Judecați a cui e vina
- Pamflet -

Lina, fată șmecherită,
Despuiată și vopsită,
De cu zori și până seara,
Cu cafeaua și țigara,

Stă pe facebook, că ar vrea,
Să scape de viața grea,
Fiindcă Gheorghe-al ei, cioban,
Toată ziua-i pe tăpșan.

Vrea să fugă, bat-o vina, 
Să se plimbe cu mașina,
Să nu ajungă bătrână, 
Stând cu gândul tot la stână.

Numai dacă ar găsi,
Un bărbat care-ar veni,
Să o ia de-aici, din sat,
S-o ducă într-un palat.

Azi așa, tot așa mâine,
Făt-Frumos, iată, că vine,
Plete-n vânt, cu mers agale,
Lina i-a sărit în cale,

I s-a cuibărit la piept,
„Vai, iubi, de când te-aștept!
Hai mai iute spre uliță,
Să nu ne prindă Gheorghiță,

Că-a dat oile la strungă
Și poate oricând să-ajungă!”
Gata, se simți plecată,
Numai că ciobanul, iată,

Apăru de după colț,
Și-și luă soața de moț,
Apoi cu dispreț și sete,
Scutură craiul de plete,

Așa, să-l învețe minte,
Că-i sminti soața cuminte.
„Măi pletos, fir-ai să fii,
Lina mea are copii!”

„Că are copii, ce dacă,
Îi dă la stat, ce să facă!?
Tu te duci la deal, la oi
Și noi mergem amândoi!

* * *
Bătuți fie de năpastă,
El nu-și caută nevastă,
Cum au părăsit sătucul,
A vândut-o hăbăucul!

Tot pe facebook îi găsiră,
Pe cei care și veniră.
După ce banii îi dară,
Luă marfa și plecară!

Judecați a cui e vina,
Ce s-a întâmplat cu Lina!!!
E. M.

Vizualizări: 247

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Un pamflet reușit, care descrețește frunțile.

Felicitări, Elena! 

Mă bucur că am reușit să-ți descrețesc fruntea, Valeria!

Mulțumesc pentru apreciere, îmi dai încredere!

Prețuire!

Valeria Merca a spus :

Un pamflet reușit, care descrețește frunțile.

Felicitări, Elena! 

Stăpânești bine versul scurt.

da Coza

Mulțumesc, da Coza! Mă bucur din suflet!

Prețuire aleasă!



Ion Lazăr da Coza a spus :

Stăpânești bine versul scurt.

da Coza

lin, băiat emancipat,

la trei ace îmbrăcat,

intră-n bar de braț cu lina

până termina chenzina.

 

când rămân  fără un chior -

nu era chenzina lor -

merg la jiji în pipera

să le schimbe calimera.

 

vor să facă, temerarii,

turul lumii-ntr-un ferarii  

că nu-i mult până - spun unii-

va veni sfârșitul lumii...

 

jiji, cum privea la ei,

le-a întins cicizeci de lei:

dacă vreți cumva mai mult

spuneți crezul că vă-ascult...

începură, dar mai greu:

înger, îngerașul meu...

bă, voi sunteți papițoi,

crezul nu-i ce ziceți voi!...

 

și-apoi le vorbi cu patos,

despre cruce, despre athos,

despre cât de bine îi

să ții calea domnului:

 

bă, să spuneți rugăciuni:

doamne-al stelei, fă minuni!...

scapă-ne de pușcării și

kodruța coveși!...

 

lin a spus cursiv și lin,

însă lina mai puțin...

judecați, a cui e vina?...

ce s-a întâmplat cu lina?!...

Mi-am permis să alătur pamfletului dumneavoastră o compilație; sper că nu am deranjat.Succes în continuare, doamna Elena!

Doamna Elena, felicitări pentru pamfletul dumneavoastră, deosebit de reușit și ofertant!

Voi încerca și eu un răspuns pentru întrebarea dumneavoastră din final, în continuarea celui scris de domnul Văduva.  

Aici se-ascunde-un chichirez,

Eu crez că Lina are alt crez.

Prea lent și prea modest e Lin;

Îl are-n listă pe Codin.

N-are bănet cât are Jiji

Dar, la femei, e șefu’ Ligii.

Decât bigotă pe trei sfanți

Mai bine divă-n  Dorobanți.

