampa aprinsă în casa sufletului.

 Deși adesea cobor în mine ca-ntr-un pahar de vin negru,

 Niciodată nu sunt atât de amețită de cețurile inimii 

 Încât să mă lepăd de el.

 Nu știai – îmi spun – că din nuci verzi și silabe orfane

 Se pot meșteri dulcețuri aparte?

 Linia timpului se ascute-n fântâni

 Și diminețile neîmblânzite…

Ca doi copaci dac-am fi fost

Despăduriți și  fără rost

N-am fi –nfrunzit,rod nu aveam

Fără iubirea prinsă-n ram

De-am fi fost râuri fără mal

N-am fi purtat nimic pe  val

Nu coboram lin catre mare

Fără iubire, fiecare

Rotunde ceasuri de-am fi fost

Am fi rămas fără-adăpost

Neîntâmplați , fără popas

Fără secunde, fără glas

Tot doi copaci si azi suntem

Si-n amintiri de…

Cu câte stoluri mă îmbraci spre seară

 Și câte drumuri ni se scurg sub pași?

 A câtă oară măștile tu lași

 Să cadă obosite, bunăoară,

 Mânjite de mult praf și de furtună,

 De întristarea unui plâns păgân

 Ascuns în macul roșu de sub sân?

 Cam câte gânduri tac fără să spună

 De ești tu speriat sau eu nebună?

 Din câtă iarbă să-mi cosesc cetate?

 În care ciob de spaimă mă mai tai?

 A câta oară lupilor mă…

Florile acestor gânduri

înmuguresc iar, iubito, primăvara asta

și nu credeam să-mi mai toarne viața

Funii de scoici la picioare,

acum, tocmai acum, când troienitele cărări

mă indepărtaseră atât de mult de tine.

Furtunile acestor gânduri

le poți vedea în ochii mei adunate, iubito,

așa cum urcă-n valuri în obrajii pe care

degetele tale cu unghii lăcuite în roșu aprins i-a mângâiat.

Tu știi, iubito, cât destin duc cu…