Atalia

[paparuz adrian]

                                                                                   

 

 

 

                        Motto:

 

       "Dacă poţi privi înapoi zâmbind,cu siguranţă paşii te vor purta înainte!"

 

               

 

Azi , ar fi trebuit să îţi spun o poveste, să mă aşez binişor în faţa sobei,  să îţi cuprind umerii şi amândoi, respirând toate secundele din pendulă, să evadăm din trupurile noastre atât de uzate şi de obosite.

Îmi promisesei,  înainte ca eu să îmi pot aduna cuvintele rătăcite prin toate ungherele minţii, că îmi vei pregătii, aşa,  ca odinioară, o plăcintă cu mere asortată desigur cu o cană de vin fiert.

Probabil nu aş fi putut să înghit mai mult de o bucăţică, ci doar să miros vinul aburindu-mi  nostalgic  ochelarii cu scorţişoară, dar toate aceste nimicuri ne-ar fi făcut
pentru încă o zi, fericiţi.

Am fi ascultat mai apoi "Primăvara"lui Vivaldi lângă patefonul câştigat cândva, la o tombolă de bâlci şi am fi privit liniştiţi cum mobila cea veche înfloreşte în sufragerie, de parcă cireşul din ea s-ar fi aflat îndărătul timpului, chiar în livada bunicii tale.

Tu nici nu ai observat că ieri am răscolit scrinul în căutarea fotografiilor. Vroiam să îţi fac o surpriză invitându-te să le privim bătrâneşte şi să ne amăgim cum am mai făcut-o de atâtea ori că
tot noi suntem cei care zâmbesc, sarcastic, lângă Marea Piramidă,  pe Podul Londrei, sub Turnul Eiffel.

Aş fi vrut Atalia, să îţi povestesc  cât de norocos m-am simţit în fiecare zi lângă tine şi ce aventură mi-a trăit sufletul atât de nebun alături de ochii tăi, de surâsul tău şi de toată fiinţa ta. Am tot amânat această zi în care am vrut să mă mai aşez încă o dată în genunchi dinaintea ta, să îţi sărut mâinile stafidite, dar atât de frumoase  şi să îţi spun din nou, aşa cum am făcut în
fiecare zi de cincizeci de ani încoace, că inima mea, chiar dacă uită uneori să mai bată în pieptul acesta scofâlcit, te iubeşte la fel de mult ca în ziua în care ţi-am dăruit verigheta.

Ar fi părut poate un semn de despărţire şi cred că de fapt chiar asta ar fi fost şi n-aş fi putut să te văd ştergându-ţi pe furiş lacrimile.De aceea Atalia, azi, îmi pare o zi cunoscută de mai multă vreme, este chiar " ZIUA".

Ştiam, nu-i aşa, că va veni  şi multă vreme am fost atât de speriaţi...Am învăţat împreună însă, Atalia, să ştim cu certitudine că iubirea nu poate fi îngropată.

 

                                                            ------------

 

Am pregătit chiar eu plăcinta promisă şi am reuşit să fierb şi o cană de vin.Nu am putut însă să aşez discul lui Vivaldi în patefon, dar am reuşit să deschid geamul ... să ascultăm încă o dată marea şi pescăruşii.

Uite, stau aici lângă mare, val după val, nisip în nisip şi nu mai ştiu dacă singurătatea mării e totuna cu marea singurătate; dacă aş întinde mâna dreaptă, marea mi-ar mângâia trecutul...aş putea să închid ochii să cred că eşti tu...dacă întind toate mâinile   urma pasului tău va urca până în inimă...călcâiul, talpa şi degetele tale vor fi chiar sângele meu; dar nu voi face nimic din toate acestea...n-am să-mi dăruiesc nici un refugiu...voi rămâne aici, lângă mare, cu ochii mari, cu vise mari, în valuri tot mai mari.

Singurătatea mării e totuna cu marea singurătate?

 

Nu am putere să plâng Atalia,  nu mai am putere să mai fac altceva, decât să iau cana de vin în mâna care îmi tremură, să ma aşez cuminte lângă tine şi să îţi povestesc, aşa cum ţi-am promis...

Să mă ierţi daca voi adormi  obosit  ţinându-te de mână...

Dumnezeu ne aşteaptă zâmbind!

 

 

[Corina Militaru]

Frumos! :)

[Sofia Sincă]

Filă de jurnal. Eul creator ajuns la maturitate, imaginație de tablou al clasicismului monden. Frumos alcătuit, desigur cu influențe lirice, cu mult romantism și cu nostalgie. Tablou de epocă.

de despărţire - a se ocoli astfel de asociații

Și ar mai fi, lipsa pauzelor dintre cuvinte și punctele de suspensie, și așa foarte numeroase.

Am citit cu plăcere.

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

Îmi promisesei > [tu] Îmi promiseseși (mai mult ca perfectul)

ci doar să miros vinul aburindu-mi  nostalgic  ochelarii cu scorţişoară, - din această formulare, reiese că ochelarii sunt cu scorțișoară!

Vocativele (în cazul de față Atalia) se pun între pauze: Nu am putere să plâng, Atalia, nu mai am...

Unde e alinierea paragrafelor?

Linia de dialog („–”), e mai lungă decât cratima mică (liniuţa de unire, „-”), se obţine (când lucrezi pe Word și ai tastatura setată pe România standard) apăsând simultan tasta Ctrl şi tasta semnului minus! Linia de dialog nu se lipeşte de cuvântul pe care-l precede!     – 

Punctele de suspensie sunt numai trei şi indică, în general, o întrerupere a şirului vorbirii. Nu unesc niciodată două cuvinte! Ele preced sau succed un cuvânt (…preced sau succed…). Nu plutesc între cuvinte. Cel puţin… aşa ne învaţă clasicii noştri!... De ele nu se ataşează alte semne grafice (…!), dar pot fi precedate de astfel de semne (!...), nu-s însoțite de virgule. Excesul folosirii lor dă impresia de vocabular sărac, ori de neputință în comunicare. False puncte de suspensie întâlnim în exprimări îngrijite, cum ar fi: „– Ce p…a mă-sii?!!” adică „– Ce pizda mă-sii?!!” Iertată fie licenţiozitatea! (Aceasta e o atenționare-tip pe care o primesc aproape toţi cei ce fac această greşeală!...) Semnele citării în grafia română sunt așa: „---”

Semnele grafice și cele de punctuație (? ! ; , : ( ) . [ ] ' „ ” ... - * # etc. cu excepţia cratimei mari [–]) trebuie lipite de cuvintele pe care le succed sau le preced! În schimb, e obligatorie pauza (blancul) după toate semnele de punctuaţie, exceptând liniuţa de unire (cratima mică), dar și atunci când își urmează lor (de ex: – Așa!?!...)!

Mult lirism. Place.

da Coza

[paparuz adrian]

multumesc, iertare!