Comoara blestemată - V. Căutătorii de comori

[Ion Nălbitoru]

 

 

Într-una din seri apărură în sat două perechi de tineri cu rucsacurile în spate şi poposiră în lunca pârâiaşului din apropiere. Noii sosiţi îşi instalară două corturi, strânseră vreascuri din zăvoi şi aprinseră un foc să-şi pregătească de-ale gurii. Câţiva săteni îi observară şi se întrebară nedumeriţi ce-i cu acei musafiri nepoftiţi pe meleagurile lor.

- Măi bărbate, ce-i cu tinereii ăştia de se aşează tam-nesam pe moşia omului? - zise Veta lui bărbat-său.

- Muiere, pesemne că-s turişti... Se vorbeşte mereu la televizor despre turismul românesc…

- Care televizor unchiaşule? Nouă de-abia ne-au plantat stâlpii pentru reţeaua electrică…

- Am fost uitaţi până şi de Dumnezeu pe vâlcelele astea … Dar în curând ne vom moderniza şi vom ajunge în pas cu lumea civilizată.

- Ce civilizaţie îţi mai trebuie la vârsta asta? De acum încolo avem nevoie doar de linişte, sănătate şi zile multe!

- Eheeei! Nu eşti zgârcită cu pretenţiile!

- Fiindcă vreau să trăiesc atât cât o da Domnul, dar să dea!... Tu ai chef de pălăvrăgeală, iar eu nu-mi văd capul de treburile casei… Dacă eşti curios, vezi cei cu ei pe lotul nostru.

- Doar n-o să le cer bani pentru o noapte sau două cât vor poposi pe averea ta!

- Ferească sfântul de aşa ceva! Mai bine du-le o pâine din cele două din cuptor şi o oală de lapte covăsit că le-o fi foame.

- Ce-ai zice dacă-i cinstesc cu o litră de ţuică?

- De atâta drum or fi obosiţi săracii. Fă-ţi pomana întreagă şi du-le o jumătate!

Zis şi făcut! Costache al lui Turcu puse într-o paporniţa ţărănească o pită din ţest, o ulcea de pământ cu lapte de vacă, o sticlă de ţuică şi o luă agale pe cărăruie până în luncă. Acolo se opri la câţiva paşi de corturi şi grăi:

- Bine aţi venit în ţinuturile noastre.

- Bine te-am găsit, tataie!

- Nu sunteţi de  prin zona noastră!?

- Venim din metropolă, zise una din fete zâmbind îmbietor.

- Şi dacă nu vă este cu supărare, cu ce treburi pe la noi?

- Suntem într-o campanie de explorări pentru îmbogăţirea tezaurului… - zise unul a cărui figură nu prea inspira încredere.

- Facem nişte prospecţiuni! - exclamă cealaltă tinerică.

- Adică nişte investigaţii ştiinţifice pe teme istorice şi arheologice, adăugă al doilea tânăr zâmbind înfumurat.

- Apoi dragii moşului, vă vom ajuta cu ce putem în cercetarea voastră. Şi pentru că veniţi de departe, obosiţi de atâta drum, v-am adus nişte merinde şi o ţuiculiţă să dormiţi neîntorşi la noapte!

- Mulţumim, tataie şi mai pofteşte pe la noi că eşti tare simpatic, zise cu fală una din fete.

A doua zi câte o muiere îşi făcu de lucru prin preajma străinilor. Tinerii aveau  interesul să capete încrederea sătenilor.

Pe la amiază îşi făcu apariţia  Mitru Fieraru:

- Despre ce cercetare vorbeaţi, flăcăiaşilor?

- Dorim să scriem istoria zonei. La facultate am învăţat că prin aceste locuri ar exista o cetate cu un castel medieval.

- Cum să vă răspund aşa, tam-nisam, la orice întrebare fără să ştiu cui dau asemenea informaţii?

- Eu sunt John, numit şi Artistul, ea este Giovana, zisă şi Profesoara, el este Michel, căruia i se spune Exploratorul, iar dumneaei Giorgiana, cunoscută sub numele de Muzeografa.

- Apoi eu n-am aşa nume sofisticate ca dumneavoastră cei de la oraş. Mă numesc Mitru Fieraru şi sunt potcovarul satului.

