Plasma şi Afrodita

[paparuz adrian]

                                       

 

           Priveşti  în sus de câteva ore bune. Nemişcat, de parcă ai aştepta, de acolo, ceva. Poate chiar aştepţi,nu?

În fond, cine pe lumea asta, nu aşteaptă ceva de sus? Ai numărat deja douăzeci şi şapte de avioane care s-au pierdut pe bucata  de cer la care ai acces. Nici nu ai îndrăznit să întrebi administratorul plajei, dacă cerul de deasupra şezlongului  închiriat, intră în preţ. Ar fi posibil, să nu fie aşa, şi atunci ar trebui să te legi la ochi, sau să plăteşti în plus...

Douăzeci şi şapte de avioane pe un cer mult prea albastru pentru tine şi cinzeci şi patru de linii albicioase, prea paralele şi ele, reprezintă până la urmă un spectacol în sine. Gratis, se pare...

Eşti din nou, norocos, gândeşti, că nu mai aveau umbrele, altfel ai fi privit doar o reclamă stupidă cu Coca-Cola, sau poate cu Fanta. Ai fi rămas alb, iar avioanele ar fi dispărut la orizont, fără să le vadă cineva. De aceea te gândeşti , emoţionat, ca la plecare, să îi dai un bacşiş consistent puştiului.

Te simţi mărinimos azi. Poate pentru că eşti singur la mare...oricum te simţi singur de mult timp, chiar dacă  vag, îţi aminteşti că eşti căsătorit. Uneori, verigheta îţi aminteşte asta. Nu contează. Nimic nu mai contează...

„Poftim noroc!” îţi vorbeşti singur, cu un pahar mare de Skol în mâna dreaptă şi un Pall Mall între degetele celeilalte mâini! „ acum, chiar două zeci şi opt de avioane, în mai puţin de şapte ore de când am prins locul acesta minunat de pe plajă...cinci pahare cu bere, zece ţigări şi linişte, mai ales linişte...ce-ţi poţi dori mai mult de la viaţă?... Al naibii norocos eşti! ”

La plecare, îl cauţi pe puştiul cu şezlongurile şi îi dai un bacşiş, surâzând. Te priveşte mirat, dar cel mai mirat eşti chiar tu, când te întreabă numărul camerei tale, numele hotelului... Te gândeşti că poate puştiul vrea să bea vreo bere cu tine, după program.

Mult mai târziu, spre seară, îţi dai seama că te-ai înşelat... Puştiul ţi-a trimis o surpriză, la uşă. Bacşişul lui pentru cerul tău, a devenit dintr-o dată un comision pentru iad, pentru rai?

Te uiţi uimit la femeia  aproape goală, din faţa ta şi pentru câteva momente nu prea ştii ce să faci...

-Intră, dacă tot eşti aici ! îi spui, încercând să-ţi astâmperi tremuratul.

  N-ai mai făcut niciodată aşa ceva, niciodată nu ţi-ai înşelat nevasta...de ce ai începe acum?

  Nu are mai mult de treizeci de ani şi e frumoasă, prea frumoasă să fie ce pare a fi. Pe sub rochiţa aproape transparentă, sânii ţipă, gata să irumpă, se explodeze...

 -Ţi-a spus Gică, nu? mă întreabă aşezându-se, comodă, pe pat.

  Îţi închipui ca Gică, e puştiul de pe plajă, cel cu şezlongurile, dar nu prea înţelegi ce trebuia să îţi spună.

        -Două milioane, continuă femeia...treizeci de minute, normal...dacă doreşti mai mult, să îmi spui de la început, am programul încărcat azi...e week-end! Dar să ştii că tu îmi placi foarte mult; mi te-a arătat Gică, încă de pe plajă...mi-a spus că eşti trist, că numeri avioane şi sigur ai nevoie de cineva. Băiat cool, Gică, să ştii...Deci, ia zi, rămân o jumătate de oră pentru două milioane, sau vrei mai mult?

  O priveşti buimac, nedezmeticit pe de-a-ntregul. În schimb, ea e foarte dezinvoltă...a rămas doar în bikini, şi-a aprins o ţigară şi te priveşte chiar în ochi.

       -Îmi eşti simpatic! Râde, şi constaţi că are şi o dantură perfectă. Nu prea poţi să îţi dezlipeşti ochii de pe trupul ei bronzat şi atât de excitant. Cumva, îţi aminteşti că eşti însurat şi totul ţi se pare că e ireal, că te afli chiar în mijlocul unui vis, pentru că nu poţi să îi spui, nicidecum, coşmar, alături de o tipă foarte sexi şi că din clipă în clipă, va suna ceasul să pleci la servici. Te ciupeşti de mână, de picior, de obraz...Eşti treaz! Şi mai treze ca niciodată îţi sunt simţurile, care, reacţionează firesc, până la urmă, la vederea unei Afrodite în patul tău, fie acesta chiar şi de hotel.