Rămase Lin cu ochii-n soare;

Ea-și luă picioarele-n spinare

Și cum fugea, mări, fugea,

Pământul se cutremura

Eba,-n lacrimi, tremura,

Bianca, Oana și Andreea

Îngrozite la ideea

De a bea, de-acum, cafea,

Pe Lipscani, în mahala.

Însă, Lina ce-mi zicea?

Doamnelor, les jeux sont faits!

Cine plânge…, aia e!”

Judecați, a cui e vina?

Ce s-a întâmplat cu Lina?!

:)

deși-ntrebarea-i cam parșivă,

misterul, încă e deplin:   

e lina o alternativă

pentru cosmina păsărin?...



Ana C. Ronescu a spus :

Doamna Elena, felicitări pentru pamfletul dumneavoastră, deosebit de reușit și ofertant!

Voi încerca și eu un răspuns pentru întrebarea dumneavoastră din final, în continuarea celui scris de domnul Văduva.  

Aici se-ascunde-un chichirez,

Eu crez că Lina are alt crez.

Prea lent și prea modest e Lin;

Îl are-n listă pe Codin.

N-are bănet cât are Jiji

Dar, la femei, e șefu’ Ligii.

Decât bigotă pe trei sfanți

Mai bine divă-n  Dorobanți.

Rămase Lin cu ochii-n soare;

Ea-și luă picioarele-n spinare

Și cum fugea, mări, fugea,

Pământul se cutremura

Eba,-n lacrimi, tremura,

Bianca, Oana și Andreea

Îngrozite la ideea

De a bea, de-acum, cafea,

Pe Lipscani, în mahala.

Însă, Lina ce-mi zicea?

Doamnelor, les jeux sont faits!

Cine plânge…, aia e!”

Judecați, a cui e vina?

Ce s-a întâmplat cu Lina?!

:)

Ah! N-aveți tact și n-aveți milă!

Codin e Păsări-Lăți-Lungilă?

:))



nicolae vaduva a spus :

deși-ntrebarea-i cam parșivă,

misterul, încă e deplin:   

e lina o alternativă

pentru cosmina păsărin?...



Ana C. Ronescu a spus :

Doamna Elena, felicitări pentru pamfletul dumneavoastră, deosebit de reușit și ofertant!

Voi încerca și eu un răspuns pentru întrebarea dumneavoastră din final, în continuarea celui scris de domnul Văduva.  

Aici se-ascunde-un chichirez,

Eu crez că Lina are alt crez.

Prea lent și prea modest e Lin;

Îl are-n listă pe Codin.

N-are bănet cât are Jiji

Dar, la femei, e șefu’ Ligii.

Decât bigotă pe trei sfanți

Mai bine divă-n  Dorobanți.

Rămase Lin cu ochii-n soare;

Ea-și luă picioarele-n spinare

Și cum fugea, mări, fugea,

Pământul se cutremura

Eba,-n lacrimi, tremura,

Bianca, Oana și Andreea

Îngrozite la ideea

De a bea, de-acum, cafea,

Pe Lipscani, în mahala.

Însă, Lina ce-mi zicea?

Doamnelor, les jeux sont faits!

Cine plânge…, aia e!”

Judecați, a cui e vina?

Ce s-a întâmplat cu Lina?!

:)

oho, de când cu tratamente, codin

se păsări-lăți-lungește,

îl ține-n poală, păsărin...

dar unde-i lina?...ce-nvârtește?...

 



Ana C. Ronescu a spus :

Ah! N-aveți tact și n-aveți milă!

Codin e Păsări-Lăți-Lungilă?

:))



nicolae vaduva a spus :

deși-ntrebarea-i cam parșivă,

misterul, încă e deplin:   

e lina o alternativă

pentru cosmina păsărin?...



Ana C. Ronescu a spus :

Doamna Elena, felicitări pentru pamfletul dumneavoastră, deosebit de reușit și ofertant!

Voi încerca și eu un răspuns pentru întrebarea dumneavoastră din final, în continuarea celui scris de domnul Văduva.  

Aici se-ascunde-un chichirez,

Eu crez că Lina are alt crez.

Prea lent și prea modest e Lin;

Îl are-n listă pe Codin.

N-are bănet cât are Jiji

Dar, la femei, e șefu’ Ligii.

Decât bigotă pe trei sfanți

Mai bine divă-n  Dorobanți.