- Sunteţi  bine făcut, solid şi puternic! - îl  admiră Giovana.

- Şi ce bicepşi! - adăugă Giorgiana Muzeografa. Un adevărat pachet de muşchi! Sunteţi de toată admiraţia!

- Aşa-i neamul meu din tată-n fiu cu constituţia robustă şi puternici de ia taurul de coarne şi-l trânteşte de pământ!

- Uau! - exclamară cele două tinere.

- Bădie, interveni Artistul, nu ne-ai spus ce-i cu castelul…

- Are şi comori? - se interesă Giorgiana, dar primi pe dată o privire furioasă de la John. Adică lucruri de valoare, de artă, cum ar fi tablouri cu picturi vechi pe care să le depunem la muzeul de artă.

- Nu cunosc amănunte. Vă sfătuiesc părinteşte să nu vă aventuraţi în Pădurea Blestemată... Se pare că  pe timpuri a domnit un mare principe şi nu s-a înţeles cu o vrăjitoare… Avem şi acum una în sat. Ne face numai necazuri.

- Ştie să ghicească?

- Umblă cu necuratul!

- Asta înseamnă că are bani, îi şopti Michel lui John.

- Şi unde stă? - întrebă John. Vrem să evităm o eventuală întâlnire cu ea când ieşim în sat ca să culegem informaţiile necesare pentru lucrarea noastră de doctorat.

- Aaa, veţi fi medici! - se dumirii Mitru Fieraru spre stupefacţia celor patru tineri care abia se abţinură să nu izbucnească în hohote de râs de ignoranţa potcovarului.

După plecarea acestuia cele două perechi trecură la planuri.

- Să aflăm exact unde-i castelul, zise John Artistul.

- Îi scotocim toate cotloanele, adăugă Michel Exploratorul. Dacă de sute de ani nimeni n-a călcat pe acolo, este imposibil să nu fi rămas măcar vreo urmă de comoară.

- Asta da, afacere! - interveni Giovana Profesoara.

- Te cred şi eu, îi râse în nas Exploratorul, în străinătate primeai cât îţi da proprietarul bordelului şi ce-ţi mai lăsa clientul!

- Îţi lăsa euroi, că de aia te numeşti Profesoară! Şi pe deasupra îţi satisfăceai plăcerea  pe banii altora!

- A dracului plăcere când nimeream câte un babalâc, fleşcăit şi scârbos, de-i curgeau balele din gură când mă pupa.

- Dar aveai noroc şi de tineri frumoşi şi eleganţi.

- Drept să-ţi spun, aşa-i! Era câte unul de mă lăsa paf şi îl rugam să mai treacă pe la „familia” noastră.

- Lasă-ţi dracului amintirile din străinătate şi să plănuim acţiunea, interveni nervoasă Giorgiana.

- Vrăjitoarea are bani. Dăm atacul la noapte!

- Eu cred că pădurea ascunde un mister, medită Giovana.

- Gata cu pălăvrăgeala, să trecem la acţiune că s-a înserat, decise ferm John Artistul.

- Strângem tabăra şi odată cu întunericul, dar până răsare luna, fetele o ia pe cărarea de lângă pârâu, trec podişca şi se îndreaptă pe drumeagul de pe colină către codru şi ne vor aştepta la lizieră. Între timp noi ne punem câte un ciorap pe cap, sărim gardul prin dos şi pătrundem peste babă. O jefuim şi dispărem în noapte, decise prompt Expertul.

Cei patru aşa zişi cercetători, cu diplomă de borfaşi, îşi strâng în grabă cele două corturi. Fetele îşi pun rucsacurile în spate  şi pornesc către gârlă, după planul întocmit. Trec pârâiaşul pe o podişcă ca vai de mama ei şi ajung la poalele dealului, unde se opresc câteva minute să răsufle.

- Şi dacă băieţii sunt prinşi asupra faptului? Am o presimţire că se va întâmpla ceva rău.

- Termină cu cobelile tale! Niciodată n-ai fost suspicioasă ca în seara asta! Haide să plecăm de aici până nu ne simte vreun câine.

Şi cele două tinere porniră mai departe către culmea dealului.

