Despre neiubire – partea întâia

[Stanescu Valentin]

 

Iubesc copaci tăiaţi devreme,
tăcuţi şi traşi ades pe dreapta
de fel şi fel de parascheme
care astupă slute fapta.

 

Ăst fapt a întrecut măsura,

şi, revoltat, în ceas de seară,

iubirea am trecut în ura

de tot absurd ce mă-conjoară.

1
Urăsc mai marii cei din stat
hrăniţii doar cu lapte praf,
tot zgândărind noaptea prin sat
la fărălegi alt paragraf...
2
Urăsc minciuna cu jartea
şi plânsul superficial
şi somnul fără de saltea
şi văzul cu ochii de cal...

3

Urăsc absurdul cocoţat

pe la tribune violete

şi pe bărbatul încălţat

de la „buticul” pentru fete.

4

Urăsc sminteala cu blazon

ce ne conduce caru-n drum

şi târfele-n combinezon

prea înmuiate în parfum.

5

Urăsc abuzul rafinat,

mascat de cadrul cel legal

şi felinarul atârnat

să lumineze-un papagal.

6

Urăsc îndestularea slută

şi opulenţa unsuroasă,

prostia dusă de o plută

şi-o paraşută bucuroasă.

7

Urăsc şi vina din oficiu

ce pică peste-un muribund,

salonu-ngust dintr-un ospiciu

în care glumele se-ascund.

8

Urăsc adânc şi sărăcia

care-i o stare fără vină,

în altă parte-i bogăţia

în aur mult, minte puţină.

9

Urăsc pe cel care nu ştie

şi se-nrolează cu un vot,

tramvaiul care întârzie,

dar şi pe veselul netot.

10

Urăsc şi ziua neagră tuci,

un dar al statului de drept

şi vânătoarea cea de cuci

şi fumul de ţigară-n piept.

11

Urăsc mişcarea sindicală

cu iz infect de trambulină,

ascunsă-n arca guvernală

precum un sâmbure-n măslină.

12

Urăsc bufonii înstelaţi

din alegoricele care,

ce burduşesc cu bani furaţi

colibele madagascare.

13

Urăsc sistemul sanitar

fără de frunte doctorală,

infecţii fără de hotar

sub gir ascuns în capitală.

14

Urăsc hoţiile cu acte

şi roiul de „aristocraţi”

şi clauzele din contracte

şi pe vătafii achitaţi.

15

Urăsc şi fuga celor tineri

spre alte zări să fie sclavi

şi jaful din ziua de vineri,

hulpavii ce devin bolnavi.

16

Urăsc şantajul la vedere

şi-agoniseala din nimic,

şchilozi-n atele de avere

şi poleiţii duşi în dric.

17

Urăsc şi urna cu biluţe

expuse clar la antivot,

cei miruiţi de bunicuţe

în plenul camerei chivot.

18

Urăsc şi punga de mălai

ce schimbă-n zori macazul,

prostimea dusă cu alai

să-nfulece necazul.

19

Urăsc bondarii fără fapte

ce bâzâie neîncetat

şi musca ce-a căzut în lapte

şi drona-n zbor teleghidat.

20

Urăsc noian de ştiri confuze

ce bombardează cu nesaţ,

bombardament fără obuze

la care eşti un abonat.

21

Urăsc cenzura dirijată

din canapelele din piele

şi pensia necorijată

cu indicii de zile grele.

22

Urăsc şi preţul la benzină,

pe cei ce binele promit,

acciza pusă pe făină

şi starea-n care-am adormit.

23

Urăsc cascada de cuvinte

ce-aduc săracele idei.

Se-ntorc toţi tinerii-n morminte

să-i tragă-n ţeapă pe mişei.

24

Urăsc şi despoţii din zori

ce încă nu au apărut

din derutaţi şi scamatori

în forul altui început.

25

Urăsc meniul cu toxine

şi-un castravete altoit

şi brânza grasă de bovine

şi-n plen penibil sforăit.

 

 

[Ada Nemescu]

Răspunsul era Adevărat a Înviat!

Cu siguranță, momentul ales să fie postate versuri atât de încărcate de energie mai puțin luminoasă într-o perioadă încărcată de LUMINĂ, m-a făcut pe mine mai puțin receptivă. Cu toate acestea, înțeleg revolta și durerea, eu însămi nu pot fi de acord cu astfel de ilegalități. 

Sunt versuri manifest, bine construite. 

aDa

[Stanescu Valentin]

aDa, Hristos a înviat! Pădurile nu! Catrenele pline de neiubire au fost scrise odată cu ceea ce vezi mai jos.

 

Defrişarea, ca o boală

 

Iar a mai trecut o vară, norii-au fost numai decorul

zilelor în care gândul se ducea către speranţă

pentru ploaia ce-ntârzie, zile multe i-am dus dorul,

a secat fântâna-n curte, ne-adâncim în ignoranţă...

 

Defrişarea, ca o boală, a condus şi mai conduce

la modificări de climă cu bătaie foarte lungă,

iar uzina din pădure oxigen nu mai produce,

lent dar sigur răul-acesta în curând o să ne-ajungă...

 

Infrăţeşte-te Române cu pădurea să-ţi aducă

ploaia cea mai roditoare şi zăpezi de altădată,

oxigen să respiri bine, fructe, lemn pentru ulucă !

 

Nu lăsa locul pârloagă doar ciulinii să-nflorească,

replantează-ncet iar codrul să-ţi zâmbească - mândră fată -

adu bogăţia-n nouri, pe ogor rodul să-ţi crească !

 

Un îndemn anti-neiubire! Mulţumesc pentru răbdarea de a trec prin atâta ură!

[Stanescu Valentin]

Doamnă Monica, de la gingăşia florii de arţar la durerea picurătoare de ură printre cuvinte e doar un pas. L-am făcut şi l-am  postat cu o mare ezitare.

În acelaşi context, am mai scris o poezie pe care o postez aici în Comentarii lăsând loc ulterior altor poezii de iubire.

Pădure de arţari

 

Am căpătat un obicei de-o vreme

şi nu dau socoteală nimănui,

nu-i cer cuiva anume să mă cheme,

sunt un intrus onest cum altul nu-i.

 

Sunt liber, fără margini şi brevete,

navigator în arca Google Map,

trăiesc intens ca-n vechile gazete

şi uluit de parcă nu pricep.

 

Privirea mea străbate Universul,

imaginare aripi mă conduc

iar în Canada mă cuprinde versul

printre arţarii falnici paşii-mi duc.

 

Frunzaru-i ocrotit sigur prin lege,

amendă iei arbore viu de tai!

Dar câţi bani, frate, s-ar putea culege

pe cât se taie şi se fură, vai!

 

E România defrişată toată.

Mai prinde Garda câte-un biet ţăran

c-un braţ de uscături pe roată

şi-l pune-n reportaje pe ecran.

 

Plini de imunitate-s ce-i ce fură,

„Nevinovaţi” ei trec prin tribunal,

„No comment! ” ne şopteşte-o gură

când pentru ei e tot un carnaval...

[Stanescu Valentin]

Grig, să-mi fie cu iertare că mi-am revărsat ura... în van pentru starea pădurilor din ţara noastră. Mă deplasez destul de mult prin ţară cu lucrul şi sunt îndurerat când trec prin zone cu păduri falnice rase de pe suprafaţa pământului. Părinţii mei aveau câteva hectare din care cu foarte mare greutate reuşeau să taie legal nişte copaci iar televiziunile prezentau o mică parte din dezastrul făcut de niciun vinovat... De aici pornirea mea nefirească, s-ar putea spune, contra nefirescului!

[Ada Nemescu]

Hristos a Înviat!

Am citit de mai multe ori aceste versuri, sperând să-mi schimb starea, dar nu pot. Prea multă ură repetată cu prea multă ușurință. aDa

[Monica Pester]

Am scris cu majuscule și pentru a puncta noutatea din  veșnica duioșie a poetului dar și din recunoaștere a realității crude puse pe masă !

[Monica Pester]

UN FILM DUR AL SOCIETĂȚII, EXPUS FRONTAL, FĂRĂ PARANTEZE.

EVIDENT, AM MICI ÎNDOIELI LA RADIOGRAFIA NR. 13 DAR CE MAI CONTEAZĂ ?

FELICITĂRI, DLE  STĂNESCU !

[Grig Salvan]

Un pamflet neașteptat de crud și de dur de la un autor de obicei plin de delicatețe, de romantism și candoare. Dar, așa cum spunea Hașdeu în tulburele secol 19, e nevoie uneori de „o poezie dură, o poezie neagră, o poezie de granit”, nu doar versuri diafane și idilice.

[Stanescu Valentin]

Costel, am ezitat să postez neiubirea dar se vede ca eşti deschizător de cale celor care vor înţelege sensurile dureroare ale hăţişului în care trăim şi vor întări cele de mai sus. Partea doua va fi din actualitatea şi mai murdară ce ne înconjoară...

[Costel Zăgan]

Radiografierea societății românești prin cuvânt și talent: Felicitări!