am umbră de braconier

tulpină de fag

şi suspin pe o muzică

în care nu încap fotografia

pianul calculatorul şi privighetoarea

pentru a înnopta în inima mea

la schimbarea gărzii

lumina vine ca un soldat

dotat cu răbdarea de-a sluji şi păzi

gestul artistic metafora

capra legată de gardul vecinului

ce şi-a vândut casa

şi a plecat la o adresă nouă

cântată de şapte popi

umbra mea de…

îmi dă libertatea de-a-mi urmări vecinii

urcându-se în podul casei

căutând cuiburi de viespi şi rândunici

uneltele sofisticate ale dragostei

puse la adăpost

chitanţele emise de la 1900 încoace

ani care-i implică pe Lenin

Stalin Adolf Hitler

chiar şi pe Eva Braun

suspectaţi de claustrofobie

Herman Hesse  Camus

ei acolo şi câţiva pictori sculptori, ce mai contează

Dumnezeu să-i ierte

că au exprimat bine…

peticesc pielea nopţii

cu câteva flori de nu-mă-uita

din copaie arunc împreună cu apa

şi copilul de rouă

trag ziua ce urmează pe cap

ca pe un fes de mătase

ca pe o literă de protecţie

în faţa celui aşezat pe fotoliul albastru

în privirea ta

măcinat de interese

de tot ce inima nu poate citi

nici măcar până la gleznele

acoperite cu nămolul unor litere

ce fac din tine ori sclavul pe viaţă

ori omul…

apoi le-am rupt

nepotrivit gestul şi de prisos

însuşi Dumnezeu

rămăsese prizonier în privirea noastră

în care mânase o turmă de miei aurii

ca nişte stele naţionale

după care toţi se orientau

ne-am scris scrisorile pe genunchi

înmulţind cuvintele

de zece ori zece

de trei ori trei

nici  nu contează

ele oricum ne conduceau

până la uşa ieşirii din sine

unde ursul brun ne sărea în…