Între timp băieţii se  strecurară pe uliţa satului până  la o răscruce unde săriră peste un gard şubred. Din cauza întunericului rătăciră o vreme prin grădini, apoi ajunseră la un pârleaz. Îl săriră în curtea unei gospodării şi dădură peste o capră care behăi speriată.

- Aoleuu! Am dat de dracul! - ţipă disperat Michel.

- Taci! - îl admonestă John în şoaptă.

Dar nu termină vorba că primi o pereche de coarne în turul pantalonilor şi se prăvăli, dincolo de pârleaz, peste un muşuroi de cârtiţă. În clipa următoare se rostogoli peste el colegul său.

- Afurisit de ţap, ce spaimă am tras!

Din scurta hărmălaie din ogradă se treziră câinii.

- Acum chiar că am dat de dracul, şi alergă la întâmplare.

Doi dulăi ciobăneşti nimeriră pârleazul şi se năpustiră pe urmele lor. Tinerii, cu o ultimă sclipire a minţii, se aruncară peste un gard, probabil în alt ogor. Totuşi, avură un dram de noroc, fiindcă stăpânul ieşi afară şi-şi cheamă dulăii. Rămaseră neclintiţi câteva momente până când spiritele animalelor se domoliră, apoi bâjbâind prin negură se orientară după luminiţa firavă a unei căsuţe. Ajunşi la un gărduleţ din uluci, una da şi patru ba, se strecurară cu uşurinţă printre ele  în ograda vrăjitoarei.

- Nu doarme, scorpia! - zise Michel

- Şi dacă are musafiri? - se cutremură deodată John.

- Fii serios! Cine dracul s-o viziteze!?

- Cum cine?... Dracul!

- Ptiu! - se înfioră celălalt.

După o scurtă ezitare John decise:

- Ultimul plan: năvălim înăuntru şi o ameninţăm cu moartea dacă nu ne dezvăluie ascunzătoarea cu bani. E posibil ca hoaşca să aibă aur şi argint sau chiar bijuterii de valoare. Tu cotrobăi după indicaţiile sale, în timp ce eu o strâng de gât,  să nu  urle sau să  facă vreo vrajă şi să ne împietrească.

- Ptiu!... Apoi?

- Apoi îi mulţumesc frumos pentru colaborare şi dintr-o smucitură îi sucesc gâtul şi pe-aci ţi-e drumul! Între timp va răsări luna şi vom ajunge cu uşurinţă pe colină, la fete.

Se strecurară tiptil până la pridvor şi urcară pe trunchiul de stejar care ţinea loc de treaptă la scară. Se apropiară de uşă, dar deodată pe perete zăriră două umbre mai negre ca negura nopţii care se clatinau ca în adierea vântului. Se opriră surprinşi.

- John, ce-o fi astea? - şopti Michel.

- Seamănă cu nişte lupi ridicaţi în două picioare care ţin în labe câte o furcă.

- Sunt străjerii babei, duhurile rele care îi sperie pe hoţi.

- Să-i ignorăm şi să dăm buzna peste cotoroanţă.

Ca la comandă lovesc împreună cu umărul în uşa care sare din balamale şi se rostogolesc în mijlocul unicei camere a bojdeucii.

- Eheeei! Cei cu voi nepoftiţilor de-mi deranjaţi consiliul? piţigăie cu voioşie baba.

Tinerii rămân înmărmuriţi de scena din faţa ochilor. Se găsesc în mijlocul unei adunări prezidată chiar de vrăjitoare. De jur împrejur le rânjesc jivine cu chip hidos, cu gheare şi coadă stufoasă. Traumatizaţi de acest spectacol surprinzător, ţâşnesc ca o săgeată prin golul uşii, dărâmă poarta de la curte şi aleargă la întâmplare pe una din uliţele satului. O haită de câini se ia după dânşii şi le sfâşie pantalonii şi-i umplu de sânge.

Între timp răsărise luna. La liziera pădurii îi aşteptau fetele.

- Vai de mine, cred că-i aleargă sătenii!

Tinerii trec ca glonţul pe lângă ele şi abia după vreo sută de paşi se prăbuşesc la pământ, extenuaţi. Fetele se apropie speriate şi-i întrebară ce s-a întâmplat, dar aceştia nu le recunosc şi bolborosesc într-una ceva neînţeles. Privirea lor este rătăcită de parcă-l văzuseră pe Satana. Şi chiar aşa era! Îi strânseră în braţe şi îi mai liniştiră. Nu puteau însă articula nici un cuvânt de parcă amuţiseră.

- Oare ce s-a petrecut în sat? - se îngrijoră Giorgiana.

- Pe cine aţi văzut de v-aţi speriat aşa tare? - întrebă Giovana.

- Pe dracul! - exclamă deodată John.

Din acest moment nimeni nu mai întrebă nimic şi se ghemuiră unii în alţii pe muşchiul de pământ de la rădăcina unui stejar cu coroana stufoasă, aşteptând cu înfrigurare ivirea zorilor. Încet-încet ochii li se împăinjeniră şi adormiră.

Când se treziră, după câteva ore de somn, soarele era deja sus. Învioraţi de răcoarea dimineţii se dezmeticiră repede, înfulecară în fugă câte un sandvici, apoi se afundară în pădure ca nu cumva vreun trecător să le dea de urmă. Nici unul dintre ei nu dorea să-şi amintească de cele petrecute în toiul nopţii, deşi damele erau curioase să afle adevărul. Cavalerii doar atât le ziseră:

- Dacă aflaţi amănuntele vă îngroziţi... Avem o misiune de îndeplinit. Vă vom povesti peripeţiile din noaptea groazei în timp ce vom vântura printre degete galbenii cu zornăitul lor zglobiu.

- Voi savura din plin plăcerile vieţii! - chicoti Giorgiana uitând pentru moment riscul la care fuseseră expuşi.

- Îmi voi deschide cea mai modernă casă de prostituţie din lume! - exclamă Giovana cuprinsă de euforia aurului. Iar pe cei mai  arătoşi şi musculoşi bărbaţi îi voi păstra pentru patul meu pufos, pus în cea mai luxoasă cameră!

- Numai la sex îţi zboară gândul! - o înfruntă Exploratorul.

- Dacă dovedeşti un comportament elevat poate îţi ofer o şansă să te bucuri de trupul meu.

- Ai de gând să adaugi ceva la el în afară de ce are acum!? Sădeşti cumva garofiţe în jurul sexului!?

- Eu voi înfiinţa cea mai puternică bancă din lume! - exclamă John visător. Voi practica cele mai mici dobânzi şi voi acorda cele mai mari credite, doar pe cartea de identitate, pentru omul simplu, iar rambursarea când are bani. În schimb pentru borfaşii îmbogăţiţi prin furtul economiei naţionale, din pricina cărora am rămas pe drumuri, pentru hoţi şi tâlhari, voi aplica legile viclene ale cămătăriei şi îi voi jupui de vii, le voi secătui averile până dincolo de pragul sărăciei. Să ajungă cerşetori la colţul străzii şi gheena de gunoi bătându-se cu câinii vagabonzi, iar ca răzbunare, pe fiicele şi nevestele lor le voi seduce pe maidan!

- Până la urmă şi tu tot la sex te opreşti! - constată cu ironie Muzeografa.

- Gata cu pălăvrăgeala! - scurtă Michel conversaţia fără noimă. Discuţia v-a readus avântul pentru îmbogăţire şi elanul tineresc pentru a trăi din plin viaţa.

Cu rucsacurile în spate se afundară în desişul pădurii pe un drumeag care după înfăţişare nu mai fusese umblat de secole. Totul era acoperit de ierburi şi muşchi, iar printre trunchiurile seculare crescuseră tufişuri. Pe alocuri înaintarea le este blocată de arborii smulşi de urgia vijeliilor. Ocolesc, sar, se strecoară pe sub ei şi-şi continuă drumul mai departe. Uneori urlete sinistre ale animalelor sălbatice răzbat din dosul copacilor şi se pierd în depărtări. Alteori liniştea este sfâşiată de ţipetele stridente ale păsărilor răpitoare ce ţâşnesc speriate din  tufişuri. Această atmosferă ciudată creează confuzie în mintea tinerilor împletită cu  frica de necunoscut. Pulsul li se acceleră inima părea că vrea să spargă cutia toracică. Se deplasează fără nici o orientare în această junglă, iscodiţi de ochii fioroşi ai fiarelor sălbatice sau se feresc de şerpii care se preling pe ramurile stejarilor şi de şopârlele ce sar dintr-o parte în alta.

