Tălpile 35

[Camelia Florescu]

 

Florile acestor gânduri

înmuguresc iar, iubito, primăvara asta

și nu credeam să-mi mai toarne viața

Funii de scoici la picioare,

acum, tocmai acum, când troienitele cărări

mă indepărtaseră atât de mult de tine.

Furtunile acestor gânduri

le poți vedea în ochii mei adunate, iubito,

așa cum urcă-n valuri în obrajii pe care

degetele tale cu unghii lăcuite în roșu aprins i-a mângâiat.

Tu știi, iubito, cât destin duc cu mine?

și cât am așteptat să-l împărțim la doi?

Ai grijă unde pășești , iubita mea,

cu talpile tale 35 , pentru că ele poartă sărutările mele

și-n urma lor înfloresc speranțele din mine,

ca într-o tinerețe nebună, parcă revărsată anume peste noi.

[Camelia Florescu]

Mulțumesc mult, dl da Costa.Încerc. Uneori îmi reușește, alteori nu. Dar tocmai de aceea postez aici :pentru că oamenii cu adevărat cunăscători ai tehnicilor de scriitură și ai emotiilor scriitoricești iși pot spune dezinteresat părerea si mă pot sfătui.

[Ion Lazăr da Coza]

Am înţeles sorgintea acestei porniri, însă „Rolul artistului nu e să copieze natura!” Constantin Brâncuși.

Te apropii puțin de poezie în ultimile patru versuri, deși-s mici ecouri din Nichita.

da Coza

[Camelia Florescu]

Mulțumesc Valeria.(Camelia, nu Alina, nu?)

[Valeria Merca]

Impresionantă... declarația, Alina. Pentru a deveni poezie s-ar putea renunța la unele exprezii cunoscute, la cuvintele de legătură, la pronumele personale sau posesive, care sunt prea multe. Așa cum ai gândit-o, chiar nu poți renunța la ele. Ai  virgule în plus/ la sfârșitul v3, v5, v7, v9.

Dar am citit cu interes și plăcere.

[Camelia Florescu]

Chiar este o declarație epică simplă, patetică și siropoasă, Sofy. Ea aparține unui bărbat trecut de a doua tinerețe ("tocmai acum când troienitele cărări") care m-a emoționat prin dragostea sa de peste 30 de ani, mărturisită recent ("primăvara asta ") și pe care auzind-o am încercat să o redau adoima cum mi-a fost povestită. Nu tot ce scriem are sens sau înțeles. Mulțumesc de lecturare.Tu ești farul meu din noapte, mă ghidezi și mă motivezi.

[Sofia Sincă]

Aș vrea să întreb, ce-i asta? Ce s-a dorit a fi?

După mine este o declarație de dragoste epică simplă, vetustă, patetică, unde se amestecă primăvara cu iarna, unde frazele nu au nimic comun cu poezia, unde cuvintele de legătură își fac de cap.

Așa cum urcă-n valuri în obrajii pe care, - cum ar fi acest vers.

Semnul meu,

Sofy