Rămase Lin cu ochii-n soare;

Ea-și luă picioarele-n spinare

Și cum fugea, mări, fugea,

Pământul se cutremura

Eba,-n lacrimi, tremura,

Bianca, Oana și Andreea

Îngrozite la ideea

De a bea, de-acum, cafea,

Pe Lipscani, în mahala.

Însă, Lina ce-mi zicea?

Doamnelor, les jeux sont faits!

Cine plânge…, aia e!”

Judecați, a cui e vina?

Ce s-a întâmplat cu Lina?!

:)

Lina - excuse me, e o doamnă,

Bref și scurt, aceasta-nseamnă

Nimărui că-i e pendinte.

Vivat! Lina președinte! :)



nicolae vaduva a spus :

oho, de când cu tratamente, codin

se păsări-lăți-lungește,

îl ține-n poală, păsărin...

dar unde-i lina?...ce-nvârtește?...

 



Ana C. Ronescu a spus :

Ah! N-aveți tact și n-aveți milă!

Codin e Păsări-Lăți-Lungilă?

:))



nicolae vaduva a spus :

deși-ntrebarea-i cam parșivă,

misterul, încă e deplin:   

e lina o alternativă

pentru cosmina păsărin?...



Ana C. Ronescu a spus :

Doamna Elena, felicitări pentru pamfletul dumneavoastră, deosebit de reușit și ofertant!

Voi încerca și eu un răspuns pentru întrebarea dumneavoastră din final, în continuarea celui scris de domnul Văduva.  

Aici se-ascunde-un chichirez,

Eu crez că Lina are alt crez.

Prea lent și prea modest e Lin;

Îl are-n listă pe Codin.

N-are bănet cât are Jiji

Dar, la femei, e șefu’ Ligii.

Decât bigotă pe trei sfanți

Mai bine divă-n  Dorobanți.

Rămase Lin cu ochii-n soare;

Ea-și luă picioarele-n spinare

Și cum fugea, mări, fugea,

Pământul se cutremura

Eba,-n lacrimi, tremura,

Bianca, Oana și Andreea

Îngrozite la ideea

De a bea, de-acum, cafea,

Pe Lipscani, în mahala.

Însă, Lina ce-mi zicea?

Doamnelor, les jeux sont faits!

Cine plânge…, aia e!”

Judecați, a cui e vina?

Ce s-a întâmplat cu Lina?!

:)

dacă aceasta este știrea

mă lăsați fără cuvinte;

fiindcă eu știam că firea

vrea să fie președinte!...

Ana C. Ronescu a spus :

Lina - excuse me, e o doamnă,

Bref și scurt, aceasta-nseamnă

Nimărui că-i e pendinte.

Vivat! Lina președinte! :)



nicolae vaduva a spus :

oho, de când cu tratamente, codin

se păsări-lăți-lungește,

îl ține-n poală, păsărin...

dar unde-i lina?...ce-nvârtește?...

 



Ana C. Ronescu a spus :

Ah! N-aveți tact și n-aveți milă!

Codin e Păsări-Lăți-Lungilă?

:))



nicolae vaduva a spus :

deși-ntrebarea-i cam parșivă,

misterul, încă e deplin:   

e lina o alternativă

pentru cosmina păsărin?...



Ana C. Ronescu a spus :

Doamna Elena, felicitări pentru pamfletul dumneavoastră, deosebit de reușit și ofertant!

Voi încerca și eu un răspuns pentru întrebarea dumneavoastră din final, în continuarea celui scris de domnul Văduva.  

Aici se-ascunde-un chichirez,

Eu crez că Lina are alt crez.

Prea lent și prea modest e Lin;

Îl are-n listă pe Codin.

N-are bănet cât are Jiji

Dar, la femei, e șefu’ Ligii.

Decât bigotă pe trei sfanți

Mai bine divă-n  Dorobanți.

Rămase Lin cu ochii-n soare;

Ea-și luă picioarele-n spinare

Și cum fugea, mări, fugea,

Pământul se cutremura

Eba,-n lacrimi, tremura,

Bianca, Oana și Andreea

Îngrozite la ideea

De a bea, de-acum, cafea,

Pe Lipscani, în mahala.

Însă, Lina ce-mi zicea?

Doamnelor, les jeux sont faits!

Cine plânge…, aia e!”

Judecați, a cui e vina?

Ce s-a întâmplat cu Lina?!

:)

Acum, să vă dau o veste,

Despre Lina din poveste.