- Băştinaşii vorbeau despre legenda unor comori ascunse de un principe care s-a prăpădit din cauza unei vrăjitoare cu care ar fi avut nişte legături, medită Artistul.

- Dacă ne prinde noaptea în sălbăticia asta ce siguranţă avem în cort? - se nelinişti Profesoara.

- La noapte nu avem răgaz de somn! În această perioadă a anului are loc legendarul „joc al galbenilor”. Vom fi atenţi la orice luminiţă, la orice pâlpâire de flacără, rosti John.

Încet-încet ziua se scurse şi umbrele invadară pădurea. Se opriră să-şi potolească foamea şi setea. După un sfert de oră porniră iarăşi printre hăţişuri. În  curând descoperiră un iaz cu apa verzuie, năpădit de bălării şi mătasea broaştei.

- Cu siguranţă principele a ascuns comoara undeva pe lângă lac, intui Michel.

- Şi eu presimt acest lucru, aprobă Giorgiana.

- Voi femeile aveţi un simţ acut al premoniţiei.

Înconjurară lacul  printre tufişuri şi bălării şi ajunseră de unde au plecat.

- Eu una sunt dezorientată. Nu realizez unde-i răsăritul şi nici apusul, constată Giovana.

Se priviră stupefiaţi. Într-adevăr se rătăciseră.

- Am trecut peste comoară! - exclamă deodată în culmea fericirii Exporatorul. Din moşi-strămoşi se spune că atunci când păşeşti peste locul unde este îngropată o comoară cu aur, te rătăceşti chiar dacă eşti în plină zi. Dar după ce o dezgropăm ne vom reveni!

Abia căzu crepusculul şi deja prin misterioasa pădure încep să bântuie duhurile rele ca nişte umbre ce se strecoară pe lângă trunchiurile copacilor sau fâlfâie cu aripile întunecate prin tufişuri. Din când în când se aude câte o bufniţă căreia îi răspunde din depărtări cântecul huhurezului. Dintr-un copac alăturat spintecă semiobscuritatea ţipătul cucuvelei. Un fior trece prin inimile tinerelor fete care se ghemuiesc tăcute, dar înspăimântate, lângă trupurile bărbaţilor. Ei le simt răsuflarea sacadată de spaimă şi le încurajează că totul se va termina cu bine. 

Din moşi strămoşi se transmisese legenda blestemului ca nici un picior de om să nu pătrundă în această pădure. Cu timpul vraja îşi mai pierduse din putere şi în câteva rânduri încercaseră cei mai curajoşi bărbaţi din satele vecine să dezlege misterul. Cei care nu trecuseră cu piciorul peste locul unde era ascunsă comoara nu se rătăciseră. Alţii însă, care în neştiinţa lor avuseseră nenorocul să păşească peste acel loc blestemat, dintr-o  dată parcă li se suciseră  minţile şi, complet dezorientaţi, nu nimeriseră drumul spre casă şi ajunseseră în ţinuturi necunoscute, dincolo de lanţul muntos. Se spune, că acum vreo câteva decenii, un grup de cinci voinici certaţi cu cinstea şi onoarea, dornici de aventuri spectaculoase, se învredniciră să înnopteze în codru aşteptând jocul galbenilor. De atunci nu s-a mai auzit nimic despre dânşii. Gândul că li s-a întâmplat ceva îngrozitor îi înspăimântă pe localnici şi de atunci nimeni nu mai îndrăzni să verifice vigilenţa necuratului.

Noaptea nu era atât de răcoroasă pe cât tremurau de teamă pentru neprevăzutul ce putea să apară din clipă în clipă. Întunericul acapară întinderile şi spaima îi cuprinse şi mai mult. Aşteptau cu nerăbdare răsăritul lunii când deodată, la câţiva paşi în faţa lor, o flacără galben-albăstruie începu să  pâlpâie la rădăcina a doi stejari.

- Asta este clipa mult aşteptată! - exclamă Artistul.

Se apropie tiptil de flacăra care în pâlpâiri fascinante se ridică de la pământ cam la înălţimea unui om.

- Nu seamănă deloc cu un foc normal, rosti stupefiat Exploratorul.

- Nici eu n-am văzut aşa ceva până acum. Ştiam de jocul aurului doar din legendele  bătrânilor.

Focul se depărtează şi dintr-o dată se formează o dâră gălbuie către iaz.

- Ohooo! - exclamă  Artistul!

- Ce-i? - se nedumeri Exploratorul în timp ce fetele parcă muţiseră.

- Jocul galbenilor se transformă într-o horă! Se întinde prin codru! Iată că avem de-a face cu o comoară uriaşă! - şi se urni din loc după dâra focului. Ceilalţi trei, încurajaţi de îndrăzneala partenerului, îşi reveniră din spaimă şi porniră pe urmele lui.

Flacăra se extinse peste apele iazului către malul opus şi se aprinse dintr-o dată într-un foc ce depăşi vârfurile stejarilor.

- Acolo este adevărata comoară! După dimensiunea flăcării trebuie să fie ceva foarte serios! - chicoti în culmea fericirii Artistul.

- O să avem un incendiu! - exclamă speriată Muzeografa.

- Nu vă temeţi, acest foc nu arde! Veniţi cu încredere după mine!                  

Şi cei patru porniră spre focul cel mare călcând fără teamă peste flăcările mai mici care se întind de la cei doi stejari îngemănaţi peste iaz până la alt pâlc de arbori seculari. Întreaga pădure este invadată de lumină. Aventurierii orbiţi de strălucirea aurului nu realizează că pătrund în iaz, la început până la genunchi, apoi până la brâu şi abia când apa stătută şi urât mirositoare le ajunge la piept simt că picioarele li se înfăşoară în ceva câlţos şi parcă nişte gheare îi apucă de labe. Îngroziţi se dezmeticesc din vraja goanei după aur la auzul unui râs în hohote, însoţit de chiuituri batjocoritoare. Pe suprafaţa înverzită de mătasea broaştei a lacului mişună şerpi. Flăcările pâlpâie din ce în ce mai slab, luna îşi face apariţia doar cu câteva raze printre crengile înverzite ale arborilor, iar dracii se desfată în plăceri nebuneşti cu cele patru fiinţe umane cărora strălucirea metalului preţios le luase minţile şi-i aruncase în ghearele împieliţaţilor. Ţipetele de disperare şi groază ale tinerilor sunt auzite în adâncurile pădurii doar de duhurile necurate care îi chinuiesc cu jocul lor demonic. Într-un final, după o luptă istovitoare între moarte şi viaţă, cu trupurile mutilate în cele mai groaznice forme, se împotmolesc în noroiul de pe fundul iazului şi-şi cedează sufletele în ghearele necuratului în împărăţia iadului întunecat şi înspăimântător.

Dispariţia subită a celor patru tineri dădu unele bănuieli sătenilor întărind şi mai mult misterul acelei legende despre Pădurea Blestemată sau Pădurea Vrăjită cum se numea de secole.

 

 

 

[Sofia Sincă]

Alte timpuri, altă generație reprezentativă acestora, cu educația și înclinațiile însușite, contemporanre, din păcate. Însă vrăjitoria dăinuie peste secole și din nou își îndeplinește legământul. Legenda nu se dezminte.

Cred că este ultimul capitol. Nu știu ce se mai poate spune în continuare.

Am citit cu plăcere aventuri legendare, scrise cu suflet și informație, trecute prin perioade ale istoriei despre plaiurile noastre mioritice. Munții, locurile noastre ascund adevărate comori prin însăși existența lor și frumusețea, dar și prin aceste legende trecute prin timp și prin mințile locuitorilor. Ei le povestesc din generație în generație și uite, cineva chiar le scrie literar. Zona de pe lângă Olt este foarte bogată în astfel de legende, dar și în mistificări. Locuitorii sunt foarte inventivi și respectă îndrumările celor mai vărstnici. Din ele se nasc motive, teme ale literaturii.

Felicitări, Ion Nălbitoru!

Sofy, cu drag.

[Corina Militaru]

Am citit cu deosebită plăcere! Acesta este finalul? Eu parcă aș mai aștepta ceva :)

Cu prietenie,

[Ion Nălbitoru]

Distinse domane Sofia Sincă şi Corina Militaru, romanul este abia la ... jumătate!!! Aşa că mai aveţi ceva de lecturat!

Vă mulţumesc pentru "însoţire" pe aceste tărâmuri misterioase!