     -Deci, te-ai hotărât? întreabă Afrodita...

  Tu, brusc, ai o revleaţie. N-o vrei pentru o jumătate de oră, n-o vrei nici pentru o oră sau o noapte.

  O rogi să se îmbrace şi o inviţi la cină, în oraş. Îi cumperi pe drum flori, o rochie Gaultier, alegi cel mai bun restaurant din oraş.

  Caviar, şampanie, tort...cheltui aproape toţi banii de pe card. Nici nu îţi pasă...Afrodita îţi povesteşte viaţa ei, tu i-o povesteşti pe a ta.Constaţi că ai avut o intuiţie bună, sufletul tău a ştiut că e ceea ce îţi lipseşte, că e aleasa ...O săruţi şi îngenunchezi chiar în restaurant în aplauzele clienţilor.

        -Vrei să ne petrecem viaţa asta, atât cât a rămas, împreună? o întrebi emoţionat.

        -Nici nu mă cunoşti! îţi şopteşte speriată...dar da, vreau!

 

  Pe drumul spre hotel  îţi suni soţia, aflată undeva la celălalt capăt de lume.

       -Vreau să divorţăm ! îi spui, simplu.

   Câteva clipe se aude doar o respiraţie greoaie...

       -Ce să fac cu plasma pe care am cumpărat-o pentru tine?

      - Vinde-o! Cumpără-ţi o rochie frumoasă şi fă-ţi cadou o cină la cel mai bun restaurant de acolo!

      - Bine! Ai grijă de tine! răspunde, oarecum eliberată şi ea.

      - Adio!

      -Adio!

 

Concediul tău a intrat în vacanţă. Afrodita surâde, te sărută...şi viaţa ei a intrat în concediu!

[Sofia Sincă]

Cât de simplu și totuși foarte complicat. Uneori viața ia întorsături mult neașteptate. Este vorba despre suflete libere, despre cele ce știu să-și recapate libertatea fără să țină cont de prejudecăți. Ce frumos pare să fie așa... să-ți urmezi instinctul.

Am citit și mi-a plăcut.

Sofy

Te rog, nu mai afișa două proze deodată, deoarece proza se citește mai greu. Se postează una bucată la două zile.

[Corina Militaru]

Excelent și aici! Îmi place stilul tău! Mai vreau :)

[paparuz adrian]

ok...multumesc

[Ion Lazăr da Coza]

servici > serviciu

Talent ar fi, imaginație este... Hai să facem ceva și cu grafia:

Linia de dialog („–”), e mai lungă decât cratima mică (liniuţa de unire, „-”), se obţine (când lucrezi pe Word și ai tastatura setată pe România standard) apăsând simultan tasta Ctrl şi tasta semnului minus! Linia de dialog nu se lipeşte de cuvântul pe care-l precede!     – 

Punctele de suspensie sunt numai trei şi indică, în general, o întrerupere a şirului vorbirii. Nu unesc niciodată două cuvinte! Ele preced sau succed un cuvânt (…preced sau succed…). Nu plutesc între cuvinte. Cel puţin… aşa ne învaţă clasicii noştri!... De ele nu se ataşează alte semne grafice (…!), dar pot fi precedate de astfel de semne (!...), nu-s însoțite de virgule. Excesul folosirii lor dă impresia de vocabular sărac, ori de neputință în comunicare. False puncte de suspensie întâlnim în exprimări îngrijite, cum ar fi: „– Ce p…a mă-sii?!!” adică „– Ce pizda mă-sii?!!” Iertată fie licenţiozitatea! (Aceasta e o atenționare-tip pe care o primesc aproape toţi cei ce fac această greşeală!...) Semnele citării în grafia română sunt așa: „---”

Semnele grafice și cele de punctuație (? ! ; , : ( ) . [ ] ' „ ” ... - * # etc. cu excepţia cratimei mari [–]) trebuie lipite de cuvintele pe care le succed sau le preced! În schimb, e obligatorie pauza (blancul) după toate semnele de punctuaţie, exceptând liniuţa de unire (cratima mică), dar și atunci când își urmează lor (de ex: – Așa!?!...)!

da Coza

[paparuz adrian]

multumesc, iertare...domnule Coza!