Nu putea cu facultate,

Să închege lapte, frate,

 

Asta-i treabă de cioban,

Dar ciobanul an de an,

I-a plătit taxa la școală

Să-și scoată soața din boală.

 

Nu-i mai corespundea Ghiță,

Una-i Lina și-i cu fiță,

Fustă scurtă, pleată lungă

Și-a dorit doamnă s-ajungă.

 

Gândea plină de mister:

Ajungeam în minister!

Știu și eu ca să citesc,

Pot și ordin să primesc!

 

Că de când face centura,

I s-a mai înmuiat gura.

Planul trebuie să-i iasă,

Nu-i mai merge ca acasă.

 

De deșteaptă… e frumoasă,

Dar nu vrea în sat, acasă,

De familie-a uitat…

A găsit, ce-a căutat!!!



nicolae vaduva a spus :

dacă aceasta este știrea

mă lăsați fără cuvinte;

fiindcă eu știam că firea

vrea să fie președinte!...

Ana C. Ronescu a spus :

Lina - excuse me, e o doamnă,

Bref și scurt, aceasta-nseamnă

Nimărui că-i e pendinte.

Vivat! Lina președinte! :)



nicolae vaduva a spus :

oho, de când cu tratamente, codin

se păsări-lăți-lungește,

îl ține-n poală, păsărin...

dar unde-i lina?...ce-nvârtește?...

 



Ana C. Ronescu a spus :

Ah! N-aveți tact și n-aveți milă!

Codin e Păsări-Lăți-Lungilă?

:))



nicolae vaduva a spus :

deși-ntrebarea-i cam parșivă,

misterul, încă e deplin:   

e lina o alternativă

pentru cosmina păsărin?...



Ana C. Ronescu a spus :

Doamna Elena, felicitări pentru pamfletul dumneavoastră, deosebit de reușit și ofertant!

Voi încerca și eu un răspuns pentru întrebarea dumneavoastră din final, în continuarea celui scris de domnul Văduva.  

Aici se-ascunde-un chichirez,

Eu crez că Lina are alt crez.

Prea lent și prea modest e Lin;

Îl are-n listă pe Codin.

N-are bănet cât are Jiji

Dar, la femei, e șefu’ Ligii.

Decât bigotă pe trei sfanți

Mai bine divă-n  Dorobanți.

Rămase Lin cu ochii-n soare;

Ea-și luă picioarele-n spinare

Și cum fugea, mări, fugea,

Pământul se cutremura

Eba,-n lacrimi, tremura,

Bianca, Oana și Andreea

Îngrozite la ideea

De a bea, de-acum, cafea,

Pe Lipscani, în mahala.

Însă, Lina ce-mi zicea?

Doamnelor, les jeux sont faits!

Cine plânge…, aia e!”

Judecați, a cui e vina?

Ce s-a întâmplat cu Lina?!

:)

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Fantasme a lui Ada Nemescu
cu 6 minute în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Petale de seară a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 25 minute în urmă
Grig Salvan a postat un videoclip

I BELIEVED IN YOUR LOVE (Am crezut în dragostea ta), by Grig Salvan

Instrumental music, created and performed by Grig SalvanAM CREZUT ÎN DRAGOSTEA TA1. am crezut în tineam crezut în dragostea tanu știam că vineziua tristă în ...
cu 25 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Fantasme a lui Ada Nemescu
cu 27 minute în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Voi sunteți puterea a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 27 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fantasme a utilizatorului Ada Nemescu
cu 27 minute în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog ’’Să ne grăbim’’ a lui Stanescu Valentin
cu 35 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Petale de seară a lui BOTICI GABRIELA
cu 35 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Petale de seară a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 35 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ’’Să ne grăbim’’ a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 35 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Nehotărâre a lui Monica Pester
cu 40 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nehotărâre a utilizatorului Monica Pester
cu 40 minute în urmă
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Treptele din vis a utilizatorului Victoria Gârlan Grigore
cu 1 oră în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut discuţia Treptele din vis a lui Victoria Gârlan Grigore
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dileme a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Dileme a lui Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Din timpuri pasu-ți molcom... a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 oră în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La Masa Tăcerii a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog In memoriam, la 5 ani de la plecarea soțului meu, scriitorul Ion Lazăr da Coza, creatorul acestui spațiu de cultură a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog In memoriam, la 5 ani de la plecarea soțului meu, scriitorul Ion Lazăr da Coza, creatorul acestui spațiu de cultură a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor