ANTOLOGIE „ÎNSEMNE CULTURALE”

 

Dragii noștri membri,

Suntem de un an și ceva împreună și împreună ne bucurăm de postările curente de pe blog, forum și din grupuri, ne mândrim cu Biblioteca digitală, Colecția de proză și Librăria online, de aceea ne tot gândim de câteva luni la o Antologie „Însemne culturale” care să oglindească în parte activitatea membrilor activi (prin membri activi înțelegem ca la poezie să aibă cel puțin 20 de texte postate, iar la proză măcar 5), dar și a acestui site.

Pentru realizarea Antologiei, am stabilit următorii pași:

- Poezie - obligatoriu zece poezii, din care vor fi selectate cel mult șapte, astfel, autorii și site-ul își vor putea pune amprenta asupra selecției textelor. (La fel se procedează și cu epigramele);

- Proză scurtă, fragmente de roman, eseu, pamflet - două-trei texte, eliminăm unul, dar să nu rămână mai mult de 10 pag A4, de fiecare autor;

- Grafică 10-15 lucrări;

- Autorii pot participa la toate secțiunile de creație;

- Pe lângă materialul trimis, așteptăm o fotografie cu rezoluție bună și o scurtă biobibliografie;

- Nu există temă prestabilită;

- Cerem ca materialul propus pentru Antologie să nu se mai regăsească în alte antologii;

- Textele vor fi trimise în format Word, Times New Roman, font 12, titlurile bolduite, obligatoriu cu diacritice, până la data de 01 noiembrie 2013;

- Prezentarea va fi făcută în ordine alfabetică;

- Inițial, Antologia „Însemne culturale” va fi doar online, pe raftul Bibliotecii digitale a site-ului, dar dacă se vor găsi mai mulți doritori care să o vrea pe hârtie, contracost, vom căuta o editură destoinică și dorința ni se va îndeplini mintenaș! Deocamdată așteptăm materialele Domniilor-voastre la adresa de email:

ionlazar_dacoza@yahoo.com

                    Cu drag,

                              Administrația

Vizualizări: 1558

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Bineînțeles, Elena. :) Trimite zece și alegem șapte.

Elena Mititelu a spus :

Vă necăjesc cu câteva epigrame?

Mulţumesc!

O seară plină de bucurii,

Am trimis și eu materialul d-nei Șincă Sofia.Sunt valabile,nu?

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu

Activitatea Recentă

Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Am strâns în pumn pământul... a lui gabriel cristea
cu 40 minute în urmă
Postare de log efectuată de MARIA VASILESCU
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de gabriel cristea
cu 11 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Epigrame de epocă a utilizatorului gabriel cristea
cu 11 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Epigrame de epocă a utilizatorului gabriel cristea
cu 11 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Epigrame de epocă a utilizatorului gabriel cristea
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de Grig Salvan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Ovidiu Gligu îi place postarea pe blog La mesele tăcerii a lui Adelina Labic
cu 12 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Încă o zi... încă o speranță... a utilizatorului Grig Salvan
cu 12 ore în urmă
Postare de log efectuată de Adrian Erbiceanu
cu 12 ore în urmă
Reus a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din copilărie a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Reus îi place postarea pe blog din copilărie a lui Darie Giurgiu
cu 12 ore în urmă
Postare de log efectuată de Reus
cu 12 ore în urmă
Pictograma profiluluiVasilisia Lazăr i-a dăruit un cadou utilizatorului CIOBANU IONEL
cu 16 ore în urmă
CIOBANU IONEL este acum membru al ÎNSEMNE CULTURALE
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dinca Valerian
cu 21 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Clepsidre sparte a utilizatorului Dinca Valerian
cu 21 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Clepsidre sparte a utilizatorului Dinca Valerian
cu 21 ore în urmă
Adelina Labic a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La mesele tăcerii a utilizatorului Adelina Labic
cu 21 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Clepsidre sparte a utilizatorului Dinca Valerian
cu 22 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor