despre foame, despre poeți și despre flori carnivore

[Nuța Istrate Gangan]

poetul trebuie să mănânce cu porţia, să bea cu porţia, să facă dragoste cu porţia...
să respire și să trăiască cu porția.
poetul trebuie să fie flămând şi flămânzit, înfometat şi hămesit, singur şi însingurat atunci când îşi caută cu înfrigurare, precipitat, hârtia şi creionul...

poetul trebuie închis într-o cameră hexagonală, cu pereţii făcuţi din sticlă groasă dar transparentă.

aer să existe doar preț de o respirație prelungă...

înconjurat de ecrane uriaşe, concave, prin care se proiectează concomitent peisaje de iarnă acidă, toamnă melancolică, vară transpirată şi sufocantă, primăvară frigidă şi îndoielnică...
fumători de haşiş exaltaţi, femei goale, mult prea blonde, prinse în activităţi personale, proprii şi indecente, îngeri însângeraţi care-şi târăsc aripile frânte, diavoli blânzi şi răpuşi de neputinţă, dumnezei-sclavi înhămaţi la toate disperările lumii, flori uriaşe carnivore, care înghit cu gurile lor avide și roșii, bucăţi de carne proaspătă...
ochi desprinşi din orbite, bile de metal scăpate pe cimentul subţire într-o sală a judecaților și judecăților în care liniștea respiră cuie ruginite...
ziduri strâmte...
cuţite înfipte adânc...
garduri de sârmă ghimpată în care se zbat, din ce în ce mai rar însă, trupuri electrocutate...
curbura coapsei albe, sânul mirat scăpat din strânsoare unei palme, genunchiul rotund înfăşurat în satin...
orhidee desfacută tandru și însiropat sub ochi întunecați
mătase care acoperă ochii melancolici şi gura senzuală
arsura unui bici-flagel pe pielea proaspăt plesnită...
sângele aprins şi cald pe albul incert al zăpezilor de altădată...
imagini cu trupuri împleticite, înfășurate în extazul unor orgasme devastatoare şi soldaţi fără braţe întorşi din războaie inutile...
asfinţit sângeriu, lună oacheşă şi indecentă, dezgolită până la ultimul strat de piele, răsărit sfâşiat de aripi de pescăruş deasupra unei mări aparent liniştită...

şi peste toate, vocea unei femei, vocea care îţi trece prin pori şi ţi se răsfrânge în sânge, care îţi dă o uşoară tahicardie ori de câte ori o asculţi...
vocea aceea să-ţi şoptească tandru dar poruncitor: scrie... să scrii, astăzi să scrii, acum să scrii...

[Ion Lazăr da Coza]

Greu de încadrat acest frumos text scris cu inspirație și transpirație. Poem în proză? Fragmentarium?... Oricum, place.

Ai un are în loc de care.

da Coza

[Nuța Istrate Gangan]

Multumesc. am corectat.
DC, sincer habar nu am ce am scris...

Doar am scris. Acum cateva zile cineva mi-a citit pe un post de radio ,,Delirium,, Care de fapt, eu l-am incadrat la poza. Doamna l-a considerat un fel de prozo-poem. L-a citit ca pe o poezie si mi-a deschis ochii :)
A sunat grozav ca si poem :)

[Ion Lazăr da Coza]

În comentariu ai o expresie manelistă: A sunat grozav ca si poem

Notă: Supărătoare este folosirea locuţiunii adverbiale ca şi, care are funcţie comparativă, însemnând „la fel ca“ („Băiatul era, ca şi tatăl său, un impertinent”) în locul adverbului de comparaţie ca („Ca şi mod de exprimare era un incult” în loc de „Ca mod de exprimare era un incult”).

[Nuța Istrate Gangan]

:)

[Sofia Sincă]

De aceea sunt poeții triști? Gândirea lor se zbate în acest infern... Existența lor nu le aparține, idealurile și viața sunt planificate de muză... Niște sacrificați!

Extraordinar ca și concept, răzvrătitor ca idee.

Dar absolut inedit, textul.

Sofy

[Vasilisia Lazăr]

poetul trebuie să mănânce cu porţia, să bea cu porţia, să facă dragoste cu porţia...
să respire și să trăiască cu porția.
poetul trebuie să fie flămând şi flămânzit, înfometat şi hămesit, singur şi însingurat atunci când îşi caută cu înfrigurare, precipitat, hârtia şi creionul...

Poeţii sunt în general trişti

Ei nu înţeleg lumea

Şi lumea nu-i înţelege

Ei iubesc lumea dar nu o înţeleg

Lumea îi iubeşte dar nu-i înţelege

Uneori când ajung să înţeleagă lumea ei o detestă

Alteori când lumea ajunge să-i înţeleagă e prea târziu

Şi uite aşa, poeţii mor în general trişti

                                       (Gheorghe Ursu)

 

Felicitări!

[Nuța Istrate Gangan]

de aceea te iubesc, DaCoza... :)

(ca-mi bagi mintile in cap:)

Ion Lazăr da Coza a spus :

În comentariu ai o expresie manelistă: A sunat grozav ca si poem

Notă: Supărătoare este folosirea locuţiunii adverbiale ca şi, care are funcţie comparativă, însemnând „la fel ca“ („Băiatul era, ca şi tatăl său, un impertinent”) în locul adverbului de comparaţie ca („Ca şi mod de exprimare era un incult” în loc de „Ca mod de exprimare era un incult”).

[Nuța Istrate Gangan]

Multumesc, draga mea Sofy...
Sofia Sincă a spus :

De aceea sunt poeții triști? Gândirea lor se zbate în acest infern... Existența lor nu le aparține, idealurile și viața sunt planificate de muză... Niște sacrificați!

Extraordinar ca și concept, răzvrătitor ca idee.

Dar absolut inedit, textul.

Sofy

[Nuța Istrate Gangan]

sa fie asta doar la poeti, Lisia... :)
Multumesc, doamna mea :)

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

poetul trebuie să mănânce cu porţia, să bea cu porţia, să facă dragoste cu porţia...
să respire și să trăiască cu porția.
poetul trebuie să fie flămând şi flămânzit, înfometat şi hămesit, singur şi însingurat atunci când îşi caută cu înfrigurare, precipitat, hârtia şi creionul...

Poeţii sunt în general trişti

Ei nu înţeleg lumea

Şi lumea nu-i înţelege

Ei iubesc lumea dar nu o înţeleg

Lumea îi iubeşte dar nu-i înţelege

Uneori când ajung să înţeleagă lumea ei o detestă

Alteori când lumea ajunge să-i înţeleagă e prea târziu

Şi uite aşa, poeţii mor în general trişti

                                       (Gheorghe Ursu)

 

Felicitări!

[Dolha Paul-Alexandru]

Mulțumesc pentru textul acesta care se încadrează perfect în felul meu de-a simți, e ceva viu care nu se termină după cele trei puncte de suspensie.

Cu plăcerea lecturii,

Paul

[nicolae vaduva]

Iaca nu!... Cu porția, dar până la dragoste. Nu accept! Nu și nu!...Poate de aia nu sunt poet...

[Ana C. Ronescu]

Un text ca o revelație pe catifeaua vie a mirării!